monografia Peri

Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

Minimonografia fostei comune

P E R I

Ediţia a doua.

2008

Coordonatorul lucrării-Vasile Ist.C.Zăvadă-Peri.

	Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României ZĂVADA, ELENA MIHAELA        Minimonografia fostei comunei Peri / Elena Mihaela Zăvadă. – Drobeta Turnu-Severin : Editura Ştef, 2008        ISBN 978-973-7869-62- Ediţia a II-a

 

	Tipărit S.C. “D & A” COM SRL Casa Tineretului, et. 2, Str Crişan 25 Drobeta Tr.-Severin Tel/Fax: 0352.401.584 0744 495 186 / 0788 486 823 web: www.editurastef.com e-mail: editurastef@yahoo.com ISBN 978-973-7869-62-

 

Dedic această lucrare părinţilor,

Ana (Nicuţa, Michi) şi Vasile,

precum şi fratelui Valentin Istrate

(Bădica Titi-Vali).

INTRODUCERE.

Mult stimate cititor, fiu al Periului,

-Mi-am dorit să mă ocup de această minimonografie, căreia i se poate spune şi Istorio-Monografie, dat fiind faptul că lucrarea de faţă cuprinde multe date cronologice (istorice). Mi-am propus ca în această lucrare să adun date, din plăcerea de a cunoaşte  cât mai multe despre Istoria localităţii (fosta comună Peri), acolo unde mi-am  petrecut  şi eu unele  dintre vacanţe, ca şi fratele meu mai mare, Valentin Istrate (Bădica, Titi-Vali).

-Date mai complete, pe care le-am putut culege, sunt cuprinse în acestă lucrare, între ultimele decenii ale sec.XIX, până în zilele noastre (anul 2.004 al mileniul-III-), din perioadele  străbunicilor, a bunicilor mei, Frusina şi Mihai Coricovac, respectiv Elena şi Istrate Zăvadă, precum şi a părinţilor mei Ana (Nicuţa) şi Vasile.

-Dar se vrea, în primul rând, un omagiu adus celor care s-au născut şi trăit  în acest  dumnezeiesc de liniştit   colţ de lume, în acest mediu sătesc, unde- vrem sau nu vrem, avem cu toţii rădăcini adânci, pe care-nici în glumă, nu trebuie să le ignorăm.

-În mediul unde această sfântă fiinţă, smerită, supusă tuturor legilor scrise şi mai ales nescrise, ţăranul, care chiar neştiutor de carte a fost şi va rămâne cât va dăinui Pământul, înţeleptul, sfânt-curat, care nu are măsură în carate, el fiind mai scump decât aurul cel mai pur, fiindcă el, omul-ţăran, are caracter, care nu implică ştiinţă de carte, studii superioare ci numai simplitatea pe care toate ştiinţele acestei lumi n-o poate egala.

În acest mediu unde s-a învăţat totdeauna muzica muncii, îndemnul la hărnicie, la a evalua şi valorifica timpul, unde omul simplu de aici din mediul satului, îşi cântă rostul vieţii, farmecul trudei, sacrificiul sfânt pentru societate şi neam, bucuria de a-şi creşte şi îngriji copiii.

Câtă plăcere să respiri speranţa pe care ţi-o dă viaţa de la ţară, să simţi în trăire plăcerea de a înota în undele aerului curat, mireasma florilor, să trăieşti imnul voluptăţii de trai, a frumosului unit cu folositorul, a datoriei de jertfă pentru binele comun (truda de a obţine pâinea care ajunge pe masa fiecărui muritor). Prin munca depusă în fiecare zi-lumină, a omului de la sat, el devine ,,sclavul muncii”, dar câtă plăcere să fi un astfel de sclav, necunoscând un program anume pentru odihnă, până nu ajunge să culeagă bobul de nectar (rezultatul muncii). Dar munca lui aduce belşugul mult aşteptat şi meritat în casa lui, şi prin acest belşug, mulţimea copiilor curaţi.

-Dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta să realizez ceea ce mi-am propus, îmi voi putea realiza dorinţa, de a reînvia, cât de cât, umbra celor care s-au născut şi trăit, în această localitate, cu bucuriile şi necazurile care le rezervă viaţa. 

-Mă bucur că am ocazia să fac trimitere la zicala: ,,Oamenii mari s-au născut în case mici”. Da, în case din satul românesc, ceea ce mă obligă, să mă înclin, cu mare respect,  în faţa celor care plecând din Peri, prin muncă cinstită şi învăţătură, au ajuns pe posturi înalte, ducând faima omului cinstit şi dornic de afirmare, faima celor din Peri, chiar dacă numele unora nu au fost aflate şi nu vor fi trecute în paginile lucrării de faţă.

-Pot eu să nu dau dreptate lui Ionel Teodoreanu care afirmă, că: ,,Bunătatea şi curăţia omului de la sat, are miros de mămăligă din porumb curat, răsturnată pe o masă sfântă ţărănească”?

Doamne, Dumnezeule, cât adevăr!

-Pot eu să nu aprob-ca om, zicala enunţată de Dr. med. H.Balzli, care spune: ,,Orice vieţuitoare, înstrăinată de natură prin domesticire, îşi pierde însuşirile naturale, implicit omul care părăseşte pădurea şi câmpia (zona sătească) şi îşi petrece viaţa între ziduri, la oraş. Fiinţa care rupe legătura intimă cu Dumnezeiasca, Natura Mamă, pierde calităţi însemnate şi va cunoaşte în permanenţă, boala, degenerarea, tristeţea, care în timp, duc la scurtarea vieţii”? 

-,,Cu cât omul respectă mai mult natura şi legile ei, cu atât trăieşte mai mult şi cu cât se depărtează mai mult de ea, cu atât mai puţin trăieşte”.-Hufeland.

-Chiar dacă nu m-am născut şi nici nu am crescut la ţară, am avut totuşi- este adevărat cam rar, ocazia să trăiesc acea atmosferă ,,Prea Sfântă” din domeniul satului şi aceasta mă face să mă gândesc cu recunoştinţă la truditorii satului românesc. În acest sens îmi face o deosebită plăcere să fac trimitere la versurile poeziei redată în continuare, în care este reflectată o zi  din munca ţăranului nostru român, scrisă de un poet al ţăranilor:

Plugurile- de Vasile Alecsandri:

    Noroc bun!, pe câmpul neted, ies românii cu a lor pluguri,

Boi plăvani în câte şase, trag, se opintesc în juguri.

Braţul gol, apasă-ncoarne: fierul taie brazde lungi,

Ce se-nşiră în bătătură, ca lucioase negre dungi.

     Treptat câmpul se umbreşte, sub a brazdelor desime,

El răsună-n mare zgomot, de voioasa ţărănime. 

Iar pe lanul ce în soare, se zvântează fumegând,

Cocostârcii cu largi pasuri, calcă rar şi meditând.

     Acum soarele-i, l-amiază; la pământ omul se-ntinde,

Cârd de fete şi neveste, de la sat aduc merinde.

Plugul zace-n lan pe coaste, iar un mândru flăcăiaşi,

Mână boii la izvoare şi îi paşte la imaşi.

     Sfântă muncă de la ţară, izvor sacru de rodire,

Tu legi omul cu pământul, într-o dulce înfrăţire.

Şi lumina amurgeşte, iar  plugarii către sat,

Hăulind pe lângă juguri, se întorc de la arat.

-În poezia ,,Pâinea”, a poetului militar, Ioan Gliga din Braşov, descoperim marele respect ce-l are poetul faţă de cel ce cu trudă obţine acel sfânt-aliment care este pâinea. Domnia-sa vorbeşte prin intermediul poeziei, în numele celor care recunosc greaua, dar şi sfânta muncă a ţăranului, respectiv a celui care se ocupă de a obţine pâinea caldă, care ajunge pe masa oricărui muritor, acest de neînlocuit, dătător de viaţă, aliment. Nu îşi permite a-l numi ţăran, plugar, om al satului, nu îi atribuie nici unul din numele arhicunoscute, ci stabileşte un nume mai mult decât Sfânt, nume care nu poate fi înlocuit şi pe care îl numeşte, nici mai mult, nici mai puţin, decât ,,Măria-Sa Ţăranul”.

 În finalul poeziei, poetul, cere ca El, ,,Măria-Sa-Ţăranul, să-şi plece fruntea plină de sudoare, pentru a i-o săruta, arătându-şi în acest fel recunoştiinţa şi prin care se deduce că munca lui, a Ţăranului, este apreciată aşa cum se cuvine:

Mă  plec în faţa ta, trudită pâine, ca-n faţa unei cupe cu rouă de izvor.

Iar de te frâng la masă, mi se-nfioară mâna, precum o buză arsă pe-o gură de ulcior.

Şi-i  ora ca o jertfă de datină străbună, când timpul cald al pâinii în jur ne-a adunat,

Şi aburi calzi se-nalţă, amirosind a nouri, şi-a primăveri cu soare-n grădinile din sat.

Şi te revăd în brazdă, sămânţă şi nădejde, jăratec aruncat din palmă ţărănească,

În fiecare bob multiplicând un chip şi-un picur de sudoare şi-un gând să încolţească.

Îmi luminează-n suflet bătătoritul drum, pe care prea puţini îl ştiu sau îl visează,

Puţini ştiu că zăpada făinii e din zori, din arşiţa de soare şi ziua ce-noptează.

Mă plec în faţa ta, aromitoare pâine, la ceasul sfânt de datini şi-nceput,

 Şi-mi pare, că prin tine, Măria-Sa Ţăranul, şi-nclină fruntea-n soare, ca eu să i-o sărut.

 -Câtă satisfacţie şi pentru mine, să mă ştiu, fiică de oameni care s-au născut şi copilărit în acest măreţ neam al ,,Măriei-Sale-Ţăranul”, dar mă gândesc la cât de mare este bucuria pe care o trăiesc cei care sunt chiar purtători  al acestui curat şi prea sfânt nume de ţăran?

*-,,Măria-Sa” Ţăranul, este singurul preot pământean, în faţa căruia se cuvine a te înclina.

*-Pe gârla copilăriei şi pietrele sunt catifelate.

-Încerc a mă transpune în locul celor care după pensionare se retrag în satul natal, acolo unde îşi găsesc satisfacţia unei munci, de acum liniştite şi unde spiritul sfânt al părinţilor şi înaintaşilor, spiritul sfânt al locului unde s-au născut şi crescut, al copilăriei, care le redă acele  stări de ne înlocuit şi care nu pot fi cumpărate cu toate bogăţiile acestei planete. Să ne propunem- dar şi să reuşim, să trăim acea satisfacţie care ne-o poate da spiritul sfânt al amintirilor despre părinţi şi copilărie!

A  venit aseară mama-romanţă - de  Vasile Militaru.

     A venit aseară mama, din sătucul de departe

Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi domn cu multă carte.

A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag

Mi s-a umezit privirea, de iubire şi de drag.

     Săruntându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept duioasă,

Şi-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.

În lăuntrul casei mele, din ce brumă-am adunat,

Dă prilej bietei bătrâne, să se creadă-ntr-un palat.

     Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare

Şi cu multă grijă calcă, doar pe-alături de covoare.

Eu o-ndemn să nu ia seama, şi să calce drept, în lege,

Că e doar la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege.

     Şi de-abia o fac să şadă, pe-un divan cu scoarţă nouă.

,,Mie-era dor de tine maică, ţi-m adus vreo zece ouă”.

Niţel unt, iar colea-n traistă, nişte nuci, vreo două sute…

Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:

     ,,Poate mor, că sunt bătrână, şi-a prins dorul să mă-ndrume,

Să mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume.

Caierul mi-e pe sfârşite, mâine, poate-şi curmă firul,

Şi-ntre patru blăni de scânduri, să mă cheme cimitirul.

      Jale mi-i de voi mămucă, şi visez, chiar şi deşteaptă,

Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tău m-aşteaptă.

Tu, odorul mamii,-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă

Şi să-mparţi agoniseala, de pe urma lui rămasă.

     Lui Codin să-i dai pământul, de la moară, şi cu via,

Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Măria.

Lui Mitruş să-i laşi zăvoiul, de răchiţi, dintre pâraie,

Carul, caii şi cu plugul, să le laşi lui Niculaie.

     Iară tu, ca mai cu stare, decât fraţii zişi pe nume,

Să iei casa-n care ţie, ţi-a fost dat să vii pe lume.

Când şi când, în miez de vară, sau de Paşti, să vadă satul

Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea, băiatul.

     Şi-având tihna şi odihna, la venire sau plecare,

S-aprinzi şi la groapa noastră, câte-un pai de lumânare.

A tăcut, apoi bătrâna, şi-a plâns mult, cu lacrimi grele

Ce curgându-i lin, în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Dor de  doină şi de sat-de Costică Buruiană.

Sat cu uliţi înierbate, cu izvoare fără vad,

Case cu cerdac bătrâne, şi salcâmi în loc de gard.

Doine româneşti cântate, loc de baştină şi leagăn,

Oricât aş umbla în lume, n-am să vă găsesc aseamăn.

Drum de ţară printre lanuri, cu ciulini şi cu sulfină,

Călători, lăsaţi-mi dorul, slobod către voi să vină!

Repetabila Povară-de Adrian Păunescu.

    Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem,

Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi.

    Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc,

De atâţia copii şi de-atât nenoroc.

Nişte cruci, încă vi, respirând tot mai greu,

Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.   

    Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,

Care ştiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu contează deloc, ei albiră de dor.

     Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,

Câtă muncă în plus, şi chin, cât nesomn!

Chiar acuma când scriu, ca şi când aş urla,

Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.

    Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni,

Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni.

Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,

Dacă nu au murit, trişti în casele lor….

     Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,

Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.

    Că din toate, ce sunt, cel mai greu e să fi,

Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Mai aşteaptă şi-acuma semne de la strămoşi,

Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocoşi.

    Şi, ca nişte stafii, ies arar la porţi,

Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi încă nu e pierdut,

Cine are părinţi, are încă trecut.

    Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus pân-aici,

Unde avem şi noi înşine-ai noştri copii.

Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

Şi, în genere, sunt niţel pisălogi.

    Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,

Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici.

Cocoşaţi, cocârjiţi, într-un ritm infernal,

Te întreabă de şti vreun şef de spital.

    Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,

Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Ca povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa,

Şi se uită la tine, ca şi când te-ar ruga.

    Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus,

Pe conştiinţe povara acestui apus.

Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.

    Iar cândva vom începe şi noi a simţi,

Că povară suntem, pentru-ai noştri copii.

Şi abia într-un trist şi departe târziu,

Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu.

    Vom pricepe de ce fiii uită curând,

Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând.

Şi de ce un potop pe cuprins,

Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins.

Deşi lumea în care părinţi am ajuns,

De-o vecie-i mereu zguduită de plâns. 

-Când spui ţăran, te duci cu gândul la omul smerit, cinstit, cu frică de Dumnezeu, fiinţa aceea tăcută, simplă, şi toate acestea înmănunchiate, te fac să spui că omul de la sat este sfânt, este creştin, prin tot ceea ce face. De aceea se cuvine să ne aplecăm asupra celor două poezi creştine, care par a fi scrise, special pentru el:

Cristos a înviat!-de Alexandru Vlahuţă.

     Şi-au tremurat stăpânii lumii, la glasul blândului profet,

Şi-un duşman au văzut în Fiul, tâmplarului din Nazaret.

El n-a venit să răzvrătească, nu vrea pieirea nimănui;

Desculţ pe jos, colindă lumea, şi mulţi hulesc în urma Lui.

     Şi mulţi cu pietre îL alungă, râzând de El ca de-un smintit;

Isus zămbeşte tuturora- Atotputernic-  şi smerit!

El nevăzătorilor le dă vedere, muţilor le dă cuvânt,

Pe cei infirmi îi întăreşte, pe morţi îi scoală din mormânt.

     Şi tuturor de o potrivă, împarte darul Lui ceresc.

Şi celor care cred în Dânsul, şi celor ce-L batjocoresc.

Urască-L cei fără de lege…..,ce-I pasă Lui de ura lor?

El a venit S-aducă Pacea şi înfrăţirea tuturor!

     Din toată lumea asupriţii, în jurul Lui s-au grămădit,

Şi vijeliile de patimi, la glasul Lui au amuţit:

,,Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă, iertaţi pe cei ce vă lovesc,

Iubiţi pe cei ce-ncontra voastră, cu vrăjmăşie se pornesc”!

     Cât bine, câtă fericire, şi câtă dragostea AI adus, Isus,

Şi oamenii drept răsplătire, pe cruce între tâlhari Te-au pus.

Au râs şi Te-au scuipat în faţă, din spini cunună Ţi-au făcut,

Şi în deşarta lor trufie, stăpâni asupră-Ţi s-au crezut.

     Aduce-ţi piatra cea mai mare, mormântul să-I acoperiţi,

Chemaţi sutaşii cei mai ageri, şi străji de noapte rânduiţi!

S-au veselit necredincioşii, c-au pus luminii stăvilar,

Dar ea, S-a întărit în focul, durerilor de la Calvar.

     Şi valurile-I neoprite, peste pământ se împânzesc,

Ducând dreptate şi iubire, şi Pace-n neamul omenesc.

Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric, şi nimeni încă nu v-a mângâiat,

Din lunga voastră-ngenunchere, Sculaţi!, căci Cristos cu adevărat, a Înviat! 

Sfântă Înviere-de Corneliu Vadim Tudor

E Paştele, fraţilor, şi pe o cruce de lumină

Mântuitorul nostru, sigur o să vină.

Va da  deoparte piatra cu braţul Lui cel Sfânt,

Soldaţii or să cadă cu toţii la pământ.

Nu are chip de înger, nici voce de copil,

E aburul cel Sfânt pe fluviul lui AVRIL.

Iar de-ţi vedea în iarbă figura unui miel,

Împărăţind o lume – să ştiţi că este El.

Cutreieră pe Terra de două mii de ani,

Azi Îl trimite Tatăl din nou la Ghetsimani.

E semn în ceruri că vine, şi nu va mai pleca,

Ticăloşită-i lumera şi epoca e grea.

Ucide fiu pe tată şi mama rodul său,

E foamete şi spaimă, şi-o ducem foarte greu.

E vremea de pe urmă, Sodoma stă să cadă,

Perdeaua lumii plesneşte ca o spadă.

Azi nu mai e ruşine, nici frică de păcat,

Devine pământeanul şi el de neiertat.

Ce-i de făcut, şi cine mai ştie calea bună?

Popoarele par turme pe vreme de furtună.

Azi înfloreşte lemnul pe care-a stat Isus,

Cununi de laur verde pe frunte I S-au pus.

Îngenuncheaţi a rugă, smertiţi-vă trufia,

E Paştele creştine, e noaptea când a înviat Mesia!

Bat clopote de aur spre Slava lui Cristos,

Azi nu mai moare nimeni, tot omu-i  mai frumos.

Îngenuncheaţi pe brazda izvorului creştin,

Arsura e prea veche, vă adăpaţi din plin!

                                                     AMIN

-Stimate cititor, perian, îmi permit a-ţi propune să afli cum poţi să cauţi şi să iei ca model pentru viaţă, o persoană, arhicunoscută - la nivelul fostei coumnă Peri, dar şi la nivel judeţean. Este vorba de doamna Nuţa Popescu-Butuşină, care a căutat, dar şi a reuşit cu brio, să urce pe una dintre treptele cele mai înalte ale valorilor, şi aceasta nu prin ,,concurs de împrejurări” ci prin concursuri şi examene, care implică multă muncă şi învăţătură, trecând prin feluritele greutăţi care mai de care mai grele, pe care le scoate viaţa în cale, şi cel mai trist  că de multe ori aceste greutăţi vin de la oamenii de la care nici nu te aştepţi. După ce a absolvit Şcoala Profesională de Alimentaţie Publică, si-a propus cu ambiţie-care în mai toate cazurile ne aduce reuşite nebănuite, să facă totul pentru a se remarca,  dar nu oricum, ci trecând la învăţătură cu asiduitate. Aşa a ajuns să termine liceul, lucru ce i-a permis să ocupe o catedră la Şcoala din Peri, cătunul Borogea, dar şi cu gândul de a continua să înveţe mai departe.

După câţiva ani a susţinut examen de admitere la facultate, a reuşit şi de aici parcă toate drumurile spre reuşite au fost deschise, bineînţeles nu  lipsite de piedici. Am reuşit eu oare să conturez -cât de cât, portretul  model pe care-l putem avea în persoana cuiva, care ne poate arăta cum poţi ajunge să urci, aşa cum a făcut doamna Nuţa, prin muncă şi învăţătură?  Sunt sigură că vrei să şti dacă nu cumva ai şi făcut-o, având ocazia mai demult, unde a ajuns doamna Nuţa Popescu-Butuşină pe scara valorilor, dar pentru aceasta, rogu-te să ai niţică răbdare şi te asigur că vei descoperi, sper cu satisfacţie, citind în întregime şi cu atenţie această lucrare pe care ţi-o propun! 

-Cum să nu mă transpun şi să simt, să trăiesc, bucuria tatălui meu, atunci când din glasu-i se desprinde, acel  cuvânt simplu, ţărănesc, spus din inimă, ,,conţăranii mei”, ceea ce sincer simte, când vorbeşte de consătenii lui ca de ceva sfânt, recunoscându-şi prin aceasta obârşia, că este născut şi crescut la ţară, din ţărani şi că nu îi este ruşine, ci din contră se mândreşte?

 -Bunica Frusina, din partea mamei, a devenit Periancă prin căsătorie cu bunicul Mihai, ea fiind născută şi crescută în localitatea Fântâna Domnească (zona Prunişor), din neamul  Fuerilor.

-Cât priveşte numele de Zăvadă, tati îşi reaminteşte despre ceea ce spunea bunicul Istrate, cum că bunicul lui (stră-stră-bunicul meu) s-ar fi stabilit în Peri prin căsătorie, el fiind de viţă de prin Pătule-Mehedinţi şi venit aici, se pare, în perioada când mulţi ţărani au părăsit locurile natale din cauza sărăciei prea pronunţate şi a birurilor insuportabile, impuse de către proprietarii de pământuri, de prin alte sate, aşa cum se vor găsi explicaţii pe parcursul acestei lucrări. El ar fi avut, numai un băiat, poate unicul copil, pe bunicul lui Tati, Constandin Zăvadă, ajungând ca familii cu acest nume să nu mai existe în localitate, în afară de a băieţilor lui (bunicul cu fraţii, Nicolae, Gheorghe şi Vasile).

-Printre cei veniţi din alte localităţi, se pare că au fost şi cei ce poartă numele de Dunărinţu, care după cum se va vedea pe parcursul lucrării, acest nume îl purtau numai acei care locuiau şi se ocupau de paza localităţilor de la Dunăre, Dunăreni, (Dunărinţi). 

-Stimate cititor, ţin a te avertiza că în cuprinsul acestei lucrări se vor găsi nume de localităţi, botez, familie, porecle, pe care le-am păstrat aşa cum erau consemnate în documente vechi sau cunoscute mai bine în intimitatea familiei, în limbajul satului, precum: Lubnic (Lumnic), Selişte (Sălişte), Lăineşti (La Ineşti, Laineşti, Lăinesci), Constăndin (Constantin), Moimanu (Marmanu), Ioniţă, Gheorghiţă, Nelu, Pârvacu, Miţu etc, toate acestea pentru a uşura identificarea, respectiv amintirea, care bineînţeles, nu trebuiesc modificate considerându-se cumva că ar fi notate greşit.

-Se vor găsi şi nume de localităţi care au aparţinut şi aparţin de Husnicioara, dar aceasta pentru a întregi înţelegerea despre ceea ce mi-am propus a scrie, despre Istorio-Monografia Periului.

-Mulţi din cei al căror nume se vor găsi în acest material, au trecut în timp la cele veşnice, dar încă, mai sunt în viaţă dintre cei care pot mărturisii, cu respect, despre cei ce au trecut la cele veşnice. Pentru toţi cei care mai sunt încă în viaţă, mulţumiri şi recunoştiinţă, iar pentru  cei care nu mai sunt printre noi, cuvenita şi creştineasca recunoştinţă veşnică.

-Nu pot încheia acestă introducere, fără a mă înclina cu respectul cuvenit şi a mulţumii din inimă, în modul cel mai omenesc, vârstnicilor, această, încă inepuizabilă, sursă vie, din fosta comună Peri, care ne-au ajutat  să culegem destule date, care nu sunt consemnate în arhive vechi şi fără de care lucrarea de faţă ar fi fost cu mult, cu cât de mult mai săracă. Cei care s-au remarcat in culegerea de date au fost Ion V. Coricovac (Niţulică), pensionar fost cadru didactic la şcoala din comună şi unchiul meu Nelu M. Coricovac (al Frusinei), la fel şi el pensionar. Numărul celor care au ajutat este  cu mult mai mare, şi pe care îi rog  să aibă satisfacţia pur omenească, de a se fi aflat printre cei care au dat o mână de ajutor în realizarea a ceea ce ne-am dorit să facem.

-Prin lucrarea de faţă, ne permitem a provoca pe alţii să continuie a căuta noi mărturii- pe care noi nu am reuşit să le descoperim, să dea o nouă şi mai completă înfăţişare a monografiei, despre Peri, care merită a fi cunoscut în cele mai mici detalii.

-Cum s-a născut ideea de a realiza această minimonografie? Citind cu tati ziarul Datina / 08.09.1994, am descoperiti un articol, nici cât podul palmei, apărut sub semnătura arhicunoscutului Prof. Nicolae Chipurici, în care se vorbea despre comuna Husnicioara şi localitatea Peri, articol care ne-a provocat, şi uite aşa ,,am pus de o Monografie”, chiar dacă în final a ieşit o ,,Minimonografie”.

-Dar nu mă pot despărţii de acestă introducere, îndreptăţită fiind, să mă întreb şi să întreb la rându-mi, de ce unii intelectuali, s-au îndoit de reuşita acestei lucrări, ba mai mult s-au eschivat sub cele mai bolnăvicioase şi copilăreşti  motivaţii- aş zice chiar cu ură,  în a ajuta cu datele ce le-au fost solicitate, pe care sigur, le cunoşteau sau le deţineau în diferite acte, sau lucrări vechi? Pentru aceşti, pe cât de ,,darnici” şi ,,intelectuali”, urarea numai de bine şi să le reamintesc zicala, înţeleaptă, pur românescă: ,,Nu este destul să trăieşti, ci să te lupţi a arăta că eşti şi sănătos”, sănătate care implică pe cea mintală, trupească, dar şi pe cea mai principală,  Sănătatea Spirituală, pe care, după cum se deduce, unii nici că se omoară a şi-o căuta. Cât priveşte pe ,,criticii”-care sigur vor fi destui, ne-am propus a deveni imuni, bazându-ne pe zicala: ,,Omul înţelept nu se poticneşte de lucruri mărunte” (greşeli mărunte descoperite în prezenta lucrare). Dar după cum lumea nu a început, nici nu se va sfârşi cu nici unul dintre noi, vom rezista şi nu se va muri din aceste cauze mărunte. Nu-mi rămâne decât să mă repet, rugând pe Bunul Dumnezeu, să se găsească un suflet, un grup, care să fie mai hărăzit decât noi, să aibă mai multă  înclinaţie înspre astfel de iniţiative- dar şi posibilităţi financiare, pe care noi nu le-am avut,  să aprofundeze studiul asupra arhivelor vechi, să dea o nouă şi cu mult mai bogată cuprindere unei astfel de lucrări, despre ceea ce am încercat noi să facem prin prezenta, aceea de a descoperi noi date istorico-monografice despre fosta comună Peri. Dumnezeu să le ajute!

*-Oferind o carte din primul lot editat, al lucrării de faţă, un fiu al Periului, Petrică V.P.Cucu-Peri, stabilt în Bucureşti - fiul meşterului cojocar Vasile Petrache Cucu, a ţinut să ni se alăture cu un material, din care se desprinde felul în care a retrăit copilăria citind acestă scurtă lucrare:

,,Cum de v-aţi gândit să-mi faceţi acest bine, de a primi o astfel  de carte-Comoară Sfântă, izvor de contopire cu interiorul din ceea ce mai este copilăresc în mine”?

1)-Las timpul să spună când, cad fulgi de zăpadă, peste a virtuţilor ogradă.

Că nimic în lume, nu poate fi mai frumos ca atunci când dai nume.

La o carte, în care stau adunate, comori fără egal în lume.

Care coboară ca luna de după dealul din Răpceşti sau Cucui,

Lăsând raze de lumină să se piardă în urma lui.

Peste firul de iarbă, ce plânge şi în grabă, de toiegele uitate, mereu întreabă.

Plânge firul ierbii, de pe uliţa din deal, plâng salcâmii după cântec de caval.

Sunt comori de Istorie ce implică dar, sosind timpul şi ziua din calendar.

Îngroapă cerul, îngroapă fulgi de zăpadă, filele cărţii,  iscălită, Zăvadă.

Când omul virtuţilor a ridicat, monument pentru urmaşii din sat.

Ce cuprinde substanţa neuronică, din care se nasc celule de neuitat.

Ce sfânt vis va înconjoara, rămaşi sau întorşi în casa copilăriei de la ţară.

Lăudată mintea voastră fie, c-aţi îngenuncheat adânca tăcere,

Prin versul vostru care în veci nu va piere!

Acolo e templul cel înalt, din grădina din Coastă şi din Pucioasa noastră.

Ce minunat sună versul, când cineva ştie să-l spună,

Din crâmpeie geologice, istorice, cu decenii şi secole în urmă.

Cartea o socotesc-pentru mine, Cutia Pandorei cu minuni,

Fiindcă numai  Tu Dumnezeule, le şti şi le poti face, iar satul meu sfânt-natal, te roagă cu cartea aceasta să-l cununi!

Revărsată peste interiorul multor poeme, care vor da roade într-o vreme.

2)-Această carte este un omagiu adus străbunilor din sat,

Cu care mă mândresc, prin toate ce-am aflat.

E sfântă glia, chiar dacă nu se mai respectă scrisele sau nescrisele ,,legi”.

Ţărâna din acel Peri, Alunişi, Zegaia, Bădiţeşti, sau Borogi.

Cum am fost noi la părinţi, cei şase copii, alţi şapte  la Niţă Coricovac,

Patru la Istrate C.Zăvadă, trei la Vasile C.Zăvadă, doi la Gheorghe al lui Trică Popescu, şapte la Nicolae Şchiopescu (Ţichiriş), alţi şase la Grigorescu (bădiţă).

Cât adevăr s-a adunat în acea ţărână, cât de mult în ,,talgerul vieţii” atârnă.

Cartea voastră are un loc special în salonul de citire,

Pe un raft la vedere,,marea mea iubire”.

Această carte oferită din sinceră plăcere.

Cântăreşte mai mult decât am crezut, elogiez gestul făcut.

De osemintele sfinte cine va mai întreaba?

Poate versurile mele (Nepotul lui Petrache Cucu), de vor apărea.

Elena Mihaela V. Ist. Zăvadă-Peri.

   *-Înainte de a vorbi despre localitatea Peri, se cuvine, a ne opri ,,puţin”asupra istoriei: oraşului Drobeta Turnu Severin, oraş de reşedinţă pentru judeţul Mehedinţi, a judeţului în sine şi a Ţării Româneşti, deoarece din acestea se desprind multe date lămuritoare şi despre localitatea Peri, care aparţine Mehedinţiului, implicit  oraşului Turnu Severin, oraşul perienilor.

M e h ed i n ţ i.

*-Judet, aflat în partea de S-V a României, învecinându-se la N-V cu judeţul Caraş-Severin, în Est cu judeţul Gorj, în S-E cu judeţul Dolj şi în S-V cu Dunărea care formează frontiera de stat cu Bulgaria şi Iugoslavia. Deţine un relief dispus în trei trepte, care cuprinde toate unităţile naturale specifice României: munţi, podişuri, dealuri, depresiuni şi câmpii, cu altitudinea de 1416m (1466m la vârful lui Stan şi 50m la Balta  Ascunsă lângă comuna Salcia la Dunăre). Înălţimea medie a Podişului Mehedinţului este de 600m.

Este unul dintre cele mai vechi judeţe ale ţării, cu o suprafaţă de 492.289 ha. şi o densitate de 65,7 loc./Km.p.(2,1% din suprafaţa ţării), din care 270 pogoane cu semănături, 36.000 pog. cu vii şi 300.000 pog. cu păduri, iar restul ocupate cu vatra satelor şi oraşelor, drumuri, râuri, ape, locuri necultivabile. Mehedinţi este denumire relativ recentă a judeţului constituit într-o parte a judeţelor ,,De Baltă”, ,,Motru” şi ,,Jaleş”, cuprinzând aşezări menţionate de regele ungur Sigismund (1.428 oct.28)) şi Ioan de Hunedoara (1.444 sept.20), proprietăţi ale Mânăstirilor de la Vodiţa şi Tismana. Ca unitate teritorial-administrativă, termenul Mehedinsi, de origine turcă, arată a fi ,,Baştina necredincioşilor,(atei, oameni fără credinţă în Dumnezeu) cruzi şi nemiloşi”, atribuit acestui spaţiu după ce în bătălia cu turcii, care doreau a instaura domn pe Radu Praznaglava, potrivit unui cronicar sas, la 1423 febr.26, Dan-II-voievod, în fruntea unei armate din care făceau parte oameni ,,de la Mehedinţi”, culcă la pământ 30.000-36.000 de turci şi mulţi alţii în timpul urmărilor agresorilor la sud de fluviu. Cât priveşte calităţile  militar-strategice ale lui Dan-II-Voevod au fost recunoscute atât de adversarii săi cât şi de Sigismund cu care s-a întâlnit la Orşova (1425 aug.16).    

*-Treapta montană este constituită din munţii Mehedinţi şi Almăj la nord, urmează Podişul Mehedinţi (cu înălţimea medie de 600 m), Podişul Getic şi Dealurile Motrului, iar în S-E judeţului se întind Câmpia Olteniei şi Lunca Dunării. Munţii Mehedinţi, ţin de la Valea inferioară a Cernei şi superioară a Motrului, pe o lungime de 50km şi o lăţime de 5-10km Valea Cernei începe de la Topleţ, trece în Mehedinţi la vest de localităţile Podeni, Izverna şi Obârşa Cloşani, separând regiunea muntoasă de podişul Mehedinţiului. Înălţimi găsim între 1.105m (vărful Domogled) şi 1.466m (vârful lui Stan).

*-În zona din podişul înalt al Mehedinţului, în lanţul de poieni, cuprins între ,,Vârful lui Stan” şi ,,Balta Cerbului”, se întinde ,,Universul Mioriţei”. Tot în această zonă muntoasă, în ultimele decenii ale sec.XX, s-a realizat joncţiunea între drumul din lungul Cernei şi drumul Baia de Aramă-Obârşa Cloşani-Godeanu, asigurându-se în acest fel circulaţia rutieră directă între Băile Herculane şi Târgu Jiu. 

Clima judeţului este benefică, temperat continentală cu influenţe submediteraniene (temperatura anuală de 11,8 grade, fiind cea mai ridicată din ţară), adică mai blândă decât în restul ţării, cu temperaturi în timpul iernii mai puţin coborâte şi precipitaţii bogate, veri călduroase şi însorite.

Peşteri:

-Peştera Ponicova, cea mai importantă peşteră din Defileul Dunării, având peste 1600m lungime. Este săpată de râul cu acelaşi nume în Masivul Ciucărul Mare, pe care-l străbate în totalitate ieşind apoi în Dunăre. Prezintă trei galerii aflate la niveluri diferite, ornamentate cu stalactite şi stalagmite, dintre care doar cea mai joasă e încă activă datorită apei care inundă deseori peştera. Aici temperatura este de 11 grade, iar vizitarea ei nu necesită echipament special.

-Peştera Topolniţa este a doua ca mărime din ţară şi face parte din Complexuş carstic Epuran-Topoliniţa.

-Peştera Veterani, care a fost folosită de daci ca sanctuar al zeului Zamolxe, în prezent inundată, iar accesarea ei se face doar pe apă, cu barca. 

-Alte peşteri: Peşetra Fluturilor, Bulba, Gaura cu Muscă, Gaura Haiducească.

-Rezervaţii şi monumente:

-Locul fosilier Bahna, rezervaţie paleontologică, înfiinţată în anul 1955, aflată  între localităţile Iloviţa şi Bahna. Are o mare valoare ştiinţifică, fiind considerată unul dintre cele mai vechi şi interesante locuri fosiliere din ţară. În calcarele de aici se află o faună fosilă veche de aproximativ 16 milioane de ani.

-Ţestoasa lui Hermann. Parcul Natural Porţile de Fier, este cel mai mare şi cel mai bine păstrat areal în care trăieşte, printre multe alte specii pe cale de dispariţie, ţestoasa lui Hermann. În Europa mai sunt doar alte trei areale unde vieţuieşte această specie. În România, numărul ţestoaselor de uscat  a scăzut drastic în ultimii ani din cauza comerţului cu aceste exemplare, destinate a fi animale de companie sau obiecte artizanale (exemplarele mature fiind ucise pentru carapacea lor din care se  confecţionează astfel de obiecte). Greşit se interpretează, că ţestoasele ar fi animale domestice, de companie. Ele sunt animale sălbatice, de aceea oricât de bine ar fi îngrijite, ele se află totuşi în captivitate şi ar fi mult mai fericite în mediul lor natural. 

-Alte rezervaţii: Pădurea de liliac de la Ponoare (în fiecare an, în prima parte a lunii mai, aici, are loc Sărbătoarea Liliacului); Cazanele Dunării (reprezintă porţiunea cea mai  îngustă şi, în acelaşi timp, cea mai grandioasă a Defileului Dunării; Cazanele Mici – 5km şi Cazanele Mari- 4km.); Izbucul Iverna, Podul natural de la Ponoare (formă carstică unică în România), Tufărişurile mediteranieene de la Izverna, Locul fosilier Piterele Roşii, Rezervaţia botanică Gura-Văii-Vărciorova; Pădurea Crihala, Pădurea Stârmina; Cheile Coşuştei; Cornetul Babelor şi Cerboanei. 

-Cetatea Severinului, monument de arhitectură şi vestigiu istoric, ridicată de cavalerii catolici ai ordinului ioanit, cavaleri colonizaţi aici în jurul anului 1247. Cetatea a avut un rol important de supraveghere şi apărare a Dunării. În interiorul fortificaţiei s-au descoperit urmele unei biserici catolice, probabil reşedinţă a Episcopiei Severinului. Cetatea a fost distrusă de turci în 1524, din ea rămânând în picioare doar un turn, numit ulterior Turnul lui Sever.

-Alte monumente de arhitectură: Podul lui Traian, Drobeta-Turnu Severin (construit după planurile lui Apolodor din Damasc, una dintre cele mai complexe construcţii ale antichităţii daco-romane, deoarece nici astăzi nu i se cunosc în întregime formulele tehnice; Ruinele Cetăţii Ada-Kaleh (azi sunt refăcute parţial pe Ostrovul Şimian, care au fost strămutate în momentul în care apele lacului de acumulare de la Porţile de Fier au inundat fosta insulă Ada-Kaleh); Ruinele cetăţii romane Dierna, Orşova; Ruinele castrului roman Drobeta; Băile Romane, Drobeta-Turnu Severin; Cetatea Grădeţului; Catelul de apă, Drobeta-Turnu Severin (Bazinul de apă din centrul vechi al Severinului); Casa Costescu, Drobeta-Turnu Severin; Turnul lui Iustinian, Drobeta-Turnu Severin.

-Muzee şi case memoriale: Muzeul Parohial Eşelniţa; Muzeul Memorial ,,Tudor Vladimirescu” dew la Cerneţi; Muzeul de artă, Drobeta-Turnu Severin: Muzeul ,,Porţile de Fier”, Drobeta-Turnu Severin.

-Biserici şi mănăstiri:

-Biserica Catolică, Orşova, ridicată între 1972-1974, fiind unică în Europa prin faptul că, din orice unghi ar fi privită, biserica are formă de cruce. Interiorul este asemenea unui cort, cu picturi în tonuri solare, luminoase, fapt care i-a atras numele de Biserica Veselă. Lăcaşul este puntea de legătură între minorităţile din Orşova, iar serviciul religios se efectuează în patru limbi (română cehă, germană, maghiară).

-Mănăstirea Mraconia, comuna Dubova, mănăstire nouă înălţată între 1993-1999 în amintirea mănăstirii vechi care veghea de secole intrarea în Cazanele Mici ale Dunării şi care a fost demolată odată cu construirea, în 1967, a hidrocentralei de la Porţile de Fier (de aceea aşezământul este cunoscut şi sub numele de ,,Mănăstirea de sub ape”).

-Alte biserici şi mănăstiri: Mănăstirea Gura Motrului, comuna Butoieşti; Mănăstirea Topolniţa; Mânăstirea ,,Sfânta Ana”, Orşova; Biserica Domnească ,,Sfânta Treime”, Cerneţi; Mănăstirea Vodiţa, comuna Vârciorova (unul dintre cele mai vechi monumente de artă feudală românească); Mănăstirea Strehaia. 

     

Date cronologice:

*-În 12.000 î.Cr, -perioada Paleoliticului Superior-unde au rămas urme şi care au fost descoperite  şi în zona Dubova din Cazanele Dunării, în Peştera lui Climente. 

*-În 10.675 î.Cr. (epipaleolitic) în perimetrul Schela Cladovei au existat locuiri, după cum vorbesc urmele descoperite, care au impus atribuirea propriei culturii-caracteristică romanellianului clisurean-, cultura Schela Cladovei-Lipenski Vir (c.8.000-5.500 î.Cr.), un autentic centru iradiant de civilizaţie pe toate meridianele Terrei.      

*-În c.10.000 î.Cr. (epipaleolitic)-este dovedit prin materialele arhiologice găsite-că a fost locuită Insula banului, situată în mijlocul Dunării, vis-a-vis de Gura Văii, lungă de 1,3km cu latura mică de la vest de cca 175m şi o suprafaţă care nu depăşea şase pogoane de pământ arabil, dar extrem de fertil. Boschetele de chiparoşi, terebint şi dafin adăposteau armate întregi de păsări, iar vermutul (specie de absint), măcieşul şi pepenii creşteau spontan. Totul a avut o continuitate până la începutul sec.XIX, -insula fiind permanent locuită- până în 1834 când cele 40 familii au fost obligate să o părăseacă, urmare a aplicării Regulamentului Organic. Urmele găsite vorbesc de timpurile preistorice primitive, de zona Porţilor de Fier, care era locuită de HIPERBOREI, care adorau Soarele şi Luna. S-au găsit urme de fortificaţii din timpuri preistorice, consolidate de Alexandru cel Mare (sec.IV-î.Cr), reconstruite de romani (sec.II.d.Cr), peste care au fost identificate vestigiile unei refaceri contemporane cu cele de la Hinova, Puţinei, Ada-Kale, atribuite lui Constantin cel Mare (306-337 î.Cr).

*-În 7.000 î.Cr, din epipaleolitic, comunităţile omeneşti de pe malul Dunării încep a practica agricultura, făcându-i mai stabili, începând sedentarismul. Se continuă în neolitic, epoca bronzului şi a fierului când societatea geto-dacică de la Drobeta  este destul de evoluată economic şi social, având relaţii de schimb cu negustorii greci, care veneau cu corăbiile până la ,,Porţile de Fier”. Aşa au ajuns amforele care datează din anii 220-180 î.Cr.în bordeiele dacilor din cartierul Schela Cladovei din perimetrul Turnu  Severin.

*-Între 6.367-5.726 î.Ch, datele protoistorice, vorbesc de Lemurieni, fiinţe cu statură gigantică-3,5-5m-maxilarul inferior alungit, trei ochi (cel de al treilea la om se află sub forma glandei pineale), ochi mici şi pătrunzători cu care puteau vede în lateral, înapoi şi în faţă. Labele picioarelor erau enorme cu călcâie alungite, care le permiteau a merge înainte şi înapoi. Acest gigantism a fost descoperit şi la noi la Bârda-Mehedinţi,  precum şi în alte locuri din ţară şi de pe Terra

*-Între 5.509-1.900 î.Cr, istoria străveche vorbeşte de populaţia neolitică, ca fiind metisă (împreunarea a două specii diferite) dintre localnici şi cei din cea de a 3-a ,,împărăţie coborâtă din ceruri”, din Planeta Marte (Marele păstor care ţine în viaţă) şi au aterizat şi la noi în zona Plaiului Cloşani, care se identifică cu cei din generaţia celor ,,50 de zei”, a căror triadă supremă era constituită din ANU-,,Tatăl zeilor” cu reşedinţa în masivul Godeanu-Mehedinţi. Acestea au păstrat tradiţii, care au stabilit că ,,Era bizantină” a stabilit ,,Facerea lumii în anul 5.509 î.Cr. perioadă în care ,,către 5.000 î.Cr”au fost identificate cele mai vechi populaţii, facere care -în era evreiască- a avut loc în anul 3.761 î.Cr.

*-Între 5.500-4.500 î.Cr., se continuă şi dezvoltă elementele culturii Schela Cladovei-epoca Lepennski Vir, a cunsocut câteva etape evolutive, care prezintă femei cu tors (partea superioară a trupului omenesc până apropape de genunchi; trunchi) plat, bazin proeminent, cap tronconic. 

*-În 4.000 î.Cr-după cum se arată tot în istoria străveche şi după cum vorbesc mai multe surse, s-a produs  ,,Potopul Universal”. Pentru aceasta, s-a declanşat războiul care a avut în frunte pe zeul Astaris-,,Domnul furtunii” înzestrat cu care de luptă, care a dat drumul la ,,tunete şi bubuit de trăznet”, provocând o erupţie vulcanică care a nimicit ,,Omul din piatră de diorit”, identificat la noi cu Vârful Retezat. Omul neolitic din acest spaţiu se ocupa cu: agricultura, creşterea animalelor, pescuit, vânat şi nu în ultimul rând prelucrarea metalelor: aur (hursas), arama (urudu, cupru), bronz (zabar) iar mai târziu, fierul (parzilu).   

*-În 3.100 î.Cr.-aprox, în perimetrul localităţii Gura Văii (Gura Babii din apropierea oronimului Babele; Gura Judovştiţii; Gura Văii după prăbuşirea Munţilor Riphaei la 1230 î.Cr; Gura tăieturii; iar Gura Jidoştiţei între 1823-1833, revenindu-se la forma iniţială de Gura Văii în 1834), la 1km est (aval)de vatra satului, se află uriaşul ,,Chip uman privind spre soare”, săpat în gresia de pe malul stâng al Dunării-identificat ca un ,,Sfinx”, cunoscut în rândul localnicilor, ca fiind Piatra Ogranicului. Redescoperit de către cercetătorul Constantin Dicu (05.01.1986), acest ,,Sfinx” constituie importantă restituire pentru preistoria ţării noastre, care este un simulacru al principiilor religioase mitice din timpurile cele mai vechi, cum erau şi cei de pe valea Cernei, Munţii Retezat, Munţii Bucegi.

*-Între 3.000-2.800 î.Cr.(cultura Turdaş-Vinca), se vorbeşte despre vechile aşezări omeneşti, de la Ostrovul Şimianului, Hinova, Ostrovul Banului, după resturile de ceramică (modelate în lut) şi uneltele  descoperite.  

*-Între 2.800-1.900 î.Cr.(cultura Săcuţa), lasă urme ale unei epoci când oamenii îşi făceau locuinţe din paiantă, încep a cunoaşte metalul (arama), lucrau la ceramică.

*-În 2.500 î.Cr, călătoriile în spaţiul cosmic erau o realitate, cum arată cercetătorul Christian Vanderbildt, de la Universitatea din Georgia. Spre sfârşitul acelei perioade, marţienii s-au retras (întors) pe planeta lor Marte, unde sonda spaţială Wiking (25 iul.1976) şi Pathfinde împreună cu vechiul robot ,,Sejourner” (4.iul.1997), au realizat fotografii, a căror studiere dezvăluie uluitoare similitudini  cu reperele existente în zona Porţilor de Fier-1, la noi din Mehedinţi.

*-Între 1900-1700 î.Cr.(Cultura Coţofeni), care arată că populaţia se ocupa cu păstoritul.

*-Între 1.700-1.500 î.Cr. (epoca bronzului), meleagurile mehedinţiene au cunoscut ,,purtătorii ai câmpurilor de urne funerare”, găsite la Drobeta şi Ostrovul Şimianului

*-Între 1.600-1.200 î.Cr, istoria veche, vorbeşte de o maximă înflorire a culturii materiale din Mehedinţi, de la Gârla Mare-,,Cârna” numită şi ,,Cultura câmpurilor de urme”, importantă realizare a Brygienilor (Brigieni, oameni bruneţi)  în locul de aici, localitatea lor de baştină. Descoperirea tezaurelor şi atelierelor de prelucrat obiecte din aur fin aparţinînd unor comunităţi tribale de la Ţigănaşi şi Hinova-Mehedinţi, împreună cu armele specifice din bronz răspândite  pe o arie întinsă, atestă o bună şi de excepţie înclinaţie a oamenilor de atunci spre un gust frumos şi rafinat.

*-Între 1.500-450 şi 450-100 î.Cr.(cele două perioade ale fierului), viaţa a avut noi valenţe în zona oraşului Turnu Severin, fiind descoperite locuinţe specifice, materiale de origine celtică, (săbii lungi sau îndoite ritual), precum şi influenţe romane. 

*-În 1224,-posibil nov.17. î.Cr, este consemnat de către egipteni, şi potrivit tradiţiei româneşti, tăierea lui Osiris, a avut loc la nord de Istru, acolo unde sunt topicile ,,Mormintele Jidovilor” pe terenul dintre Baloteşti-Schinteieşti, de lângă râul Topolniţa-Mehedinţi. În acestă luptă, puternica oştire egipteană, a fost practic nimicită, iar faraonul a fost prins şi tăiat în bucăţi, numai căpetenia, eroul Hercule, a fost prins şi ţinut în captivitate-timp de trei ani, în peştera ,,Mormintele Urieşilor sau Jidovilor. Din Baloteşti-Schinteieşti, sunt remarcate prin bolovani sau lespezi enorme împlantate în pământ ca semne funerare. În aceeaşi zonă, la Polovragi la cca.75km de Baia de Aramă, mai sus de Oborul Jidovilor, sau descoperit un şir de pietre rotunde croite anume, cu lungimi de peste 1m, dintr-o rocă care nu se află în zona respectivă. Săpăturile au scos la iveală resturi de oase amestecate cu cioburi din lut aflate pe un strat gros de cenuşă şi cărbuni, care confirmau că acolo se afla un monument funerar (dolmen). La baza prăpastiei au fost găsite resturile unui schelet, mortul fiind îngropat  perpendicular (stând jos pe pământ cu bărbia rezemată pe genunchi), pe când mâinile, probabil au fost legate în jurul capului. Acest tip de înmormânatre este caracteristic culturii Criş (c.5.500 î.Cr), întâlnit şi în aşezările de la Schela Cladovei 

*-În 710-600 î.Cr. a apărut un popor migrator, numit celţi, oamenii cei mai înalţi, de tip brahicefal, bruneţi (omul de la Schela Cladovei), care vorbeau o limbă ,,indo-europeană” cu tradiţii, îmbrăcăminte şi mod de viaţă în general, care după cum arată scrierile lui Caesar (100-44 î.Cr.) şi Polibiu (200-120 î.Cr.), sunt identice cu ale locuitorilor  din  zona Dunări de Jos.   

*-În anul 60 d.Cr. s-a născut la Damasc-oraş cu statut de colonie în provincia  romană Siria, Apollodor, cea mai de seamă personalitate ştiinţifică a Imperiului Roman condus de Traian.  Apollodor, cel mai mare arhitect al Imperiului Roman, a construit grandiosul pod de peste Dunăre de la Drobeta Turnu Severin, cu o lungime de 1134,90m, lucrare de admirat, cu mijloacele şi posibilităţile de atunci, care s-ar fi păstrat peste veacuri, dacă nu ar fi fost distrusă deliberat, pentru a împiedica incursiunuile dacilor.

Apollodor, crescut şi educat în cultura greacă îmbinată cu elementele culturii orientale, a rămas puternic influenţat de cunoştiinţele acumulate în anii tinereţii, pe care le-a aplicat în arhitectura Romei, creând un stil nou, inconfundabil cu arta romană. După urcarea pe tron a lui Traian, Apollodor  a primit gradul de general şi numit comandantul trupelor de geniu, calitate în care a fost din plin folosit în cele două războaie (101-102 şi 105-106) purtate de romani împotriva dacilor. Pregătirea şi desfăşurarea acestor războaie au marcat pentru Apollodor o perioadă de creaţie fără precedent, numele său fiind legat, de acum de Dacia şi de operele pe care le-a creat.     După moartea lui Traian, Hadrian, îngrijorat de răscoalele dacilor ,,ca nu cumva barbarii, după ce vor fi doborât posturile de pază, să găsească trecere lesnicioasă pe pod pentru a invada Moesia”, a dărâmat structura podului. Imaginea acestui pod a supravieţuit peste timp, iar structura de bază avea să înfrunte veacurile, ajungând, fragmentar desigur, până în zilele noastre. După cel de-al doilea război daco-roman, Apollodor a înălţat grandioase construcţii în centru Romei. Împreună cu Traian, de care îl lega o strânsă prietenie, a gândit şi proiectat Forul şi Columna, Termele, Odeonul şi Gimnaziul, lui Apollodor revenindu-i onoarea de a transpune în viaţă toate aceste opere, sarcină de care s-a achitat cum numai el putea să o facă. Urmând pe tron în anul 98 d.Cr, Traian l-a numit pe Hadrian, nepotul său de văr, născut în anul 76 d.Cr.(căsătorit cu Vibia-Sabina, nepoata sa de soră), comandant de legiune. Hadrian rămas orfan de la 10 ani, l-a avut tutore pe Traian. Apollodor, mai în vârstă cu 16 ani ca Hadrian, l-a cunoscut bine, amândoi făcând parte din statul major al lui Traian. După urcarea pe tron în 117, Hadrian l-a ţinut departe pe Apollodor, de marile proiecte de construcţii. Apollodor a fost exilat de către Hadrian, care a urmărit eliminarea fizică a lui pentru a salva orgoliul de care era stăpânit. Ucis pentru că şi-a iubit meseria şi pentru cinstea sa mai puternică decât teama de represalii, Apollodor avea să trăiască, prin operele sale, dincolo de momentul în care porunca adversarului său îi curma viaţa, demonstrând că geniul uman dăinuie mai presus de imperii şi cuceriri. (România Mare începând cu nr./ 25.03.2005).      

*-Între 101-102 (d-Cr.), când are loc primul război daco-roman, iscusitul strateg Marcus  Ulpius  Traianus şi-a dat seama că vitejii oşteni ai lui Decebal nu pot fi înfrânţi cât timp el nu va deţine un cap de pod la nord de marele fluviu, iar cel mai nimerit ,,vad” pentru această cutezătoare intreprindere i s-a arătat a fi la Drobeta.

*-Între 103-105 d.Cr, la ordinele împăratului Traian, arhitectul Apollodor din Damasc,  s-a construit podul de piatră, peste Dunăre la Drobeta, lucrare care poate figura la loc de frunte pe o listă a minunilor lumii. Dio Cassius a descris cu lux de amănunte acest pod: alcătuit din 20 piloni (pile, picioare) în apa Dunării şi două pe uscat, înălţime 150 picioare, lăţime 60 de picioare (14,55m), distanţa între pilonii podului de 70 picioare, lungimea totală a podului de 3.570 picioare (1.134,90m), iar partea carosabilă, a fost construită din lemn de stejar. S-a construit şi un castru pentru paza podului. Cercetătorii au concluzionat că masivele picioare ale podului au fost construite pe uscat-şi nu direct în apă, dar modul în care au fost împlantanţi pilonii în albia fluviului rămâne încă nelămurit. Plinius cel Tânăr, a emis ipoteza că apele Dunării au fost abătute din albia lor obişnuită, ipoteză continuată  de studiul terenului, care păstrează în această zonă, urmele unei alte albii ale Dunării. Cu toate să sunt cunoscute procedeele şi tehnica folosite de romani pentru construcţia podului, rămâne totuşi o enigmă cum a fost posibil ca într-un timp atât de scurt să fie construit un asemenea gigant, ale cărui ruine mai dăinuie şi astăzi. Să fie posibil ca ingeniozitatea (secretul construirii podului) să fi dispărut cu apusul tehnicii antice? Piatra necesară la zidit a fost scoasă din carierele, de la Schela Cladovei, Gura Văii şi  Bahna, localităţi vecine Drobetei, precum şi calcar alb cu nuanţe roşietice şi aspect de Travertin, din care se putea fabrica var bun, fiind uşor de cioplit şi lustruit, luat de la Gura Văii, Vârciorova şi Brezniţa.  Deci în 105, opera de căpetenie a lui Apollodor era gata. Pe malul nordic al fluviului, în directă legătură cu podul, s-a ridicat Castrul Drobeta în jurul căruia s-a înfiripat oraşul, ridicat după puţină vreme la rang de municiupium.

*-Dărâmarea podului, cade în vina lui Hadrian, care a dat ordin să se scoată partea de deasupra de teamă să nu năvălească barbarii în Moesia, dar scoaterea acestei părţi, poate că a fost distrusă de foc (s-au găsit urme în acest sens), sau fie de aluviuni şi împotmoliri ale Dunării.

-În 121 d.Cr, la Nord de castru, a luat naştere oraşul civil Drobeta, când Împăratul Hadrian (117-138 d.Cr) şi-a început domnia şi care îi acordă dreptul de municipium, cel mai însemnat centru urban al Olteniei romane, după Romula Marva. Oraşul se află la 353km depărtare de Bucureşti şi de 210km de Timişoara. În aceeaşi perioadă, în localitatea Zegaia (15km depărtare de Severin), s-a descoperit un monument funerar, care relatează că fiica lui Ulcudius (Ulcurius) Bedari (Bredari) et Sutta Epicadi, ambii daci, a fost ucisă de tâlhari, de alţi Geto-Daci, care erau tot primitivi, rămaşi după construirea podului de peste Dunăre. Acesta nu poate fi considerat drept un atac în scopul jafului, fata, fiind probabil, ucisă în timpul luptei  al cărui obiectiv a fost tatăl său, reprezentantul autorităţilor ocupante din acea localitate. 

*-În 150 d.Cr, romanii au înlocuit cariera de la Bahna cu cele de la Vârciorova, Gura-Văii şi Brezniţa, unde au găsit calcar alb cu nuanţe roşiatice şi aspect de travertin din care se obţinea un var de o mai bună calitate care se folosea  la confecţionarea monumenntelor epigrafice de la Drobeta şi împrejurimi.

*-În 193-211, i se acordă rangul de colonia, de către împăratul Septimius Severus, datorită prosperităţii economice şi dezvoltării oraşului.

*-În 213 (d.Cr.) imperiul roman era condus de dinastia Severilor, totuşi Septimius Severus , întemeietorul ei, murise în 211. De aici nu se poate face legătura cu numele de Severin, dat fiind faptul că primele pietre ale Cetăţii Severinului, s-au pus cu mai bine de un mileniu mai târziu decât data avansată în citatul cu pricina. În zilele noastre (notat 1978) mai persistă ideea originii romane a Cetăţii Severinului.

*-În 1.212-1.230-1.524, Banatul Severinului (denumire când se afla sub ocupaţie ungurească), includea numai fâşia îngustă de teren aflată între dealurile şi cursul fluviului Dunărea dintre râul Cerna, la Orşova şi până la Bistriţa-Mehedinţi, puţin în aval de Turnu Severin, fâşie care aparţinea de fapt Ţării Severinului (numită în perioada când era stăpânită de conducători români).

*-În 1233-evul mediu, meleagurile Severinului au parte de întâiul conducător, Sever, al cărui nume-se pare, că stă la originea numelui  oraşului Severin. Unii filologi vorbesc că numele de Severin este nume romănesc, având un înaintaş, un ,,moş”pe nume Severin, aşa cum mai mult de jumătate din locuitorii Răşinarilor s-au numit şi se mai numesc Severin. Profesorul Petre Severin, răşinean el însuşi, care a onorat urbea noastră şi cultura românescă, aduce dovada acestei moşteniri onomastice general-româneşti.  

*-În 1233, este amintit în documente primul ban al Severinului, Luca.

*-În 1241-1242, se abate asupra Severinului (ca asupra întregii Europe), una dintre cele mai cumplite urgii, marea invazie a tătarilor.

*-În 1247.iun.02, cavalerii ioaniţi primesc de la regele Bela IV, prin Diloma ioaniţilor,  stăpânirea peste ţările Amlaşului, Făgăraşului, Severinului  şi peste cnezatele lui Ioan şi Farcaş, dar principala posesiune era ,,întrega ţară a Severinului împreună cu munţii ce ţin de ea şi cu toate celelalte ce atârnă de ea”. Aici cavalerii ioaniţi, au ridicat Cetatea Severinului.

*-În 1247, se dovedeşte că dezvoltarea societăţii feudale româneşti între Carpaţi şi Dunăre, menţionându-se şi ,,Ţara Severinului”. Aici a fost aşezată cea mai fortificată zonă, fiind un punct strategic timp de aproape trei secole.

*-În 1254, prima menţiune scrisă despre Cetatea Severinului. Cu toate că nu există încă dovezi arheologice, se pare că fortăreaţa de la Severin este opera ioaniţilor, dar care şase ani mai târziu cetatea este pustiită şi parţial distrusă de către bulgari. Vestigiile Cetăţii Severinului se află în vecinătatea grădinii publice de astăzi (notat 1978), nu departe de malul Dunării. Cetatea de azi, este rezultatul unor etape de construcţii, cea iniţială, dar cea mai importantă este etapa din timpul lui Pippo Spano. În interiorul cetăţii se mai văd urmele unei fântâni, ale unor ateliere pentru armament şi a unui cuptor de pâine.

*-În 1330, prin bătălia de la Posada, se câştigă Independenţa Ţării Româneşti, la fel şi trecerea Cetăţii Severinului în posesia adevăraţilor ei stăpâni, care  va rămâne aşa timp de aproape un secol. Ban al Severinului este întâlnit Vlaicu-Vladislav, ctitorul mânăstirii Vodiţa.

*-În 1364, a fost zidită la Vârciorova-Mehedinţi, cea mai veche mânăstire din Ţara Românescă, pe cheltuiala domnitorului Vladislav Vlaicu Vodă. Ridicarea ei s-a făcut în numele lui Antonie, la stăruinţele călugărului Nicodim (care a fost multă vreme în muntele Atos, unde a primit cea mai aspră educaţie religioasă), sub numele de Vodiţa, fiind primul lăcaş, care atestă apariţia vieţii monahale în România, în sec.XIV.  În alte notări se arată că Mânăstirea Vodiţa a fost ridicată între 1370-1372.

*-În 1366, Vlaicu-Vladislav, dăruieşte mânăstirii Vodiţa ,,Dunărea de la cataracte până la Orşova, cu vâltoarea de la mijloc şi cu venitul domnesc din opt vieşii”.

*-În 1.370, se zideşte mânăstirea Vodiţa.

*-În 1377.oct.30, Vladislav  Vlaicu Voievod,  ctitorul Mânăstirii Vodiţa de la Vârciorova, a murit în luptele pentru apărarea cetăţii Severinului. 

*-În 1.400 (perioada de după sec.XIII), se dezvoltă la sud de Carpaţi, unităţi politico-administrative, cunoscute sub numele de ,,judeţe” (judecii), care cu toate că au suferit dealungul timpului modificări teritorial şi funcţional, există şi astăzi, denumire de judeţ, provenind  de la Jude (bazat pe latinescul judex), persoană care conduce un oraş sau târg (cu împrejmuirile respective), având dreptul de judecată (judeca diferite pricini dintre locuitori, pronunţa pedepse, întărea tranzacţii etc), şi reprezenta oraşul sau târgul în faţa domnitorului. O astfel de unitate teritorială (judeţ) a fost şi Mehedinţiul. În aceeaşi perioadă-când Mehedinţiul era deja judeţ, Transilvania era împărţită în comitate, iar Moldova în ţinuturi.

*-În 1406, din iniţiativa lui Pippo Spano, are loc la Severin, întâlnirea dintre Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg, când se încheie între ei tratatul prin care înţeleptul domn al Ţării Româneşti este numit cu întreaga lui titulatură, inclusiv de ban al Severinului, recunoscut fiindu-i-se priceperea în luptă a voiovodului muntean, de-a lungul domniei de 32 de ani-mai cu seamă la Rovine. Cetatea Severinului se afla pe mâini bune.

*-În 1419, atac turcesc respins de trupele lui Mihail-I, fiul lui Mircea cel Bătrân.

*-În 1419, Sigismund de Luxemburg ocupă Severinul şi numeşte comandant de pază a Cetăţii Severinului pe Pippo Spano (comitele Timişoarei, cu numele Filippo dei Scolari de Ozora, italian de origine, venind din Tizzano, de lângă Florenţa), care reuşeşte să apere cetatea în faţa urgiei otomane, căruia îi revine şi sarcina în 1425, să refacă castrul regal al Severinului, aducând transformări radicale cetăţii, existând părerea că Severinul a fost construit pentru a doua oară.   

*-În 1423 febr.26, Dan-II, domn al Ţării Româneşti după Mihail (1418-1420), a repurtat o victorie, ,,culcând la pământ 30.000 turci”.

*-În 1429, la sfârşit, un grup de cavaleri în frunte cu Nicolaus (Klaus) de Radewitz au fost aşezaţi în Banatul de Severin, care a intrat în conflict cu românii bănăţeni.

*-În 1430, Ban al Severinului este magistratul ordinului teuton, Nicolae  de  Radevitz.

*-În 1438, în fruntea cetăţii Severinului se afla  Inacu de Hunedoara (ban de Severin), împreună cu fratele său Ioan, Iancu aflându-se la primul său rang de demnitar.

*-În 1441, Iancu de Humnedoara este ales voievod al Tansilvaniei, Severinul fiind nevoit a-şi lua rămas bun de la una dntre cele mai strălucite personalităţi ale vremii, unul dintre bravii apărători al independenţei cetăţii.

*-În 1.483 ian.27, Mehedinţiul, este atestat documentar ca judeţ-pentru prima dată, prin hrisovul lui Vlad Călugărul. Tot prin acest hrisov, întăreşte boierilor mehedinţieni, rolul şi locul ocupat în istoria Ţării Româneşti a acestui judeţ, despre care, cronicarul Costin Miron (1633-1691) afirma: ,,Tradiţia şi rolul  important jucat în cadrul Olteniei de banii de Mehedinţi, a făcut ca uneori, izvoare, considearu întreaga Oltenie să fie numită ca ţara Mehedinţului”. Posibil că s-a avut în vedere că primii Bani-domnitori ai Ţării Româneşti au fost în judeţul Mehedinţi, că Marea Bănie a Olteniei a fost fondată de Neagoe de la Strehaia, iar urmaşii lor ,,Craioviştii”, au dominat cu autoritate nu numai Oltenia, ei fiind cei-care de fapt, hotărau numirea, menţinerea sau înlocuirea domnului ţării, culminând cu numirea lui Neagoe Basarab şi alţi domnitori din acelaşi neam.

*-În 1.500, Strehaia avea ca bani, boierii Craioveşti, care au ridicat biserica, Mânăstirii Strehaia.

*-Între 1523-1525, a fost domnitor Radu Bădica, fiu al Mehedinţului.      

*-În 1524.aug.17, baronul del Burgio, menţiona în scris: ,,Dacă se pierde Severinul, Transilvania este pierdută şi apoi prin Ungaria poţi trece fără nici o grijă. Cuvinte profetice, pentru că în acel an Severinul a fost cucerit de turci şi peste numai doi ani, bătălia de la Mohacs, va pecetlui, pentru amar de vreme, soarta Ungariei.   

*-În 1524, Istoria Cetăţii Severinului se încheie când paşa Balibeg o distruge (Severinul parţial şi  Orşova în întregime), după care le-a părăsit.

*-În 1524, oştile sultanului Soliman Magnificul, atacă şi distrug Cetatea Severinului, punând capăt pentru totdeauna înfiltrării ungare la est de râul Bahna şi implicit la dispariţia Banatului Severinului, creat de unguri în spaţiul citat.

*-În 1.525, Severinul este cucerit de Soliman Magnificul şi rămâne sub dominaţie otomană aproape trei secole.

*-În 1545-1559, s-a ridicat domnitor Mircea Dimitrie Ciobanu, Mehedinţiean  din Podeni

*-În 1580, Severinul devine raia (cetate de pe teritoriul ţărilor româneşti, ocupată şi administrată direct de autorităţile militare turceşti) turcească.

*-În 1587, un călător străin-anonim, arăta că principele Ţării Româneşti, poate ridica  din ţară un milion de taleri şi 40 mii ostaşi între care se află şi oameni de la munte foarte viteji, numiţi Medinzi (Mehedinţi).

*-Singurul izvor din timpul stăpânirii romane în Dacia, Tabula Peutingeriana, arată că  pe teritoriul judeţului Mehedinţi s-au identificat numai două localităţi: Drobeta (azi Drobeta Turnu Severin, reşedinţa judeţului  Mehedinţi) şi Ad-Mutrium (Butoieştiul de astăzi). În afara acestora au mai fost descoperite şi altele, fără însă a se cunoaşte numele lor antice. 

*-În 1.600, Domnul Unirii pământurilor româneşti, Mihai Vodă Viteazul, şi-a legat puternic planurile acţiunii militare şi politice în Oltenia (supranumită la acea vreme, ,,Ţara Mehedinţului”), deoarece judeţul Mehedinţi, se întindea până la Predeşti lângă Craiova, până dincolo de Calafat, la Dunăre şi până dincolo de Rogojel şi Ciuperceni înspre Gorj. Mihai Viteazul, a fost bănişor al Judeţului Mehedinţi, cu reşedinţa în acea vreme la Strehaia (el fiind Mehedinţean, născut în Strehaia). 

*-În 1645 a fost ctitorită Mânăstirea Strehaia de către Matei Basarab, cam la mijlocul moşiei, lângă satul Strehaia pe malul Motrului şi Huşniţei, care în anumite perioade a avut şi rol de reşedinţă domnească. În perioada 1690-1693, biserica şi zidurile de incintă au fost refăcute de C. Brâncoveanu.

*-În 1667, moşia Severinului a fost lăsată ca ocină lui Avram şi Dumitru din Cerneţi, fiii banului Radu Buzescu, urmaşii Buzeştilor stăpânind în devălmăşie acest pământ până la 11.01.1811, când în baza unui act juridic s-a produs ieşirea din indiviziune a moştenitorilor.

*-În 1667, într-un hrisov al lui Radu Leon, este menţionat numele Crihala, nume dat unei păduri din partea de Nord a Severinului, loc de petreceri şi serbări ,,câmpeneşti”, alcătuită din Crihala mare şi Crihala mică, care în prezent (anul 2.004), a devenit cel mai mare cartier de locuinţe (de blocuri), al oraşului Drobeta Turnu Severin. 

*-În 1677, pe parcursul întregii veri, C. Brâncoveanu a petrecut-o la Cerneţi, timp în care a fost asaltat de jalbe şi chitanţe, prin care a aflat că ruda sa, clucerul (al 6-lea scaun în divan) Constantin Ştirbei, a săvârşit grave nereguli în administraţie, la strângerea dărilor în Mehedinţi, dări pe care şi le însuşise în mare parte, aceasta după ce a mai prădat Judeţul Dâmboviţii şi Teleormanul. Fiind iertat de mai multe ori, în final este înlăturat din preajmă-i, dar a ajuns chiar să uneltească împotriva domnitorului la Poarta Otomană. 

*-În 1700 (spre sfârşit de sec.), Drobeta se situa în răsăritul Severinului de azi, între străzile Smârdan şi Călăraşi, iar la Nord era B-dul T.Vladimirescu, susţin istoricii bazaţi pe desene din această perioadă. 

*-În 1719 apare stema districtului Mehedinţi cu însemn heraldic, care arată străvechea preocupare de creşterea albinelor (însemnul hărniciei), ca semn de recunoaştere a bunilor gospodari de pe aceste meleaguri. Tot din acest an (ocupaţie austriacă), a fost desfiinţată instituţia Marii Căpitănii de Margine de la Cerneţi, în fruntea judeţului fiind instalat vornicul Matei Glogoveanu, ajutat de 4 ispravnici de plăşi şi 12 vătăşei sau vătafi de plasă, pe când la sate era ajutat de pârcălabi şi juraţi. 

*-În 1723, Mehedinţiul număra aproximativ 2.804 familii.

*-În 1727, locuitorii Mehedinţiului erau împărţiţi în: megieşi (moşneni), birnici (clăcaşi, rumâni) şi mărginaşi (stabiliţi la margini şi se ocupau cu paza să nu treacă pribegii şi răufăcătorii.). Mai erau categoriile: mărginaşii de la munte (gornicii sau plăieşii); băjenarii (români goniţi die birurile insuportabile care îi obligau să treacă Dunărea); neputincioşii şi văduvele care erau scutiţi de plata birului; dunărinţii (mărginaşii din zona Dunării care făceau paza acesteia). Categorie aparte o constituia muncitorii (ciocănari, cărbunari, drobari, colari, calangii) care lucrau în mare parte în minerit, zona Baia de Aramă, în număr de 285 familii, organizaţi, care aveau vătaf (conducător). Numele de vătaf îl găsim şi la cei ce  în vechea organizare pastorală şi cel de la căluşari, care vorbeşte de vechimea jocului respectiv. 

*-În 1778, generalul Bauer, arată că Mehedinţiul a avut un teritoriu vast, cu întindere până la Jiu, cu localităţi care în prezent fac parte din judeţul Gorj (cunoscut în vechime sub numele de Jaleş) sau din Dolj (Calafat, Cetatea, Moţăţei, Filiaşi etc).

*-DROBETA, rămâne păstrător de cheie pentru Europa şi Balcani, ea reprezentând intrarea neamului românesc, prin împăratul Traian care a adus cultura romană apoi tot prin Drobeta (intrarea pe la Turnu Severin), a regelui Carol-1 şi odată cu el a lumii occidentale, născând România modernă.

*-În 1780.mart.17 (prima atestare), apoi cele din 1797 sept.8 şi 1816 nov.6 (ultima atestare), se arată că judeţul Mehedinţi, continuând tradiţia, se înscrie printre primele judeţe din Ţara Românescă unde s-au înfiinţat şcoli în care se predau lecţii în limba română.   

*-În 1804, s-a înfiinţat cea mai veche şcoală din Mehedinţi cu predare în limba greacă modernă, limba uzuală folosită la curte şi în marile case boiereşti.

*-În 1815, judeţul Mehedinţi cu cele 293 sate repartizate în 11 plăşi şi un plai, era cel mai mare judeţ al Ţării Româneşti, situaţie menţinută până în 1844 când, în urma reformei teritorial-administrative aplicată în acel an, teritoriul judeţului a fost amputat în favoarea judeţelor Gorj şi în mod deosebit, Dolj. 

*-În 1819, în Mehedinţi erau 142 sate cu 17.090 familii, aşezate pe moşii aparţinând unor stăpâni laici, 57 sate cu 4233 familii pe moşii mânăstireşti, 70 sate cu 3194 familii pe moşii megieşeşti şi 25 sate cu 1.366 familii pe moşii copărtaşe (persoane considerate în raport cu altele cu care participă la o afacere sau împărţeală), megieşeşti, boiereşti sau mânăstireşti.

*-În 1821.ian.15, marele spătar Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica şi Barbu Văcărescu, îl numesc pe Teodor (Tudor Vladimirescu) ca pe singurul îndreptăţit  a ,,ridica norodul la arme”. La numai 15 zile (ian.30),  Simion Mehedinţeanul, cumnatul lui Teodor, înfrânge la Tâmna-Mehedinţi, o ceată de 150 de oameni ai Spătăriei conduşi de visternicul  C.Crăiniceanu, după care se îndreaptă spre Strehaia unde se întâlnesc cu cei care veneau de la Padeş.  Tudor Vladimirescu-Tudorin, vătaf de Cloşani-prin cuvântul de la Padeş, face chemarea: ,,cu răul să pierdem pe cei răi”.  Ajuns la Craiova, Teodor este declarat conducător al Olteniei şi în acestă calitate, înlocuieşte ispravnicii de judeţe şi vătafii de plai. La 23 febr, Ţarul rus ordonă degradarea lui Teodor şi retragerea ordinelor acordate acestuia. În 16 mart. Teodor intră în Bucureşti în fruntea a 5.000 de panduri, iar în 25 mart.Ypsilante-ciungul ajunge şi el lângă Bucureşti, nevoit să-şi împartă banda de arnăuţi la Ploieşti, Piteşti şi Târgovişte. În acest ultim oraş, din porunca lui Ypsilante a fost capturat ,,Domnul Tudor", iar grecii Varnava şi Parga, l-au asasinat bestial în noaptea de 20-21 mai 1821. Reşedinţa judeţului Mehedinţi, Cerneţi, contribuie la răscolirea Istoriei neamului prin Marele Pandur, care a fost Domnul Tudor. Aşa că neînfricatul Oltean de la 1.821, deţine la Cerneţi, o culă transformată în muzeu, un bust ridicat, tot la Cerneţi (fosta capitală Mehedinţeană), precum şi cel mai mare bulevard din Turnu Severin care îi poartă numele. De consemnat că şi mehedinţeni de la Degeraţi (Cerveniţa), au luptat la 1821, încrezători în Tudor Vladimirescu.

*-În 1826, are loc răscoala (răzmeriţa) organizată şi condusă de Simion Mehedinţeanu, fiul ispravnicului Dumitru-pare se ca fiind de baştină din Podeni, fost căpitan de panduri, cumnat şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai ,,Domnului Tudor”, fiind şi cel care după tragica dispariţie a cumnatului său i-a condus pe panduri spre locurile lor de baştină. Refugiat în afara graniţelor ţării, s-a stabilit-cu familia, la Lugoj, unde împreună cu un alt fost căpitan din oastea lui Teodor, numit Ghiţă (Cuţuiu), fiul lui Ion din Broşteni-Mehedinţi, au luat legătura cu ceilalţi panduri refugiaţi la Lugoj, Orşova, Ardeal etc,  pregătind o nouă luptă.

*-În 1826.iun.10, cei doi capi, S.Mehedinţeanul şi Ghiţă-Cuţui, au ajuns la Bucureşti cu intenţia de a cere iertare domnului ţării. Domnitorul Ghica IV (1821-1834), refuză să-i primească, mai mult a ordonat arestarea lor, închiderea în celule separate, cu lanţuri de gât, mâini şi picioare, judecaţi formal în mare grabă, condamnaţi la moarte şi executaţi.

*-În 1828, în zona Schela Cladivei, 1.500 de panduri români conduşi de căpitanii Mihai Ciupagea, Nicolae Verbiceanu şi Ion Solomon, au respins, practic au alungat şi înecat în Dunăre, puternica oştire turcească venită de dincolo de fluviu, de la Cladova.

*-În 1830, după unele notări, exista la Cerneţi o singură şcoală, condusă de Kiriţă Barbu care, avea 150 de elevi.

*-În 1831, (sub ocupaţie ţaristă), se înlocuieşte isprăvnicia de judeţ cu ,,Ocârmuirea de judeţ”, având în frunte un ocârmuitor numit de domnul ţării. 

-De-a lungul veacului al18-lea, au luat fiinţă, rând pe rând, sate ca Schela-Cladovei şi mahalalele Dudaşul, Banoviţa- care s-au contopit, determinând construirea, după un plan prestabilit, sistematizat, a unui oraş nou la 1833.

*-În 1833.apr.22, se stabileşte profilul pentru noua aşezare a Severinului, ca fiind ,,Un oraş de negoţ”, hotărându-se cumpărarea moşiei Severinului de la I. Severineanu şi Bălaşa Fratoştiţeanca  pentru suma de 3.000 galbeni. Un interes deosebit în acestă direcţie l-a arătat şi generalul Kiseleff, guvernator rus al ţărilor române. Prima clădire construită în noul oraş Turnu Severin, aparţine polcovnicului Ion Solomon, fost comandir al oastei lăsată de T.Vladimirescu în Oltenia. Casa se afla pe ,,Uliţa Dunării” (fostă Carol 1, B-dul Republicii, în prezent tot Carol 1.), iar în locul respectivei locuinţe, astăzi se află Intreprinderea Electrocentrale ,,Porţile de Fier”. A doua construcţie a noului oraş, a fost carantina, pentru controlul sanitar de graniţă, (azi Casa Armatei), concepută după planul arhitectului Feisser şi terminată în 1839 de către ing. Popovici, care în zilele noastre (2004) este Clubul garnizoanei din localitate, bineînţeles suferind multe modificări.

*-În 1833, Domnitorul A. Dimitrie Ghica emite un hrisov prin care se înfiinţează oraşul modern Drobeta Turnu Severin, când începe perioada de realizare a Severinului modern, perioadă care se va finaliza în 1886.

*-În 1833, la cererea locuitorilor oraşului Cerneţi, generalul Kiseleff, aprobă strămutarea lor în câmpia Severinului. Ca inexistent în acel an, Severinul ajunge peste 100 de ani (1933), un mare centru, din punct de vedere, industrial, comercial şi  cultural.

*-În 1.833, în Severin existau cinci biserici (3 ortodoxe, una catolică, una protestantă) şi o sinagogă, iar la recesământul din 1992, sau găsit: 779 creştini baptişti; 471 penticostali; 264 adventişti (creştini de ziua a şaptea); 109 greco-catolici şi 105 reformaţi.

*-În 1834, ca urmare a prevederilor Regulamentului Organic, a luat fiinţă la Cerneţi o şcoală normală care pregătea în câteva luni de instruire, dascăli de biserici din judeţ, pentru a deveni învăţători la şcolile săteşti, nou înfiinţate.

*-În 1834, dările către moşieri erau atât de împovărătoare încât se fugea de pe moşii, lucru ce a făcut pe proprietarii  de pământuri să  ceară a se stăvili strămutarea, dar acesta nu s-a putut înfăptui, ţăranii ajungând a pleca chiar şi peste graniţă, în Serbia.    

*-În 1836.dec.05, se raporta că oamenii din multe sate Mehedinţene, ajunseseră să se aşeze la linie,  casele, satele, fiind împrăştiate la întâmplare, în mijlocul terenului repartizat pentru construcţii, grădină, pomi, iar despre  uliţe în mahalale nici vorbă.

*-În 1837, la nivelul Judeţului Mehedinţi, oamenii duceau lipsă de lemn de construcţii şi că la multe bordee, încălzirea se făcea cu fizie (se pare baliga animalelor mari) şi trestie.

*-În 1838, până în 1848, cursurile şcolare din Mehedinţi au funcţionat  cu o medie anuală de 229 şcoli şi 5.312 elevi.

*-În 1841, Severinul redevine capitala Judeţului Mehedinţi, după ce-pentru scurt timp, fusese localitatea Cerneţi, din cauză că-şi  pierduse pe parcurs din importanţa funcţională.

*-În 1841.iun 15, s-a născut Dimitrie Grecescu, marele botanist, care pentru Severineni a ctitorit o  Biserică şi un spital, care îi poartă numele, în zona Gării, aflate pe strada cu acelaşi nume, care face legătura între marele bulevarde, Carol-I-şi Tudor Vladimirescu.

*-În 1841, au fost organizate primele forme de învăţământ în judeţul Mehedinţi, în fosta reşedinţă de judeţ Cerneţi. Negustorul Hagi Iordache din Cerneţi a lăsat prin testament ca, din veniturile sale, să se înfiinţeze trei şcoli, din care două în Cerneţi şi una la Banoviţa (suburbie a Cerneţului). Acest negustor se pare că avea rang boieresc, fiind întâlnit mai târziu cu titulatura de Medelnicer  Hagi Iordaki Severineanu.

*-În 1844, din cele 342 sate mehedinţene, 292 ajunseseră să-şi întemeieze gospodăriile la linie (uliţă), restul fiind răspândiţi la întâmplare cu casele aflate- încă, în mijlocul grădinilor, fără o ieşire anume la un drum sau cărăruie.  

*-În 1848, la conducerea judeţului se afla un administrator.

*-În 1848.nov.8, s-a născut la Cerneţi Ioan Gh.Bibicescu. Ajunge în timp director, viceguvernator şi guvernator la Banca Naţională a României. Pentru Mehedinţeni a lăsat o importantă comoară, biblioteca personală donată oraşului Turnu Severin, compusă din patruzeci de mii de volume.

*-În 1848, este menţionat printr-un document, că se foloseau tot felul de metode de a stoarce  mai multe dări de la ţărani. Astfel la Tâmna şi Valea Perilor (a nu se confunda cu localitatea Peri!), proprietarii de pământuri îi sileau pe ţărani să plătească un leu pentru fiecare viţă de vie şi se lua Otaştină (dijmă în natură, plătită proprietarului unei vii luate în arendă), din cinci vedre, una (din cinci, una ), iar la rachiu din şase, una. 

*-În 1851, N.A.Niculescu, administartorul judeţului, a adus ,,Agenţia Vapoarelor” de la Schela-Cladovei la Severin. Tot în acestă perioadă ogoarele Mehedinţului se arau cu pluguri din lemn, perioadă în care locuitorii satelor în mizeria lor seculară, trăiau sub imperiul foamei şi al bolilor sociale devastatoare. 

*-În 1855, se introduce iluminatul public în Severin, la început cu seu, ajungând a fi printre primele oraşe din ţară iluminat electric.

*-În 1855-1856, se fac primele încercări de înfiinţarea de drumuri de fier în Ţara Românescă, când domnitorul Barbu Ştirbei cere în 04.12.1855, contelui Coronini Crouberg să se facă unele studii în acest sens care să lege reţeaua austriacă cu traseul ce urma a se construi, Orşova-Turnu Severin-Craiova-Bucureşti-Giurgiu, dorinţă care se reia şi în 1859 în timpul domniei lui A.I.Cuza, dar tot nu se finalizează.

*-În 1857 se amenajează primele fântâni publice, de unde sacagii aduceau, contra plată, apa necesară

*-Între 1857-1864, a activat  în fruntea judeţului, Administraţia Districtului şi Administraţia Judeţului.

*-În 1859, a avut loc Unirea Munteniei cu Moldova, care a continuat cu prima unire a ţărilor române sub Mihai Viteazul la 1.600. Aceasta a făcut ca împărţirile teritoriale stabilite după sec.XIII, sub diferite denumiri (comitate, judeţe, ţinuturi), să capete o nouă structură organizatorică unitară, care cu toate schimbările de nume sau desfiinţări, toate au rămas în aceeaşi structură de judeţe.  

*-În 1859-1960, când se face primul recesământ mai în amănunţime, Mehedinţul avea 42.905 familii cu 185.731 suflete (93.442 parte bărbătească şi 92.289 femeiască) iar dintre aceştia erau ştiutori de carte numai 4.543 bărbaţi şi 176 femei. Atunci se stabileşte  că 99,61% dintre locuitorii judeţului Mehedinţi erau români, prin aceasta înlăturându-se ideea unei colonizări cu populaţie adusă din altă parte. Suprafaţa era de 818.823 pogoane, cu un teren arabil  de 1.099.399 pogoane (?), împărţit la 10.881 proprietari din care 10.821 fiind particulari, iar aratul se făcea tot cu pluguri din lemn.

*-În 1860.mar.30, sunt puse în circulaţie diligenţile (poştalioanele)-trăsuri mari, acoperite, folosite pentru transport de poştă şi călători,  pe distanţele Craiova-Vârciorova şi Piteşti-Râmnicu Vâlcea.

*-În 1.863.iulie, prin decret dat de Domnitorul A.I.Cuza, Severinul a fost menţionat ca primul oraş-din cele 15, la nivelul Principatelor Unite, în care a luat fiinţă camera de comerţ.  

*-În 1863, la 30 ani de la înfiinţarea noului oraş, Severinul abia avea 550 familii, dar creşte în ritm rapid ajungându-se în 1887 la 14.000 locuitori, iar în 1899 la 18.600 locuitori.

*-În 1864, a început a creşte obligativitatea dijmei, care a ajuns în perioada lui 1905 să fie de zece la una-rare situaţii când era în parte, pentru pământul de muncă sau izlazul pentru vite. 

*-În 1864, a apărut ,,Comuna Rurală” (189 comune) şi ,,Oraşul” (Turnu  Severin, Cerneţi, Baia de Aramă).

*-În 1864.aug.14/26, a fost promulgată legea de reformă agrară, dar s-a aplicat cu multe greutăţi în Mehedinţi. S-a ajuns totuşi ca ea să stabilască proprietatea de pământ pentru ,,sătenii”clăcaşi (pontaşi), care a dat în stăpânire deplină ţăranilor mehedinţeni o suprafaţă de 144.307 pogoane pentru circa 21.000 familii. Cu toate nereuşitele ei de aplicare a legii, ea a reprezentat un eveniment deosebit în viaţa ţăranilor mehedinţeni, cu urmări decisive şi benefice în dezvoltarea economică a judetului. Cu toate acestea în deceniile ce au urmat reformei din 1864, proprietatea mare din Mehedinţi era 50% din suprafeţe, cea mijlocie de 30%, iar proprietatea cea mică era de numai 20%. Prin legea din 2 mai 1864 s-a desfiinţat claca şi au fost proclamaţi ţăranii clăcaşi şi proprietarii rurali, dându-se pământ clăcaşilor. A apărut totodată şi învoielile agricole, învoieli grele arendăşeşti, care la început au avut tocmeli destul de mulţumitoare pentru ţărani, cu una din zece pe care trebuia s-o dea proprietarilor de pământ. Pe parcurs au apărut alte obligaţii pentru ţărani, prin zile de lucru, transporturi şi multe altele, dar toate în favoarea moşierilor.  

*-În 1865, suprafaţa Mehedinţiului fără munţi, ape, râuri, avea 818.823 pogoane teren, din care 261.432 proprietate de stat, iar cei particulari cu devămăşii restul de 2/3 (557.391 pog.)

*-În 1865, în Severin se găseau  139 familii româneşti (27%) şi 285 nemţeşti (54,3%), restul alte naţionalităţi, dar în perioada următoare a avut loc procesul de românizare, încât în 1930, se înregistrează  22.000 locuitori din care 20.195 români şi 1805 la alte naţionalităţi.    

*-În 1866.ian.05, prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914), cu cea mai lungă domnie românească, între 1866-1914, făuritor al Statului Român Modern şi o Românie cu adevărat Europeană, a făcut primul pas pe pământ românesc, la noi la Turnu Severin, rostind: ,,Punând piciorul pe acest pământ sacru, m-am şi făcut român”. La plebiscitul din 2/14-8/20 apr.din acel an, a fost ales cu o majoritate covârşitoare de voturi Domn al României sub numele de Carol-I.

*-De aici se pot remarca următoarele:

     a)-că la Turnu Severin, intra împăratul Traian, aducând Europa în România şi tot la Severin intra şi prinţul Carol, scoţând România spre Europa, 

     b)-A.I.Cuza, energicul, este realizatorul Unirii de la 1859, iar Carol-I, pune în ecuaţie militară forţele adunate de marele său predecesor şi obţine Independenţa de Stat a României, prin legendarul eroism al ostaşilor români în războiul de la 1877-1878.

*-În 1866, garnizoanele de grăniceri de la Dunăre au refuzat să depună jurământ lui Carol I, ca urmare a sentimentelor faţă de Alexandru Ioan Cuza, pe care l-au ales deputat de Mehedinţi deşi se afla în exil.

*-În 1866, cel mai mare bâlci din Mehedinţi se ţinea la Strehaia, în ziua de Duminica Mare şi ţinea trei zile. La Corcova şi Motru-de Josu, bâlci mare la Vinerea Mare, pentru vite şi mărfuri.

*-În 1867, ,,Legenda despre Iovan  Iorgovan”, a fost publicată pentru prima dată, la Viena, (una dintre variante), intitulată ,,Băile Mehadia”, de către dr. I.M.Marinescu, care a fost republicată şi la noi în anul 1922.  Aici se spune-ca în orice legendă, că în vremurile de demult, exista în aceste locuri un şarpe mare (balaur). Balaurul scăldându-se în apele minerale, crescuse atât de mare şi puternic, încât fura zilnic oamenilor şi mânca câte 2-3 oi sau chiar un bou, îngrozind populaţia, care pentru a-şi ocroti viaţa lor ameninţată, duceau singuri vitele balaurului care îi trebuiau pentru hrana zilnică. În acea vreme trei fete, surori şi un fecior de împărat rătăceau  prin acele locuri, fetele într-o parte, feciorul în alta, fără a şti unii de alţii. Feciorul de împărat ajungând la scalda balaurului, se simte după o singură baie aşa de bine şi de puternic, încât se hotărăşte a rămâne aici. Era îmbrăcat cu o piele de leu şi purta un arc şi o măciucă, cu care vâna animale sălbatice, făcându-şi rost şi de un cal şi doi câni de vânat.  Numele lui era Iovan Iorgovan, iar acelor trei surori rătăcite prin acele pustietăţi, erau Serafina (Mândra Garafină), Maria (Leliţa Maria), şi cea mică Girozana (Ana Girozana). Rătăcind au ajuns în Valea Cernei, unde dând de apa limpede precum cristalul, se înşirară la marginea ei şi pătrunse de curiozitate se priviră în apă. Girozana cea mică se arătă aşa de frumoasă, încât surorile ei mai mari, din gelozie, puseră la cale s-o părăsească în timpul nopţii, lăsând-o singură în aceşti codri plini de fiare (animale sălbatice). Chiar în noaptea aceea, înainte de răsăritul soarelui, surorile cele mari se depărtară, lăsând singură, adormită pe Girozana. Dar Dumnezeu a pedepsit pe cele două surori mai mari, înecându-le în Dunăre când voiau a trece pe la Porţile de Fier, sărind din stâncă în stâncă tocmai când Girozana trezindu-se din somnul dulce şi văzându-se singură striga disperată- dar în deşert, numele surorilor. Cuprinsă de o frică mare, alergând ca o căprioară înspăimântată pentru a-şi căuta surorile, nu văzu şi nu auzi nimic, în afară de un cuc, căruia îi strigă s-o ajute să-şi găsească surorile, oferindu-se a-i fi surioară, apoi soţie, dar toate ofertele au fost respinse de pasăre. Dar balaurul auzind-o, alergă, o încolăci peste mijloc şi cu toate ţipetele ei, pleacă cu ea pe marginea Cernei, pe stânca de sus.  Iovan Iorgovan aude ţipătul de femeie, dar nu-l poate înţelege bine deoarece râul Cerna murmura tare. Stătu locului un moment şi ridicându-şi ochii la cer, privi asupra Cernei şi grăi:

-Înceată Cerna  a murmura, înceată, că aud glas spăimântat de fată!

Şi-ţi voi da spre hrană, o mreană de aramă!

Cum însă nu-l asculta, el continuă oferindu-i o mreană argintie, apoi una aurie, după care Cerna încetă de a mai murmura. Atunci privind în partea de unde se auzeau vaietele şi ţipetele, Iovan Iorgovan, văzu şarpele (balaurul) care ţinea încolăcită o tânără şi frumoasă femeie, făcându-l a se repezi ca un fulger asupra balaurului.

,,Şarpele-l vedea, de spaimă fugea,

Dar el îl gonea, Cerna mi-o sărea şi îl ajungea.

La podul Topleţului, din marginea satului.

Este o piatră minunată, de la Dumnezeu lăsată.

Şi de Iorgovan călcată, de se mira lumea toată.

Piatra Iorgovanului, cu urmele calului”.

Şarpele îi zice lui Iorgovan ,,Lasă-mă nu mă ucide, căci eu fetei nu i-am făcut nimic; iar dacă mă vei ucide, mult rău am făcut vitelor în viaţa mea, dar cu atât mai mult rău voi face după moarte, atât vitelor cât şi fiinţelor omeneşti, cât va fi lumea şi pământul”

Iorgovan, nu-l ascultă pe balaur şi dându-i una cu buzduganul, îl umplu într-atât de sânge, încât lund-o la fugă pe Cerna la vale, a roşit apa după el. Iorgovan gonindu-l tăia din el câte o bucată, până nu a mai rămas decât capul, care se ascunse la marginea Dunării într-o peşteră din faţa cetăţii Columbaria, ale cărei ruine se văd şi astăzi spre Serbia între Ruşava şi Baziaş. Iorgovan întorcându-se la Girozana, care primise inelul de logodnă, ea îi spune că este fiică de împărat, de la scăpătat.. Atunci Iorgovan se întristă recunoscând pe sora sa şi spune că a păcătuit când a sărutat-o, spunându-i că şi el este fiu de împărat de la scăpătat, dar că părinţii îi blestemaseră ca fiica să fie la răsărit ca cerbul pribegit, iar el scăpătat ca leul vătămat. 

*-A se vedea varianta a-2-a, din datele cronologice de la 1872!

*-În 1867, dijma se ridică la una din şapte pentru moşier, dijmă care se modifică la fiecare 2-3 ani, ajungându-se la una din două (jumătate), plus alte obligaţii care luate la un loc totalizau 75% care trebuia plătită de ţărani, dijmă care se practica la nivelul întregii ţări. Mehedinţiul exporta: rapiţă, porci, gândaci-verzi din pădure şi uscaţi, lipitori din bălţi puse în pungi cu pământ umezit, doage din stejar, tutun, păr de porc şi importa: fier, maşini agricole, lumânări din stearină (amestec grăsimi solide şi acizi), săpun ordinar, frânghii, funiii, var, cherestea, ceară, seminţe cânepă, bumbac, pietre-de-moară, ţiglă,, pălării, puşti, pistoale.    

*-În 1868, sept., senatul român votează construcţia liniei Vârciorova – Bucureşti – Buzău – Brăila – Galaţi - Tecuci-Roman şi Tecuci - Bârlad, cu o lungime totală de 905 km cu consorţiul german care-l avea în frunte pe Strousberg, piatra fundamentală a Gării de Nord -Bucureşti fiind pusă la 10sept 1868.

*-În 1870 ian, când au avut loc alegerile parţiale-deşi alesul lor, A.I.Cuza, se afla în exilul impus de coaliţia partidelor Conservator şi Liberal radical, populaţia mehedinţeană recunoscătoare pentru că îşi onorase promisiunile făcute la alegerea ca domn, l-au ales deputat de Mehedinţi în Colegiul IV (al ţăranilor), vot repetat cu acelaşi rezultat şi în luna aprilie 1870, ales fiind ca senator în Colegiul II din  Turnu Severin.

-În 1872, este publicată o nouă variantă a baladei- despre Cerna, de Daniil  Laitin la Pesta:

,, Sus pe Cerna’n sus, mulţi voinici s-au dus, şi toţi s-au răpus,

Dar a mai rămas, un român viteaz, Iovan Iorgovan, braţ de buzdugan,

Cu un căluşel, ca şi-un vulturel, doi câini mititei, foarte sprintenei,

Şi se preumbla, şi se făloşea, sus pe Cerna’n sus, cam pe sub ascuns,

Calul său jucând, câinii sumuţând, suliţa strângând..”…..,,Şi el auzia,

Dar nu pricepia, ori cât mai ciulea, căci Cerna mugia, codrul răsuna,

Apoi se’ntorcea, Cernei de-i zicea: -Înceată, înceată, Cerna mea curată,

Că-ţi voi arunca, şi-ţi voiu da eu ţie, mreană argintie, şi-un fuior de aur,

Cu ochi de Balaur, singur se va toarce, singur el destoarce.

-Cerna-l auzea, deloc înceta”,...,,Atunci despre-o stâncă,

Groaznică cumplită, calcă ‘ncolăcită, iaca se vedea, spaima cea mai rea:

Un şarpe venind, după ea curând. Când ea tăbăra, şarpele o apuca,

Coada-ncolăcea, la brâu şi-o aduna, dar ea se’ngrozea, şi tare ţivlea,

Codru răsuna”,….,,Şarpele pe loc stătea, şi aşa-i grăia:

-Iovan Iorgovan, braţ de buzdugan, cu ce fel de bine, vini tu azi la mine? Dacă socoteşti, să mă prăpădeşti ?  Te rog viu mă lasă, şi mă’ntorn acasă,

Jur pe capul meu, mort voiu fi mai rău, de mi-i  omorî, capu-mi s-o’mpuţi, Viermii s’or spori, muşte or slobozi, calul ţi-o muşca, şi’ndat’ o crăpa,

Boul va trânti, plugul va opri…-Şarpe-afurisit, încă ai cuvinte ?

Calu-mi v’o pieri, dar tu mort vei fi, căci am auzit, cum ai prăpădit,

Fiinţă femeiască, cu falca-ţi hoţească…-Iovan  Iorgovan, braţ de buzdugan, Când am auzit, că tu te-ai ivit, calul tropotind, ca un smeu răcnind,

Fata am lăsat-o, te rog viu mă lasă, şi rentoarn’acasă, jur pe capul meu,

Mort voiu fi mai rău.”……-“Iovan Iorgovan, braţ de buzdugan,

Sabia şi-o învârtea, pe şarpe-l lovia, trupul îi zdrobea, tot îl mărunţia,

Fata se uita, până-l dumica, apoi se-arăta şi din grai grăia.”…

*- A se vedea varianta  din datele cronologice, de la  1867 !

*-În 1872, primarul oraşului Severin, obţine suma de 500 mii lei, într-un proces care l-a avut cu o societate germană, bani cu care a cumpărat moşiile din Peri, Dârvari şi Coşuştea, care au devenit proprietatea comunei. 

*-În 1872.sept.13, s-a deschis oficial tronsonul de cale ferată Bucureşti-Piteşti, iar în luna dec.se introduce serviciul poştal rural în judeţele: Mehedinţi, Argeş, Brăila, Olt.

*-În 1872, Mehedinţiul era împărţit în 7 plăşi, 3 comune urbane şi 189 comune rurale, iar numărul locuitorilor era de 192.879.

*-În 1873-1874, se reiau lucrările la construcţia liniei Piteşti-Vărciorova, dar cu o altă societate de acţionari C.F.R cu sediul la Berlin. Pe traseul de lucru Gârniţa-Turnu Severin se lucra din plin în mai 1873, pe sectoare (între km 63-76 şi în continuare), la care au participat peste zece mii de muncitori.

*-În 1874, la nivelul României, Oltenia exista sub denumirea de ,,România Mică”, care la rândul ei cuprindea districtele (Judeţele): Mehedinţi cu capitala la Turnu Severin;  Gorj (Jiul de sus) cu capitala la Tg.Jiu;  Vâlcea cu capitala la Râmnic;  Dolj (Jiul de jos) cu capitala la Craiova;  Romanaţi cu capitala Caracal.    

Districtul (judeţul) Mehedinţi se împărţea teritorial în şase Plăşi şi un Plai.  Tot în această perioadă se caută explicaţia numelui de Mehedinţi, care-după cum se spune în documetele vremii, ar veni de la Mehadia veche, care a fost sub dominaţia Austriacă.  

*-În 1875.ian.05, a fost pus în circulaţie ultimul tronson de cale ferată, lung de 17,3km între Turnu Severin-Vârciorova, ţara fiind străbătută-de acum, de magistrala care ţinea de la Suceava la Vârciorova.  

*-În 1875.ian.24, s-a extins serviciul poştal de poste-restante şi în gările CFR din Mehedinţi (Tâmna, Balota, Butoieşti).

*-În 1876 mai, începe să activeze ,,poşta ambulantă” pe linia Bucureşti-Vârciorova.

*-În 1877.apr.27, prin înaltul Decret nr.925,  Domnitorul Carol-I-devenea Comandantul Suprem al armatei române, iar la 9/21 mai Mihail Kogălniceanu, ministrul afacerilor externe al României declara: ,,Sântem independenţi, sântem o naţiune de sine stătătoare,..…sântem o naţiune liberă şi independentă”.

*-În 1877 mai, pe distanţa Bucureşti-Vârciorova şi retur, circula un singur tren (în mabele sensuri) în 24 ore, cu vagoane de clasa I-II-III cu o viteză medie de 30km/oră, parcurgând această distanţă în 13 ore.

*-În 1878 mai 09, a circulat cel dintâi tren accelerat Viena-Bucureşti, cu transbordare (deplasare pe jos sau cu vehicule rutiere) între Orşova-Vărciorova. Totodată, s-a deschis oficial tronsonul de cale ferată Piteşti-Vârciorova, când a fost inaugurată şi Gara din Vârciorova, una dintre cele mai frumoase din S-E Europei, un ansamblu de construcţii al gării cu trei pavilioane mari, cu etaj, având încadrate între ele, două săli mari la parter. Avea două peroane: spre Dunăre pentru gararea trenurilor venite dinspre Austro-Ungaria, iar spre sat, pentru cele sosite de la Bucureşti.

*-În 1878, turcii au rebotezat insula Ada-Kale (şi nu cum greşit se notează şi citeşte, Ada-Kaleh), care însemna ,,Insula Cetate” sau ,,Insula Porţii”, ceea ce reprezintă numele iniţial. Cartaginezul Hanon (c.500 î.Cr.)a descoperit insula Kerne, localizată în extremitatea nordică a Mării Adriatice; în sec.-I-î.Cr, insula Cerne este descoperită cu 2.000 paşi (1958,5 m) în circuit; este cunoscută sub denumirea de Orşova Nouă, Carolina, după care a fost rebotezată aşa cum s-a arătat mai sus. Se spune că primele întărituri pe insulă au fost făcute la 1.444 de Iancu de Hunedoara. Din ordinul generalului Hamilton, s-au construit forturile Elisabeta (1733) şi Carol(1736), după ce guvernatorul Banatului, contele Claudu Mercy, a aprobat, în 1728 construirea cetăţii Orşova Nouă pe malurile din faţa şi respectiv, spatele insulei. Totuşi cele mai importante fortificaţii s-au realizat în timpul împărătesei Maria Tereza (1740-1780), care a dat ordin să fie construite şi două tuneluri sub albia Dunării: unul care unea insula cu malul drept (sârbesc)-de care se vorbeşte cu convingere că a existat,  şi unul care unea insula cu Orşova. Abia terminate, aceste construcţii au căzut în mâinile turcilor (12 apr.1790), pentru care cetatea insulei a constituit ,,Gibraltar al imperiului otoman”, care a fost menţinut până în 1887, când au fost desfiinţate garnizoanele turceşti în acest loc. Supranumită ,,Buricul Mării”, ,,Ostrovul mitologic” sau ,,Perla Dunării, această insulă, avea să dispară sub apele lacului de acumulare al Hidrocentralei şi Sistemului de Navigaţie, de la Porţile de Fier-I, în luna octombrie 1970. 

*-În 1878. sep.9/21, domnitorul Carol-I, primeşte titlul de ,,Alteţă Regală”, prin care România se afirmă ca un stat independent şi suveran, care a rupt definitiv cu trecutul de vasalitate faţă de Turcia, dar şi ridicarea prestigiului dinastiei de Hohenzollern, din care făcea parte Carol-I, în faţa celorlalte monarhii europene. 

*-În 1880.apr.11/23, se înfiinţaeză Direcţia Princiară a C.F.R. care răscumpără liniile construite, dată de la care rămâne şi numele de C.F.R (Căile Ferate Române).  

*-În 1881.mar.14/26, la propunerea liberalilor din guvern,  care ,,în convingeri erau republicani”, la palat a avut loc ceremonia promulgării legii privind proclamarea  României ca Regat, iar Domnitorul ei, Carol-I, titlul de rege al României, festivităţile consacrate acestui eveniment având loc la 10 mai 1881. 

*-În 1881, România era proprietarul unei reţele de cale ferată în lungime de 1.877km care traversa întreg teritoriul. Liniile construite de companii străine au costat -în medie,  306.000 lei aur / 1km linie.

*-În 1882 mai 10, s-a cerut aprobarea ministerului, traseul ales pentru linia ferată îngustă între Vârciorova şi Bahna, pentru transportul economicos al cărbunelui  şi a altor substanţe minerale (cupru, fier cu 45,45% minereu, pirită, bismutină, magneziu, marmoră, granit ş.a.) care urmau a fi exploatate în zona Bahna. Linia avea 57 curbe, o lungime de 8.543m, se afla în pantă, astfel încât trenul pornit încărcat de la Bahna, cobora la Vârciorova fără ajutorul locomotivei. Cheltuielile pentru substructura căii ferate înguste s-au ridicat la suma de 145.335,77 lei, iar totalul ivestit în această lucrare, la 285.541,41 lei. Aceasta a fost cea dintâi cale economică îngustă construită în România din acea vreme. 

*-În 1882, se înfiinţează Atelierele C.F.R, cu ocazia răscumpărării de către statul Român-la 01.iulie, a liniei ferate de 915km Atelierele au fost primele din ţară sub administraţia statului, iar factorul hotărâtor de înfiinţare a lor, a fost panta Balota-Turnu Severin. 

*-În 1883.ian.27, apare atestarea scrisă a judetului Mehedinţi, ca unitate administartiv-teritorială. 

*-În 1883, se înfiinţează un gimnaziu la Severin, apoi liceul ,,Traian”, liceu la care au predat reputaţii profesori: T.Costescu, A.Bărăcilă, V.Vârcol, C.Papacostea-Pajură, iar de pe băncile liceului s-au ridicat reputaţi oameni de ştiinţă: Gh.Ţiţeica, Gh.Ionescu-Siseşti, Ştefan Odobleja, P. Sergescu.

*-În 1884, Mehedinţiul, avea şapte ,,staţiuni” de cale ferată: Vârciorova, Severin, Balota, Prunişor, Tâmna, Strehaia şi Butoieşti.

*-În 1885, regele Carol-I-primeşte propunerea de a prelua şi tronul Bulgariei, datorită atracţiei pentru popoarele din S-E Europei, prin interesul exercitat de stăpânirea străină regală pentru români. 

*-În 1886 se poate spune că s-a încheiat perioada de modernizare a Severinului, începută în 1833.

*-În 1887 Severinul modern ajunge la 14.000 locuitori.

*-În 1892, Mehedinţiul avea 55.447 familii.

*-În 1894, iunie, se lansează în Şantierul Severinean, vasul ,,Principele Carol”, primul vas de pasageri.

*-În 1896.sep.24-25, s-au inaugurat lucrările canalului de la Porţile de Fier, lucrări care se termină în 22 apr.1899, dar s-a constatat că viteza pe canal este destul de mare (până la 70m /sec.), singura reuşită fiind aceea că s-a prelungit durata de navigaţie cu şase săptămâni pe an în  sezonul de toamnă. Sectorul navigabil Porţile de Fier, cuprins între Moldova Veche şi Gura-Văii (108km), a pus mereu piedici serioase în calea navigaţiei, datorită marilor variaţii de adâncime, curentului puternic, stâncilor şi bancurilor de roci situate în albia fluviului. 

*-În 1893,  Mehedinţul deţinea opt plase, printre care şi Prunişor.

*-În 1904, sultanul Abdul al II-lea a dăruit insulei Ada-Kaleh, de pe teritoriul judeţului Mehedinţi, cel mai mare covor din lume, lung de 15m şi lat de 9m, cu o greutate de 500kg. Odată cu demolarea Insulei Ada-Kaleh, covorul a fost transferat la Moscheea din Constanţa.

*-În 1899,  Severinul ajunge să aibă 18.600 locuitori.

*-În 1895.sept.01, sunt introduse ,,birourile poştale ambulante” pe linia ferată Bucureşti-Vârciorova (vagon poştal cu nr.15 şi la retur vagonul cu nr.16).        

*-În 1905-1906, anul şcolar cu şcolile de adulţi aveau organizate cursuri în perioadele: 01.11-01.03; 15.11-15.04, sau 01.11-01.04, cu frecventarea de două zile pe săptămână (joi şi duminică după masă), iar în cazuri mai speciale numai odată pe săptămână, sau în zilele de duminică şi sărbători.

*-În 1906, economia Mehedinţului era dominată de ramura agrară, populaţia sătească fiind de 93% din totalul locuitorilor judeţului. Se aflau gospodării ţărăneşti în judeţ, care nu aveau nici o brazdă de pământ de muncă, care luate la un loc cu gospodăriile care nu aveau suficient pământ pentru hrana lor şi păşuni pentru vite, depăşeau jumătate din totalul gospodăriilor rurale din judeţ. Peste 170.000 de familii din Mehedinţi, erau învoite cu dijmă şi alte obligaţii de muncă la proprietari şi arendaşi.

*-În 1906, în Severin, ia fiinţă fabrica de tăbăcărie a fraţilor Damianoff, care între 1913-1914, producea 100 tone talpă şi 20 tone toval (piele de vacă sau de viţel, tăbăcită cu substanţe vegetale, din care se confecţionează încălţăminte rezistentă). 

*-În 1907, prin legea învoielilor s-a dat libertatea ca acestea să fie interpretate şi aplicate, diferit de la un judeţ la altul, ba chiar şi interiorul acestora. Taxa pentru un ha. islaz, hotărâtă de către Consiliul Superior al Agriculturii, prevedea preţuri minime de 70 lei/ha. şi maxime de 790 lei /ha. În Mehedinţi ele erau diferite în cele patru zone, încât taxele au oscilat între 70 şi 620 lei/ha. islaz.  

*-În 1909.nov.3, a început ridicarea măreţului ,,Palat de cultură” din Turnu Severin căruia, Th. Costescu i-a închinat o bună parte din activitatea sa.

*-În 1909, Serviciul Hidraulic, a distrus nesăbuit, două pile (picioare), din mijloc, care-chipurile, împiedicau navigaţia. S-au găsit urmele unor chesoane de lemn de câte 36m lungime şi 24m lăţime, care se presupune  că ar fi servit la turnarea fundaţiei puternicilor piloni. S-au găsit blocuri de calcar nisipos şi blocuri de beton de forme paralepipedice, trapezoidale, patrate, brăzdate pe câte una din feţe de şănţuleţe late şi adânci de şapte cm.

*-În 1911, începe maxima dezvoltare a Severinului, care ţine până în anul 1915, perioadă în care „comuna” este electrificată, pavată, alimentată cu apă la standarde europene, iar pe alocuri, canalizată. În acest an (1911), s-au făcut demersuri pentru introducerea iluminatului electric, având în acest sens o primă propunere de la fraţii Schmidt de la Topleţ (40km depărtare de Turnu Severin), care aveau sursă prin cădere de apă, dar nu s-a acceptat. Activitatea economică, dezvoltarea cosmopolită, efortul implementării manufacturilor industriale şi al meşteşugurilor, în sporirea valorii producţiei agricole din zonă făceau ca schimburile comerciale desfăşurate, şi prin portul Turnu Severin, să supranumească România drept grânar al Europei.  În asemenea condiţii, Severinul îşi permitea să fie centru de „iradiere a românismului” în Balcani, dar şi în Austro-Ungaria vecină.  Oamenii au fost şi au rămas aceiaşi, harnici, pricepuţi, supuşi, dedaţi la cele lumeşti.  Administraţia locală gestiona în 1912 un bâlciurile  (parangheliile), care se ţineau la Sf.Dumitru, care în 2008 se numesc „Zilele Severinului” şi se ţin când de Sfântul Gheorghe, când de 1 Mai, după culoarea politică şi interesele electorale ale primarului.

*-În 1.912, a fost fondat Muzeul ,,Porţile de Fier”, de către profesorul A. Bărcăcilă, care cuprindea în anul 2.002, 50.000 exponate de istorie, ştiinţele naturii, etnografie, artă şi un interesant acvariu.

*-În 1912.aug.01, este dat în exploatare circuitul special telefonc dintre Turnu Severin-Vârciorova-Orşova, asigurând legăturile telefonice cu Ungaria.

*-În 1913, prin strădaniile neobositului mehedinţean Theodor Costescu, au început lucrările de construire a Palatului Cultural din Turnu Severin, care au fost finalizate în 1924.

*-În 1914 sept.27./ oct.10, regele Carol-I, a încetat din viaţă la castelul Peleş şi a fost înmormântat în mânăstirea de la Curtea de Argeş. Domnia de 48 ani ai lui Carol-I, perioadă de mari progrese în plan economic, social, administrativ, politic, cultural, care prin sitemul de guvernare stabilit prin Constituţia din 1866 şi-a dovedit viabilitatea, iar regimul politic a evoluat pe o linie democratică.

*-În 1914, Şantierul Naval severinean , ajunge cel mai mare şantier fluvial din ţară, şi unul dintre cele mai importante şantiere de pe întreaga Dunăre, de la izvoare până la vârsarea în Marea Neagră, unde s-au construit cele mai mari vase fluviale ale ţării: ,,Principele Carol, ,,Giurgiu”, ,,Călăraşi”, ,,Domnul Tudor”. În acest an avea un număr de 700 de muncitori între anii 1934-1936, perioadă în care se lucrează la vasul de pasageri ,,Mihai Viteazul””, fiind la acea vreme unul dintre cele mai mari vase fluviale din Europa. 

*-În 1919, s-a început extinderea oraşului şi spre nord, dincolo  de Bulevardul T.Vladimirescu, păstrându-se planul cu străzi perpendiculare cum a fost conceput în planul iniţial.

*-În 1921.iul.11, este votată legea agrară-dar aplicată în oct., prin care agricultura Mehedinţului este înviorată.

*-În 1921.oct.01, se deschide la Severin biblioteca, care a primit donaţie de la marele om de cultură Mehedinţean, Ioan Gh.Bibicescu, fiu al Cerneţului, ajuns la înalta funcţie de guvernator al Băncii Naţionale a României, 40.000 de volume. Mehedinţenii, recunoscători şi ca semn de respect şi preţuire, au hotărât ca Biblioteca Severinului să primească-şi care se păstrează şi în prezent, numele de Ioan Gh. Bibicescu.

*-În 1921, Severinul cu o evoluţie continuă în creşterea populaţiei, cu o dezvoltare social-economic mult superioară faţă de celelalte oraşe din judeţ, a devenit centru politic-administrativ (municipiu) al judeţului Mehedinţi.

*-În 1923, se realizează cu adevărat reformă agrară, votată încă din 11.07.1921, urmată -la fel de bună pentru ţărani,  cea din 1945.

*-În 1924.mai 20, preotul Coriolan Buracu din Mehadia, primul deţinut politic din Banat şi Transilvania din timpul ocupaţiei austro-ungare, a fost numit director al măreţului lăcaş, ,,Palatul de Cultură”din Turnu Severin, care a fost terminat, după ce lucrările au început în 1913 prin strădaniile neobositului  mehedinţean Theodor Costescu. .

*-În 1927.oct.01, Coriolan Buracu a fost numit directorul bibliotecii ,,I.C Bibicescu” din Turnu Severin, care printr-o muncă neobosită şi un bogat fond de cărţi, a înfiinţat 14 biblioteci săteşti şi 47 biblioteci în Yugoslavia, fiind trimise şi 60.000 volume, românilor din America. 

*-În 1929, premergător anului 1930, într-una din zile, şapte muncitori ceferişti au demolat complexul de ,,7 statui”, numite ,,Babele”, dar că în aceeaşi zi ei au fost ,,făcuţi praf”, de un tren în timp ce se înapoiau la baza lor, în punctul dintre văile Slătinicul Mare şi Slătinicul Mic. În acest tragic accident apar două curiozităţi, care se merită a fi luate în seamă. Accidentul a avut loc într-un sector unde linia era ,,dreaptă ca aţa”, deci vizibilitate foarte bună, iar trenurile circulau cu viteză redusă şi că un muncitor aflat împreună cu cei ucişi pe vagonet, dar care nu participase la demolarea celor 7 statui, a scăpat cu viaţă.

*-În 1932, Leopold Banch, înfiinţează fabrica de pălării ,,Testa” cu 162 mii pălării anual.

*-În 1935, recesământul (la 75 ani după cel din 1859), arată un număr dublu de locuitori, în Mehedinţi, care fusese atunci (1859)de  185.731 locuitori. 

*-În 1936, se fac cercetări arhiologice întreprinse de Alexandru Bărăcilă.

*-În 1948, renumita podgorie Corcova, care este amplasată pe versanţii însoriţi ai Piemontului Strehaiei, la confluenţa râurilor Coşuştea cu Motru-deţinea o suprafaţă de 209 ha.cu vie nobilă, struguri pentru vin din soiurile: Clairette, Reisling Italian, Fetească Albă, Muscat Ottonel pentru vinurile albe şi Cabernet Sauvignon, Pinot Noir şi altele, pentru vinuri roşii), fiind cea mai mare podgorie din Mehedinţi. De reţinut că prinţul Bibescu deţinea pivniţi cu vinuri celebre în Corcova.

*-În 1948, perioada imediat următoare, ,,Baba” de la Porţile de Fier cu înfăţişarea mai bine conturată decât perechea ei ,,Moşul”, a fost demolată, ,,capul” ei retezat fiind lăsat atunci la marginea şoselei. Când au început lucrările la barajul Porţile de Fier-1, muncitorii au aruncat ,,capul” babei în apele Dunării. Seara, toţi muncitorii care participaseră la această lucrare, aproape o întreagă echipă de şantier înfierbântaţi de căldură şi obosiţi, vrând a se răcori în apele fluviului; deşi mulţi dintre ei nu erau foarte buni înotători, s-au înecat cu toţii în mod inexplicabil în Dunăre. După acel tragic accident  ,,capul” Babei a fost dus şi aşezat la ,,picioarele” perechii sale ,,Moşul”.  

*-Moşu  (km 348,5). Aşa este numită statuia megalitică (nume generic dat unor monumente funerare sau religioase de dimensiuni gigantice, construite în epoca neolitică şi la începutul epocii bronzului din blocuri de piatră brută sau cioplită sumar), singura care se mai menţine deasupra tunelului din dealul omonim şi constituie un eponim pentru cioaca Moşu (Mehedinţi). Se susţine că figura megalitică Moşu, face parte din ,,grupul celor nouă chipuri, cele mai importante monumente preistorice ale ţării”. Circulă informaţii potrivit cărora în prima săptămână din luna aprilie Moşu ,,plânge” dispariţia Babei sale. ,,Moşu”, după opinia unora-reprezintă un om gigantic, misterios, cu o tichie ţuguiată pe cap, cu o pelerină având o trenă lungă, purtând în spate un sac, care urca panta dealului şi fusese pietrificat tocmai atunci când ajunsese foarte aproape de piscul acestuia. Mărimile moşului-luate cu aproximaţie, ar fi: 5,4 m înălţime faţă, 9,5m spate (incluzând pelerina şi trena), iar diametrul la bază a statuii de 7m Se vorbeşte că atunci când s-a încercat demolarea ,,moşului”, muntele a avut trepidaţii şi un ,,huiet” şi că acel cablu cu care se încerca demolarea Moşului (când s-a impus realizarea tunelului), s-a rupt, înfăşurând şi ucis pe ostaşii-muncitori (se vehiculează cifra de circa 17 suflete).       

*-În 1951.iun.18, printre cei deportaţi în Bărăgan, s-au aflat şi gospodari din Comuna Peri, fiind obligaţi la ,,bejenie”, ,,bejenari fără voie”, oameni pedepsiţi, fără a fi judecaţi sau învinuiţi de ceva,  pentru o perioadă destul de lungă. Unul din motivele trimiterii în Bărăgan, este că aceştia au fost socotiţi ,,duşmanii” care erau domiciliaţi în judeţele de la frontiera cu Iugoslavia. Atunci bunul gospodar-ţăran din Mehedinţi, a fost rupt de vatra sa şi dus în Bărăganul ars de soare şi plin de ciulini.

*-Legenda Babele (legenda complexului de ,,7 statui”), prezentate sub titlul ,,Legendele despre ,,Sf.Petru”, vorbesc astfel: ,,Sfântul Petru, aflându-se tare bolnav a trimis nişte babe după leacuri în ţara vecină, Serbia, care întârziind foarte mult cu aducerea buruienelor-sfântul fiind pe punctul de a-şi da sfârşitul, a trimis de două ori să se observe din sprânceana muntelui dacă se văd venind; iar a treia oară când sfântul  îşi dădea ultima suflare, i-au spus că babele se văd odihnind pe o piatră din apropiere. Atunci Sf. Petru le-a blestemat zicând: ,,Steiu de piatră să se facă” şi aşa au rămas până în zilele noastre (când au fost demolate).  Câteva din ele au împietrit chiar pe drum şi într-o vreme se vedeau stanele de piatră la rând, de la Dunăre în sus până în dreptul vârfului.

*-Legenda Crucii lui Sân’ Petru-la care face referire şi istoricul N.Densuşianu în lucrarea ,,Dacia Preistorică”:

,,Pe malul stâng al Dunării se înalţă Promontoriul pe vârful căruia religia creştină a aşezat Crucea Sf. Petru, unde se mai cunoaşte  încă forma unui scaun tăiat în piatră şi unde mai există simulacru cel arhaic tăiat în stâncă vie. De jos în sus, dealul ,,Crucea lui Sân’ Petru”, apare ca o cetăţuie, dar sus pe un tăpşan, la mijloc, se află înfipte două cruci din piatră sfărâmicioasă, roasă de apa ploilor. Se află două locuri netede, parcă ar fi fost potrivite; terasa de sus, unde-s crucile şi alta mai strâmtă, ca o roată care ocoleşte vârful, la câţiva metri mai jos de cea dintâi. Pământul din zona crucii mai vechi, este prăbuşit de săpături şi gropi făcute pe timpuri, de oamenii care căutau comorile (a fost un timp când chiar guvernul a autorizat astfel de săpături, cu scopul de a găsi bani). Despre crucea cea mai veche, se spune că, în timpul de demult, trăia prin partea locului pustnicul Petru, care avea darul tămăduirii şi care a făcut mult bine la multă lume; chiar după moarte, lumea considerându-l sfânt, pentru că şi atunci, cine credea în el, de multe boli se tămăduia. După moarte a fost îngropat în locul unde astăzi este crucea la muntele Babele. Ducându-se vestea despre minunile pe care le făcea sfântul, locuitorii din satul SIP, care se află în faţă, în Serbia, au furat noaptea corpul sfântului şi l-au vândut la nişte ţarigrădeni (sigur creştini greci sau bulgari), tocmindu-se pe trei şeici de aur.

Corpul sfântului a ajuns la Ţarigrad şi de aici la locul unde creşte tămâie pe lemne şi mărgele pe păr. Când furii (hoţii) şi vânzătorii sfântului au prins de veste că sunt înşelaţi amarnic, căci în loc de galbeni au găsit în şeici pietre şi cărbuni de tei, toţi locuitorii acelui sat au moştenit pedeapsa pentru acesta, boala numită ,,sfrenţia”; şi ei ca să îmblânzească mânia sfântului, au ridicat în locul unde fusese îngropat sfântul, crucea numită a lui ,,Sân Petru”.

Pe una din cruci se pot desluşi iniţialele IS.HR.NI.KA; pe cealaltă, numai urmele slovelor. Localnicii spun că cea mai veche a fost furată odată de aici şi dusă în curtea bisericii Grecescu din Turnu  Severin, din care pricină a fost o arşiţă atât de mare că timp de nouă luni n-a dat strop de ploaie. Când o duceau înapoi şi pe când o purtau spre locul ei, carul a fost stând, nu se mai clintea, fiindcă oamenii înjurau; dar îndată ce au rostit vorbe bune, s-a pus o ploaie torenţială. Dar şi crucea cea nouă-după spusele preotului Boboiceanu de la Jidoştiţa-a fost luată şi ea prin anul 1906 la biserica Grecescu din Turnu  Severin pentru a i se citi pisania, dar fiind reclamată de credincioşi, a fost readusă”.

*-În cartea ,,Vârciorova”, aşezarea de la izvoarele Istrului”, apărută în 2.002 la Lugoj, sub semnătura Dr.C.N.Bărbulescu (neam din Peri, prin bunicul d-sale), găsim că a fost identificat şi schiţat ,,triunghiul sacru” care include şi spaţiul dintre râurile Bahna, Topolniţa şi fluviu Istru (Dunărea). De această dată este prezentat un ,,triunghi de lumină” care, prin excelenţă este simbolul trinităţii şi exprimă prima manifestare. Un astfel de triunghi echilateral, având laturile de 4,5km a fost identificat între Selişteni-Peri-Alunişul (Ciolani), încluzând şi cătunele Biserica (Bâldani) şi Valea Petri. Despre vechimea locuirii acestor vetre şi rolul lor în cadrul acestui ,,triunghi de lumină”se deduce cu ajutorul toponomasticii (totalitatea numelor de locuri, ape, munţi,etc) şi că perioada întemeierii lor este evidenţiată prin epocile când, pe aceste meleaguri se vorbeau limbile: ,,sumeriană” (sum.)=ante mil.-III-î.Cr.; hitia (hit.)=mil.-III-II-î.Cr.; sanscrita (skr)=mil.-II-I-î.Cr.; zenda (zend)-limba persană în care s-a scris marea epopee Avesta (mil.-I-î.Cr.):

*-A se vedea amănunte la istoricul cătunelor: Peri, Biserica (Bâldani), Valea Petri, Ciolani (Alunişul), Selişteni, Husnicioara!

*-Istoria Oraşului Drobeta Turnu Severin, coboară cu peste 18 secole în urmă. În sec.XI, se constituie ,,Banatul de Severin”, care devine puternică cetate feudală, apoi în sec.XII-XIII, însemnată cetate bănească pe linia Dunării. Cât priveşte vatra actuală a oraşului, are printre cele mai vechi atestări  ale existenţei sale-pe acelaşi loc, din Europa, păstrând în acest fel cheia continentului, a fost şi va fi un dar al Dunării şi Carpaţilor. Numele consemnează succesiunea în timp a două oraşe-unul din antichitate, celălalt născut odată cu cristalizarea relaţiilor feudale. Istoria vorbeşte că încă cu 5.500 de ani în urmă pe aceste meleaguri existau aşezări omeneşti, dar oraşul Drobeta s-a dezvoltat în epoca statului geto-dac. Această aşezare a fost un sâmbure al dezvoltării poporului român, locuitorii ei înfruntând timp de 2000 de ani năvălirile, făcând faţă tuturor greutăţilor, în acest fel păstrându-şi existenţa, contrubuind la menţinerea şi afirmarea fiinţiei poporului român. Astăzi Porţile de Fier-I şi II-sunt Cetate a Luminii, unul dintre cele mai mari şi complexe hidroenergetice ale Europei. Drobeta de azi (notat 1978), deţine o amplă gamă de monumente istorice, cum numai oraşele milenare pot oferi: ruinele legendarului pod al lui Apollodor din Damasc, renumitul arhitect al antichităţii; castrul construit de împăratul Traian, spre a-şi consolida pasul făcut peste marele fluviu; vestigiile pline de farmec  ale cetăţii Ada-Kaleh, reconstruite cu migală pe Ostrovul Şimian, după ce insula cu nume de rezonanţă orientală, a fost ocupată de apele de acumulare  ale Hidrocentralei Porţile de Fier-I-; mai apoi-şi nu în ultimul rând, Cetatea Severinului, reşedinţa temută a banilor Severinului de odinioară. Care să fie explicaţia faptului că acestă urbe, datând din antichitate, de la începuturile erei nostre, s-au arătat mai tare decât urgia veacurilor? Miracolul-dacă este, stă în tenacitatea  cu care românul acestor melaeguri şi-a făurit istoria, în continuitatea fiinţării sale, de unitatea şi dârzenia cu care şi-a ,,apărat şi sărăcia şi neamul”. Situat în locul unde Dunărea taie lanţurile muntoase ale Carpaţilor şi Balcanilor, Severinul a fost hărăzit prin poziţia geografică, să fie, din cele mai vechi timpuri un nod de drumuri strategice, cum puţine se mai leagă pe întinsul continentului. De la oraşul Drobeta până la oraşul Turnu Severin, era o cale lungă de aproape un mileniu. Şi în zilele noastre mai persistă ideea originii romane a Cetăţii Severinului. Cu toate că nu există încă dovezi arheologice, se pare că fortăreaţa de la Severin este opera ioaniţilor-la 1254, dar şase ani mai târziu cetatea este pustiită şi parţial distrusă de către bulgari. Destinul Cetăţii Severinului, este prefaţată de vârtejul tătarilor, ea fiind-în repezi alternări, sub stăpânirea ioaniţilor, bulgarilor, ungurilor, teutonilor, turcilor, dar cetatea a stat şi a revenit sub sceptrulunor voievozi români.

*-După 1667, apare satul de moşneni, ,,Severinul (Săvărinu), întemeiat de feciorii lui Avram şi Dumitru din Cerneţi, când au stăpânit , preluând de la Buzeşti, moşia Severinului. Constituit şi dezvoltat în partea dinspre Cerneţi şi Trestinic, adică în N-E-tul moşiei, unde se află azi municipiul Drobeta Turnu Severin.

*-În 1727, Severinul (Săvărinul) apare ca sat pe moşia mărginaşă a Severinului, stăpânită de căpitanii Antonie şi Barbu.

*-În 1833, documentele prezentau ,,Săvărinu” astfel: ,,magalaua Săvărinu”, aproape de Cerneţi pe moşia polcovnicului Petre Severineanu, peste apa Topolniţei.

*-În 1833, se hotărăşte construirea ,,oraşului de negoţ Severinul”, şi satul, populaţia, aflate în N-V-ul moşiei cumpărate de stat, au fost ,,absorbite”de noul oraş.

*-În 1962, a apărut un ,,război” (vezi şi cel din 1991!) generat de informaţii inedite, când a fost găsită o fosilă veche de două milioane de ani, război ce continuă şi după trecerea în nefiinţă a antropologului Dardu Nicolăescu-Plopşor, protagonistul acestei aventuri a cunoaşterii, dar odată cu moartea căruia dispare (în împrejurări misterioase) şi mult disputata fosilă, a ,,Omului de Oltenia”, cum se arată  în Tinerama /1993, de către Cornel Ivanciuc. Tot în 1962, la Bugiuleşti-Vâlcea, au fost descoperite mari cantităţi de oase de animale, de către o echipă de arheologi condusă de C.S. Nicolăescu-Plopşor, din care a făcut parte şi Dardu N.Plopşor. Reexaminând materialul osos de aici, Dardu-Plopşor identifică Hominidul, vechi de 1,75-2 milioane de ani, pe care l-a botezat Australanthropus  olteniensis (omul sudic din Oltenia), varietate a lui Homo  habilis, cu capacitate craniană de cc. 700cm cubi. Omul de Oltenia avea statură bipedă, producea unelte şi vâna prin hăituire mlaştinile Lacului Getic. Răpus de o boală, Dardu N. Plopşor va izola, pentru totdeauna, fosila într-o casetă de argint, dispărând, îngropată-posibil-undeva la loc sigur. După moartea lui Dardu nu au fost găsite fosilele a trei maimuţe descoperite tot la Bugiuleşti.    

*-În 1964, cercetările arheologice sunt preluate de Muzeul Porţilor de Fier, sub conducerea lui M. Davidescu, obţinându-se rezultate revelatoare.   

*-În 1964, se deschid lucrările construcţiei Hidrocentralei ,,Porţile de Fier” de la Gura Văii, în colaborare cu Iugoslavia.

*-În 1965, încep cercetările la Schela Cladovei-cea mai veche aşezare omenească stabilă cunoscută în Europa, care are vârsta de 9-10.000 de ani. Se dezvăluie primele locuinţe, primele vetre, primele înmormântări rituale, adică momentul când omul primitiv devine sedentar, constrinu-şi o casă, cultivând pământul, vânând, pescuind, folosind arme şi unelte din piatră şi os. Se pare că alimentaţia de bază era carnea şi peştele, consumate în stare crudă, dând a se înţelege că scheletele găsite erau ca de oameni uriaşi (toţi având peste 1.90 m), iar substanţele nutritive din alimentele crude se depuneau în osatură. La Muzeul Severinean, se poate admira scheletul unui bărbat de 45 ani cu o osatură şi dentiţie de invidiat de omul mileniului trei. Satul cu numai 10 case, este cunsocut ca o primă aşezare omenească din Europa.

*-În 1968, a avut loc o nouă organizare administrativ-teritorială, la nivel naţional, când au fost înfiinţate 49 oraşe, formate din  101 localităţi, la care s-au adăugat 13 localităţi componente, iar 331 localităţi au primit o nouă denumire. După această nouă organizare, Mehedinţiul deţinea o suprafaţă  de 4.900km p, 5 oraşe, 59 comune şi 344 sate.

*-În 1970 (ultimele decenii ale sec.XX) s-a descoperit un nou bazin carbonifer de lignit în zona Coşuştea-Balota-Husnicioara-Fântâna Domnească.

*-În 1972 mai 16, s-a inaugurat oficial Sistemul hidroenergetic şi de Navigaţie ,,Porţile de Fier-1-”de la Gura Văii, ocazie cu care oraşul  Turnu Severin a primit numele de Drobeta Turnu Severin, când s-au împlinit 1850 de ani de la atestarea lui ca municipiu. 

*-În 1975, numărul locuitorilor din Severin erau de 71.107.

*-În 1979, în Mehedinţă, a luat fiinţă Uzina de apă grea (Sucursala Romag-Prod), care se află pe drumul naţional ce duce la Târgu-Jiu, în localitatea Halânga. Este unica unitate de acest tip din Europa şi cel mai mare producător de profil din lume, care se întinde pe o suprafaţă de 70ha. Apa grea produsă aici este moderatorul şi agentul termic primar de care are nevoie Centrala Nucleară de la Cernavodă pentru a funcţiona. Materia primă pentru obţinerea apei grele este hidrogenul sulfurat, un gaz extrem de toxic, inflamabil, exploziv şi foarte coroziv. Hidrogenul sulfurat (cu miros de ou clocit), ucide omul în câteva secunde la concentraţii foarte mici. Acum există un sistem de senzori, care pot da oricând alarma în cazul în care s-ar produce o scurgere de hidrogen sulfurat.

*-În 1986, populaţia Severinului a ajuns la 100.000 locuitori, apărând noi cartiere: Aluniş, Crihala, Kisselef, Cet Nord, rămânând oraşul scăldat mai departe de apele Dunării, oraşul florilor (trandafirilor) şi al monumentelor.

*-În 1990, populaţia Severinului a ajuns la 107.507 locuitori.

*-În 1991, s-a descoperit în urma săpăturilor de către prof. dr.Vasile Boroneanţ, Cultura umană de la Schela Cladovei (aşezare în vestul Drobetei, care datează din mileniile 7-6 î.Cr, după unele descoperiri), care este cea mai bine individualizată (unică) din Europa şi Estul apropiat. La Muzeul din Turnu Severin se poate vedea un schelet de Homo Sapiens din cultura umană Schela Cladovei, care reprezintă un bărbat  de 2m şi datează de 8.000 ani.  Cronica descoperirii celui mai vechi hominid din spaţiul  carpato-danubian şi al continentului nostru, implicit ascensiunea lui ,,olteană”, a generat dispute în lumea antropologilor, implicând şi politicul, atât  cabinetul preşedintelui Africii de Sud, cât şi al lui Gh.Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica, continuând la Pentagon, Paris şi Budapesta.  

*-În 1992.ian., la recesământ, s-au găsit în mehedinţi un număr de 779 creştini baptişti, 471 penticostali, 264 adventişti.

*-În 2002.ian.01, mehedinţiul deţine o suprafaţă de 4.92.281 ha. şi o populaţie de 164.776 locuitori.  Cuprinde un municipiu, 4 oraşe, 59 comune, 344 sate, cu 157.588 suflete în mediul urban şi 163.823 în mediul sătesc, densitatea fiind de 65,2 loc./km p. Structura etnică arată că 97,5% sunt români, 1,5% romi şi 0,9% alte naţionalităţi. 

*-Situri paleontologice pe malul Dunării.

Două dintre cele mai frumoase zone turistice din Mehedinţi, respectiv Şviniţa şi Bahna, ascund cele mai importante rezervaţii paleontologice din ţară şi din Europa. Din păcate, cele două re­zervaţii paleontologice ex­trem de importante şi in­te­resante atât pentru specia­lişti, cât şi pentru simplul tu­rist, continuă să rămână inac­cesibile din cauza lipsei fon­durilor necesare pentru rea­lizarea aici a unor arii de in­teres internaţional, des­chise tuturor studiilor mag­ne­tostratigrafice, bios­tratig­ra­fice şi paleontologice.

Şviniţa–200 de milioane de ani. Fauna judeţului Mehe­dinţi este una extrem de interesantă datorită res­tu­rilor fosile care atestă viaţa din trecutul geologic şi con­diţiile de mediu de atunci. La Şviniţa, se află singura re­­giune din ţară unde Ju­rasicul me­diu (200-176 mi­lioane de ani) are dezvol­tarea com­ple­tă astfel încât s-a putut sta­bili zone precise de faună bo­gată în moluşte şi bra­chio­pode. Aici au fost des­­coperite fosilele unor amoniţi (melci) uriaşi ce de­pă­şeau doi metri în dia­metru şi au fost contem­porani cu dinozaurii. În urmă cu 200 de milioane de ani, zona Şviniţa era aco­pe­rită de  Marea Sar­matică, adâncă de peste 50 de me­tri, având o tem­peratură de 20 de grade C., fapt ce a favorizat dez­voltarea aces­tor vieţuitoare.

Bahna–16 milioane de ani. O altă rezervaţie extrem de importantă, în care este atestată viaţa din trecutul geologic, se află în locali­ta­tea mehedinţeană Bahna. În această zonă au fost desco­perite peste 400 de specii de fo­sile badeniene cu o ve­chime de peste 16 milioane de ani. Şi aici se află trei punc­­te fosilifere, Iloviţa, Cur­chia şi Lespezi, unde au fost descoperite fosile de gas­teropode (melci), bivalve (scoici) echinide (stea de mare) etc, lucru ce com­ple­tează imaginea unei vieţi lu­xu­riante de recif. ,,Tot aici se află argile marmoroase foar­te bogate în resturi fo­sile de moluşte şi corali so­li­t­ari. Aceste puncte au fost con­­siderate cele mai im­por­tante zăcăminte fosilifere din ţara noastră, favorabile stu­­diilor ştiinţifice inter­na­ţio­nale”.

Puncte fosilifere. În rezervaţia paleontologică Şviniţa, există trei puncte fosilifere ce de-a lungul timpului au fost cercetate de specialişti din mai multe ţări, o amplă colecţie de fosile din această zonă aflându-se şi la Universitatea din Bucureşti, Institutul Geologic al României, Universitatea “Babeş – Bolyai”, dar şi în colecţii din Austria şi Ungaria. “Punctele fosilifere Saraorski, Tiganski şi Vodiniciki sunt foarte bogate în calcare feruginoase, paralelizate cu stratele de Klaus din Alpii de Nord. Aici se găseşte un strat de calcar lumaşelic foarte bogat în macrofosile, respectiv amoniţi, belemniţi, brahiopode etc.”.-Documentare/04.06.2008.  

*-Muzeu unic în aer liber. Unică în Europa datorită unei grădini botanice încă neexplorate, dar şi a obiectivelor turistice strămutate de pe celebra insulă Ada-Kaleh, ce acum sunt doar ruine acoperite de vegetaţie sălbatică, Insula Şimian va deveni, unul dintre cele mai importante obiective turistice de pe întregul parcurs al Dunării. Începând cu luna septembrie 2008, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier – Severin va facilita accesul pe Insula Şimian, asigurând transportul turiştilor şi al comunităţii locale spre acest obiectiv ce se doreşte a fi un „muzeu în aer liber”. Această deschidere spre patrimoniul peisagistic şi istoric al Insulei Şimian este posibilă datorită proiectul „Dunărea-coridor european”, proiect coordonat de Muzeul Regiunii Porţilor de Fier, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul de Vecinătate, România-Serbia 2005 şi având ca parteneri Consiliul Judeţean Mehedinţi, Primăria Kladovo (Serbia), Asociaţia nonguvernamentală ,,Monada”, Asociaţia Culturală Iuventus Traiani, Consiliul Local Şimian.

-Citeşte la : ,,Noul Ada-Kaleh’’!

*-În Severin şi Cerneţi, exista şi meseria (meşteşugul) de Abagiu (croitor în obiecte de îmbrăcăminte), executate din lână şi bumbac, care-în general, lucra cu materialul clientului, iar când se ajungea să lucreze cu material aprovizionat de el, vânzând obiectele confecţionate de el, devenea croitor-negustor.

*-Mehedinţiul deţine printre alte legende: ,,Baba Dochia” şi fiul său Dragomir, precum şi stânca de la Gura Văii,  ,,Moşul şi Baba”, despre care s-a scris mai sus.

*-Severinul, beneficiind de aşezarea de lângă Dunăre, a fost oraşul care a pus ţara în relaţii cu Occidentul, asigurându-se aici mai întâi modernizarea industrială. Spiritul justiţiar îşi găseşte în vechiul municipiu expresii severinene, care a u devenit memorabile: ,,Nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă”, iar matematecianul Petre Sergescu, strănepotul lui Popa Şapcă, paşoptistul, va zice : ,,Am ce am dat”! 

*-Cel mai  valoros tezaur al ţării după ,,cloşca cu puii de aur”, a fost descoperit la Hinova (Mehedinţi-România)) şi conţine aproape cinci kg.aur de 24 carate. Mai aproape în timp, domnia lui Mircea cel Bătrân, domn al Banatului de Severin şi stăpân al Cetăţii Severinului, perioada (1386-1420)-în care în jurul Cetăţii Severinului au fost îngropate 11 tezaure ce însumează peste şase mii monede şi podoabe de o rară frumuseţe.

*-Noul Ada-Kaleh.

  S-a semnat actul de renaştere a insulei Ada-Kaleh şi vor fi începute lucrările de reamenajare a insulei Şimian după modelul arhitectural al insulei scufundate odată cu începerea lucrărilor de construire a hidrocentralei Porţile de Fier, strămutată în 1968. Construită între anii 1719-1738, cetatea-bastion Ada-Kaleh, aflată la aproximativ trei kilometri de locul unde s-a construit barajul Portile de Fier I, a fost în întregime acoperită de apele Dunarii. ,,O parte din cimitirul de pe insulă, casa lui Mahmut Paşa, unele obiecte şi o parte din zidăria catacombelor cetăţii Ada-Kaleh au fost strămutate în insula Şimian, iar cel mai mare covor din lume, lung de 15 metri, lat de 9 metri şi cu o greutate de 500 kg., dăruit insulei de către sultanul Abdul al II-lea în anul 1904, a fost transferat la moscheea din Constanţa. Au existat mai multe proiecte de reintroducere a cetăţii Ada-Kaleh în circuitul turistic, dar din lipsa de fonduri nu s-a reuşit". Reprezentanţii unei firme mixte româno-turce au analizat posibilitatea refacerii ruinelor, a conservării unor catacombe şi amplasarea în cele 54 ha. a unei baze turistice moderne. ,,Proiectul, finanţat printr-un program european, a primit 300.000 de euro pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi obţinerea avizelor necesare. Investitorii intenţionează să amenajeze şi un telescaun, astfel încât accesul turiştilor în cetatea Ada-Kaleh să fie cât mai spectaculos". In perimetrul complexului muzeal Ada-Kaleh din Şimian vor fi aduse şi alte monumente din zona Porţilor de Fier. ,,Alături de acestea, aici vor reînvia unele meşteşuguri tradiţionale turceşti, cum ar fi producerea dulceţurilor, a vaselor pentru cafea din cupru şi, eventual, fabricarea ţigărilor, care asigurau faima Ada-Kaleh-ului de altădată. Refacerea geamiei este un obiectiv prioritar pe care şi-l propune proiectul ce va fi promovat. Insula Ada-Kaleh era faimoasă nu doar pentru istoricul ei, reprezentativ pentru întreaga zona a Balcanilor, ci şi pentru „exotismele" sale: celebrul Lokum (rahat turcesc cu nucă), halviţă, bragă sau ţigările produse acolo. Nu puţini erau aceia care luau barca să ajungă pe insulă, pentru a se înfrupta din bunătăţile locului. După scufundarea insulei, în scurt timp, o parte a comunităţii dislocate a rămas în ţară, iar o altă parte a emigrat în Turcia. Dintre aceştia din urmă, mulţi nu s-au adaptat la viaţa de acolo, întorcându-se în România.

Piţină Istorie a Ada-Kaleului. Turcii pierduseră războiul din 1877-1878. Cine ştie ce mai sperau osmanlâii când Semiluna începuse a se eclipsa ireversibil iar ei nu renunţau la peticul de pământ, uitat şi neuitat pe Dunăre sus, care nu mai avea de mult gloria repurtată de redută-hotar între cele două imperii. Sigur, rămân nostalgiile, astfel că ada-kalezii aveau de-acum doi stăpâni, Austria mulţumindu-se cu rolul de protectorat, care investise enorm în cetate. Austriecii erau prezenţi în zona Porţilor de Fier încă de la istoricul Tratat de la Adrianopol (1829), când comerţul şi navigaţia pe Dunăre se liberalizaseră. Vienezii construiseră în dreptul Noului oraş Severin Agenţia vapoarelor, Portul şi Şantierul naval care avea să fie primul din România. Austriecii, germanii, italienii au cumpărat locuri de casă în Severin, au participat la construirea şi dezvoltarea primului oraş din România modernă ridicat europeneşte. Austriecii au avut ideea cu un secol mai devreme (în timpul stăpânirii lor în Oltenia) de a construi tot aici, pe ruinele Drobetei şi Cetăţii Severinului, oraşul Carolina. Tot astfel au numit ei şi insula în perioada în care au construit cetatea. În noiembrie 1885 insula a fost declarată garnizoană deschisă şi numită oficial Ada-Kaleh, încetând rolul ei de cetate militară şi putea fi vizitată ,,de oricine şi oricând". Insularii, pentru început aveau nevoie de un act oficial (adeverinţă) pentru a merge chiar până la Turnu Severin. S-a trecut la organizarea administrativă autonomă: un mudir (guvernator), un cadiu (judecător), un imam (preot), un muezin (dascăl), doi învăţători, consiliul local.

Cea mai importantă era reforma economică prin înlesniri şi privilegii ad-hoc: import-export în orice cantităţi şi fără taxe vamale; tăierea de lemne din pădurile de pe malul românesc, fără taxe; pescuit fără permis; dreptul de a locui şi a construi fără impozite la stat; drepturi la târgurile de la Orşova şi Vârciorova, un trai legănător ca într-o dulce corabie. Urmaşii vaşnicilor luptători erau scutiţi acum şi de efectuarea stagiului militar, de aceea n-aveau dreptul de a purta arme. Liniştea şi ,,paradisul" leneveau însă spiritul competitiv şi chiar pe cel de conservare: zidurile, cazematele continuau să se surpe, o bogată vegetaţie târâtoare şi căţărătoare ocupa spaţiile, gândurile, zidurile - până pe acoperişuri. Austriecii erau în zonă pentru lucrările de la Severin, pentru protecţia insulei şi pentru întărirea sistemului grăniceresc de la Orşova în sus pe Dunăre. În 1887 s-a convenit între România şi Austro-Ungaria mutarea graniţei de pe râul Cerna pe râul Bahna, cu punct de graniţă Vârciorova. Austriecii şi-au pus problema navigabilităţii din nou, aici la Porţile de Fier fiind cel mai accidentat traseu de pe Dunăre din cauza puzderiei de stânci colţoase, aşa-zisele cataracte (gherdapuri) care au dat locului numele Porţile de Fier. Austriecii şi ungurii au construit canalul navigabil în anii 1895-1899, inaugurarea lucrării având un fast istoric prin prezenţa împăratului Franz Josef, a regelui Carol I şi a regelui Alexandru al Serbiei. Canalul, lung de 2620 m, a fost executat spre malul sârbesc până la Sip, chiar pe locul unde romanii în timpul lui Traian executaseră şi ei canalul navigabil o dată cu drumul pe malul sârbesc. În 1834-1846 austriecii construiseră şoseaua Szechenyi - de la Orşova prin defileu, pe sub stâncile de pe malul românesc până la Moldova Nouă, dar canalizarea Dunării a însemnat cel mai important eveniment din acel secol, drumul pe apă fiind cu mult mai solicitant decât cel pe uscat. Toată lumea avea de câştigat graţie acestor noi cuceriri, de astă dată într-un război cu înseşi malformaţiile fluviului. Pentru insulari, chiar dacă ,,departe de lumea dezlănţuită", venise timpul de a fi salutaţi de catargele vaselor ce coborau sau urcau mai lin acum pe lângă malurile insulei, pe insulă se respira în linişte o stare ireversibil sedentară. În mijlocul insulei se înalţa moscheea, cu minaretul zvelt, construit durabil pe un bastion. În rest, doar ici-colea, printre metereze, câte o casă luminoasă cu acoperişul roşu închis din olane, înconjurată de grădină şi de un gard rezistent de scânduri. Pe malul stâng al Dunării, vis-a-vis de insulă, erau legate numeroase bărci pentru traversarea fluviului, de culori pastelate în toate culorile posibile, cu barcagi turci care se tolăneau flegmatic în iarbă. Şi-au construit în malul abrupt, chiar mici bordeie pentru a se adăposti. În localurile întunecoase şi răcoroase ale cafenelelor în care turcii şedeau cu picioarele încrucişate pe bănci scunde, lângă pereţi, în faţa lor aburind ceşti mici, plate cu cafea neagră, gustând din farfurioară dulceaţa aromată de trandafiri. Toţi fumau ciubuc sau narghilea, dar fără gălăgie, căci bărbaţii discutau puţin şi chiar atunci când vorbeau o făceau cu nepăsare, nemişcaţi. Copiii cutreierau străduţele, se jucau la soare sau stăteau de vorbă şezând pe prag în uşile bazarelor şi cafenelelor. Toţi erau îmbrăcaţi sărbătoreşte, fetiţele cu şalvari în culori deschise şi cu fermen, având flori prin părul împletit în nenumărate codiţe subţiri şi unghiile vopsite-n roşu cu Nennan. Podoabele cochet colorate ale bazarelor străluceau în lumină, unde erau expuse pături brodate cu fir de aur, papuci coloraţi, ciubucuri lungi din iasomie ornamentate şi o sumedenie de suveniruri mărunte pentru străinii care vizitau insula. Peste tot erau prezentate fâşii de tutun galben-auriu, trabucuri şi ţigări pe care aici le puteai cumpăra atât de ieftin. Bătrânul Bego, cel care l-a adus cândva, după evadare, pe Kossuth în insulă, purta mândru kusacul legat larg în jurul trupului şi sub ahmedia turbanului avea prinsă o floare. Moscheea era construită în stilul zvelt mauric şi prin ferestre se puteau zări pe pereţi versete din Coran. Pe sub moschee, un tunel străpunge zidul cetăţii, unde era  zidită o veche inscripţie turcească. Drumul trecea mai departe printre bălţi cu nămol verzui, de-a lungul cazematelor, bastioanelor şi printre grădini, case şi curţi, protejate de privirile străinilor cu garduri înalte. Nici o casă nu avea ferestre spre stradă, dar din curţile umbrite de ramurile viţei de vie, răsunau voci de femei, iar din bucătării răzbătea miros de kijma şi pilaf pentru huslukul în zilele de sărbătoare. Cimitirul cu pietrele-i funerare năpădite de iarbă şi cu vârfurile în formă de turban era acoperit de linişte. În insulă se afla mormântul măreţ al lui Ibrahim Ali Beg.Turcii locuiau şi în cazemate sau în colţurile libere ale bastioanelor, dar printre grădini, era linişte, doar Dunărea clocoteşta în apropiere, iar vântul se leagănă visător în vârfurile duzilor enormi. Dinspre capătul sudic al insulei, Dunărea se lărgea mult spre ţărmul românesc şi spre Proţile de Fier. Totdeauna de Bairam, veneau la Hali Mustafa, la fiicele imamului, fetele insulei, stând pe covoarele pregătite sub bolta de viţă-de-vie spre a se întinde. Aici fetele insulei gustau din rahatul şi dulceaţa servite pe taburete joase în faţa lor, şi vorbeau neîntrerupt, pe când fetele lui Mustafa aduceau ţesăturile şi broderiile lor spre a le arăta prietenelor. Mai lăsau să fie admirate ţesăturile violete de mătase pe care le primeau din Constantinopol şi din care îşi croiau perezdel.Fetele cântau cu vocele lor de un cristal metalic, pe care le ridicau tremurânde spre cele mai înalte tonuri. Cântau la început murmurând, doar pentru ele, apoi tot mai tare de se auzeau până peste ape. Câte una dintre ele ele dansa, celelalte fumau ţigări dulcege sau băteau tactul cu daireaua. La Orşova, locuitorii insulei aveau bazarul lor, unde vândeu zahăr, cafea, orez, rahat şi fructe. Vândeau foarte ieftin, căci toate mărfurile primite erau scutite de vamă, cum scutiţi erau ei şi de impozite faţă de sultan. Ei erau socotiţi săraci şi departe de patrie.

Spre anul 1900 privilegiile sub protectoratul Austriei se simţeau mai mult ca o pomană. Garnizoanei i se ruginiseră armele, nici salve de tun nu se mai auzeau salutând vasele străine ca în 1841. Nici urgia războiului abătut în 1916-1918 pe teritoriile româneşti nu i-a clintit pe insulari ca altădată. Pe 3 sept. 1916 două companii din regimentul 17 Mehedinţi au intrat pe insulă fără nici o  surpriză, deoarece Ada-kalezii s-au predat paşnic, fiind plictisiţi de insularitate. Pe 5 sept. generalul Dragalina ocupa Orşova, dar în acea perioadă pentru puterile istorice cetatea medievală nu mai prezenta nici un interes, când se ducea lupta pentru altă configuraţie geo-politică. Insularii se prezentaseră primei santinele româneşti, mai rugându-se şi la Allah să nu-i uite din nou pe o virgulă de pământ în mijlocul apelor Dunării. Despre Ada-Kaleh nu se poate scrie de două ori, dar totusi, s-a mai ivit o şansă datorită academicianului C.S.Nicolaescu-Plopşor, al cărui prestigiu profesional a determinat autorităţile comuniste, să accepte alocarea fondurilor necesare strămutării cetăţii, cimitirului şi unui număr restrans de case în insula Şimian, aflată în aval pe fluviu, nu departe de Drobeta Tr. Severin. In anul 1967 au fost alocate 26 de milioane de lei şi cetatea medievală a fost dezmembrată piatră cu piatră, fiecare numerotată şi pusă la locul ei de către restauratori. După zece ani fondurile s-au epuizat, lucrările s-au oprit şi în locul programatei conservări din insula Şimian s-a instalat dezastrul. Azi în ostrovul dezolării este o cetate în ruină, protejată de nepăsare şi bălării, cu zidurile aflate într-un avansat stadiu de degradare, iar imensa cantitate de cărămidă ce trebuia pusă la locul ei a ajuns, zgură sau a fost sustrasă. Cei de la Muzeul Regiunii ,,Portile de Fier" spun că, potrivit legislaţiei, de cetate răspunde primăria municipiului dunărean, cei de aici făcând şi ei trimitere înspre consiliul local din Şimian. La Şimian, se vorbeşte că terenul insulei, în suprafaţă de 56 ha., a fost retrocedat foştilor proprietari.

In noua insulă, se află cetatea strămutată, urmele unei vechi aşezări dacice, fiind descoperite mai multe unelte, obiecte de uz casnic şi de olărie, precum şi arme din acele timpuri, dar şi un pichet grăniceresc, părăsit şi el. Acum (anul 2008), cetatea se află în degradare, eşti cuprins de repulsia faţă de totalul dezinteres al autorităţilor locale - şi nu numai - privitor la valorile istorice care se pierd încetul cu încetul, fără ca legea să pedepsească pe cei care contribuie la distrugerea operei sacre a înaintaşilor. Pentru amenajarea cetăţii şi a insulei ce se vroia a fi un nou Ada-Kaleh se realizase şi un proiect încă din 1970 şi  lecturarea lui îţi aduce în memorie insula de vrajă şi de vis de la km 946 al fluviului. După ,,îndelungi negocieri", Consiliul Judeţean Mehedinţi şi SC ,,Safcar Rom" SRL, o firmă româno-turcă, au semnat pe 15 iunie 2005 contractul de asociere pe o perioadă de 49 de ani pentru exploatarea potenţialului turistic al Ostrovului-cetate. Consiliul participă cu terenul, firma angajându-se să investească pe o perioadă de cinci ani suma de 5 milioane de euro. Numai cei care au nesocotit măsura realităţii au putut crede că în suma propusă pentru a fi investită în terminarea reconstrucţiei cetăţii turceşti, ridicarea unui restaurant, a unui minihotel, a unor case turceşti pentru cazare, amenajarea unei grădini botanice, a unor terenuri de tenis, volei şi baschet, a poligonului de trageri cu arcul, bazine de înot, plantări de arbuşti fructiferi şi miniamenajări peisagistice (cascade cu apă, stânci, minipădure), spaţii de tratament şi recuperare medicală, spaţii educaţionale, cazinou şi alte obiective cu caracter cultural, sportiv, turistic, educativ şi de tratament. La fel magazinele de artizanat, ceainăriile, buticurile din incinta cetăţii, realizarea infrastructurii, amenajarea şi punerea în funcţiune a pontonului de acostare a navelor, construirea unui teleferic, care să lege insula de malul românesc, a unui heliport, alimentarea cu energie electrică şi cu apă, fose ecologice, amenajarea unui parc tematic care să reprezinte harta fizică a ţării cu reprezentarea tuturor judeţelor etc, toate amplasate pe numai 14 ha.

Reprezentanţii firmei turceşti, de pe malurile Dâmboviţei, n-au mai trecut prin Mehedinţi, fără a se cunoaşte ce s-o fi ascuns sub această ,,asociere" ce a dat naştere unor speculaţii prin zonă. Terenul din domeniul public, chiar şi o parte din apele Dunarii, să fie oare blestemat şi paradisul ,,Ada-Kaleh" să rămână doar o amintire?

*-Apele obţinute la Halânga:

-Apă grea (oxid de deuteriu) D20, izotopul greu al hidrogenului, cel care determină instabilitatea structurală în apă şi apoi în organism. Deuteriu se găseşte în apa de izvor, apa de ploaie (T20 tritiu), apa minerală, pepsi, cola, sifon etc. dar în proporţii diferite. Este o apă pură care conţine ca elemente componente atomi de oxigen şi de deuteriu (nuclidul 2/1H). Se obţine prin îndelungată electroliză a apei, dintr-o tonă de apă obişnuită se obţin 10cm³ de apă grea, de puritate 99,99%. Pentru obţinerea unui kg de apă grea, se consumă aceeaşi energie ca la obţinerea a trei tone de aluminiu. Având compoziţie diferită faţă de apa obişnuită (apa uşoară),apa grea are proprietăţi deosebite de ale acesteia. Apa pură (apa grea), are densitatea, punctele de fierbere şi de topire mai ridicate decât apa obişnuită, iar solubilitatea substanţelor este mai mică în apa grea. Reacţiile chimice sunt mai lente în apa grea decât în apa uşoară. Organismele acvatice (melcii, peştii, sepiile), mor în apa grea pură, dar suportă apa grea până la o concentraţie de 32%. Apa grea (D2O) este dăunătoare şi vegetaţiei, plantele nu încolţesc şi nu se dezvoltă în această apă. O concentraţie mare de apă grea în apa de băut produce omului sete intensă, deshidratează oragnismul şi în final produce moartea. Timpul mediu de staţionare a apei în organisumul uman este de 14 zile, mult mai mare decât la organisme (peştele  auriu-4h). Utilizarea principală a apei grele este ca agent termic şi moderator de neutroni în reactoarele atomice. Apa grea constituie sursa principală de obţinere a deuteriului (prin electroliza D2O). Prima bombă de hidrogen în care s-a folosit drept combustibil deuteriu, a explodat la 01.11.1952 în insulele Marshall, care a lăsat un crater adânc de 60m şi un diametru de 2 km plin cu apă de mare. Explozia a eliberat o energie echivalentă cu a 3 milioane tone de trotil (un exlozibil extrem de puternic). Deuteriul obţinut din apa grea, se foloseşte la obţinerea temperaturilor înalte (mii de grade), a plasmei, în reactoare nucleare.

La şapte km.de Drobeta Turnu-Severin, în localitatea Halânga, pe o latură a drumului naţional ce duce la Târgu-Jiu, se află Uzina de apă grea (Sucursala  ROMAG-PROD), unica unitate de acest tip din Europa şi cel mai mare producător de profil din lume. Uzina a luat fiinţă în anul 1979, dar proiectul de execuţie a fost aprobat abia în 1990, printr-un ordin al ministrului Industriei Chimice şi Petrochimice. Uzina se întinde pe 70ha. cu  4.500 de angajaţi, la început). Apa grea produsă la Halânga este moderatorul şi agentul termic primar de care are nevoie Centrala Nucleară de la Cernavodă pentru a funcţiona. Pentru construirea acestui colos industrial, câteva sate ale comunei Izvoru Bârzii au fost strămutate. Casele au fost mutate de pe locul unde există uzina, dar şi pe o rază de 1,6 km. (raza de influenţă), suprafaţă care trebuie controlată de angajaţii uzinei. Materia primă pentru obţinerea apei grele este hidrogenul sulfurat, un gaz extrem de toxic, inflamabil, exploziv şi foarte coroziv. Hidrogenul sulfurat (cu miros de ou clocit), ucide omul în câteva secunde la concentraţii foarte mici. În 1993, patru oameni au murit gazaţi în incinta combinatului, deşi fabrica a funcţionat în condiţii de siguranţă chiar din momentul înfiinţării. Acum există un sistem de senzori, care pot da oricând alarma în cazul în care s-ar produce o scurgere de hidrogen sulfurat. Există monitorizare permanentă a hidrogenului sulfurat prin trei tipuri de senzori (unii sunt amplasaţi pe utilaje, pe conducte, în jurul instalaţiilor) şi o centură de senzori mai departe. Toate datele înregistrate de aceşti senzori sunt transmise online, ajungând şi la Agenţia de Protecţie a Mediului, şi la Inspectoratul de Urgenţă. Odată scăpat hidrogenul sulfurat în atmosferă, este greu să-i mai faci ceva. Zeci de case din satul Halânga au fost rase de pe faţa pământului pentru construirea Uzinei de apă grea şi a termocentralei, dar o parte dintre locuitori au beneficiat aici de locuri de muncă. In interiorul uzinei nu se poate intra decât cu masca de gaze la îndemână şi numai după un scurt instructaj. Angajaţii circulă în sistem camarad, minimum două persoane împreună şi trebuie să stea la o anumită distanţă unul de altul, pentru a-şi da reciproc primul ajutor în caz de nevoie. Toţi angajaţii sunt salvatori cu mâna goală, iar în incinta uzinei există un dispensar medical la care lucrează doi doctori. Cu toate că un accident în cadrul uzinei ar putea produce un dezastru, dar închiderea ei ar însemna sfârşitul vieţii acesteia, cu consecinţe sociale şi economice majore la nivelul judeţului Mehedinţi. Continuitatea în funcţionare este vitală, pentru că oprirea producţiei ar implica cheltuieli uriaşe, iar în mare parte personalul este specializat la locul de muncă. Apa grea produsă la Drobeta Turnu-Severin este obţinută din apele Dunării, ape care conţin deja o cantitate de 0,0143% de apă grea. Această cantitate infimă se separă până ajunge la concentraţia de uz nuclear de minimum 99,78%. Apa Dunarii trece prin filtrarea brută, tratarea cu var şi clorură ferică, pentru dedurizare şi decarbonatare, decantare, filtrarea prin filtre mecanice cu cuarţ, demineralizare şi degazarea sub vid. Rezultatul acestor operaţii cu termeni atât de savanţi este ,,apa de proces”, care este combinată apoi cu hidrogen sulfurat, într-un proces, numit schimb izotopic. Apele folosite în producţie se filtreazăsi apoi se deversează în pârâul Pleşuva.

-Apă structurată (apă pură, apă vie).De sute de ani s-a încercat un procedeu universal, care să fie folosit pentru eradicarea oricărei afecţiuni, şi prin aprofundarea mecanismelor de vindecare, au apărut multe medicamente şi terapii, care au adus şi contraindicaţii. S-a plecat de la cea mai simplă dar importantă idee, de a se orienta eforturile pentru studierea celui mai reprezentant element din corpul uman (apa). Apa, cel mai răspândit element, în natură şi în corpul uman, este mediul în care se petrec toate procesele vieţii vegetale şi umane, fiind un solvent biologic, universal. Apa se regăseşte în organismul uman în proporţie de 70-75%, fiind liantul tuturor proceselor biochimice din organism şi de aici putem deduce necesarul cantităţii ei zilnice şi astfel importanţa deosebită a calităţii ei. In apă dizolvindu-se toate elementele solide, lichide şi gazoase, o dată cu trecerea anilor, apa biologică se impurifică atât fizic, cât şi energetic. Deşeurile (radicalii liberi) acumulaţi în timpul vieţii fac necesară schimbarea apei biologice uzate care conduce la diferite afecţiuni. Apa structurată, cu adevărat pură, cu proprietăţi deosebite, se găseşte foarte rar în natură. Dacă i se modifică structura, compoziţia, temperatura, ea capătă proprietăţi enigmatice şi implicit proprietăţile biologice asupra organismului sunt şi ele diferite. Apa structurată poate fi elaborată şi de organism, dar în cantităţi nesatisfăcătoare, datorită radicalilor liberi (acumulaţi în timp) din organism, care inhibă procesele celulare de obţinere a apei pure. Acest tip de apă structurată se obţine pe cale artificială, pentru a se completa deficitul biologic de apă pură. Ideal ar fi de a înlocui treptat întreaga cantitate de apă uzată din organism, cu apă structurată pentru a reîntineri întreg organismul, (1 l.apă structurată pentru 1 kg corp în condiţiile în care în acea perioadă se consumă doar acest tip de apă) şi sucuri strict naturale (fără adaosuri chimicale) şi legume ecologice (netratate chimic) altfel cura poate fi prelungită). Apa structurată se obţine începând prin eliminarea tuturor elementelor: minerale, toxine, microorganisme, metale grele, rămânând doar H20 simplu şi apoi sărăcirea apei (apa superuşoară) de izotopul greu al hidrogenului (cel răspunzător de inhibarea proceselor biologice). Apoi printr-un câmp magnetic se obţine o armonizare moleculară (structurarea) de aşa manieră încât această apă capătă proprietăţi deosebite, putând fi încărcată energetic şi informaţional. Acest lucru e posibil după etapa de ordonare spaţială a apei, pentru a schimba în totalitate amprenta veche, energetic informaţională a apei uzate din organism. Experienţele cu acest tip de apă structurată, la plante care au beneficiat de o creştere rapidă şi sănătoasă, şi la animale, unde s-a constatat o vitalitate crescută şi o putere mai mare de reproducere. La om s-a constatat: eliminarea radicalilor liberi, a toxinelor şi micro-organismelor; reglarea sistemelor (nervos, imunitar, endocrin, metabolic, cardiovascular); potenţarea tuturor funcţiilor organismului; vitalitate crescută, iar fără ajutorul altor medicamente sau plante, folosirea îndelungată a apei structurate dă rezultate în: insomnie, ateroscleroza, Parkinson, epilepsie, Althzeimer, paralizii, psoriasis, emotivitate, afecţiuni cardiace, tulburări, menopauză, diabet, leucemie, tumori, chisturi, noduli, obezitate, reumatism, ciroză, pancreatită, constipaţii, inflamaţii, edeme, varice, hemoroizi, dureri, eliminarea toxinelor, radionucleizilor, metalelor grele, colesterol, infecţii, ulcer, hipertensiune, circulaţie sangvină periferică defectuoasă, inhibarea celulelor canceroase, gingivită, paradontoză, afecţiuni (biliare, genitale, tiroidiene, renale, oculare, osoase, pulmonare), sinuzită, regenerarea hormonală, bronşită, astm. Pot apărea şi fenomene de somnolenţă, ameţeală, febră, greaţă, dureri în zonele afectate; acest lucru se întâmplă în cazul în care cantităţile ce trebuie eliminate sunt masive, ca după un timp să apară o vitalitate crescută. Concomitent cu folosirea apei structurate, ca supliment alimentar, se recomandă şi folosirea medicaţiei specifice afecţiunii respective sau regimul corespunzător. Datorită dislocării de impurităţi (radicali liberi) cura odată începută nu se întrerupe decât după ce organismul a parcurs în totalitate perioada de purificare (de 1-3 luni, în funcţie de vârstă, afecţiune, greutate, la unele persoane fiind nevoie de o perioadă mai lungă a curei). Nu s-au evidenţiat, la copii şi în cazul femeilor gravide, dacă necesită o asemenea cură, se face un grafic personalizat şi gradual. Produs unicat pe plan mondial, la Uzina de Apă Grea din localitatea Halânga, în apropierea oraşului Turnu-Severin.

-Apă vie"(superuşoară). La ROMAG, din Drobeta Turnu-Severin, unde se produce cea mai bună apă grea din lume, se fabrică şi apa superuşoară, produs miraculos în tratamentul cancerului, dar nu a fost omologat nici un tratament de către Ministerul Sănătăţii. De trei ani (notare/martie 2008), Spitalul CFR din Cluj şi Spitalul Militar din Bucureşti încearcă să descopere un leac împotriva cancerului cu ajutorul apei miraculoase de la Severin. Săracă în deuteriu şi săruri, apa superuşoară are capacitatea de a regenera ţesuturile umane şi de a realiza un echilibru în organism. „Apa vie" a stârnit şi interesul americanilor şi o firmă specializată în cercetări oncologice. Primul transport de apă superuşoară de la Uzina ROMAG din Drobeta Turnu-Severin a plecat deja  spre SUA, urmând să fie folosită în cadrul unor cercetari.Calităţile apei superuşoare sunt bine cunoscute de români, iar Uzina primeşte mereu  telefoane din partea persoanelor care doresc să îşi procure acest produs. Până la omologarea unui tratament recunoscut de Ministerul Sănătăţii, Uzina ROMAG SA nu poate distribui apă superuşoară persoanelor fizice.

P E R I (Perii).

*-Localitatea este atestată documentar la 1571, cu statut de comună între anii 1.864-1.968, care a cuprins de-a lungul timpului, satele şi cătunele: Peri, Borogea, Sălişte, Biserica (Bâldani), Valea Petri (Petricea), Bădiţeşti, Aluniş (Ciolani). Din 1968 trece la statut de sat, aparţinând de comuna Husniciora, aflându-se în Estul acesteia, pe Valea Zăvoiului, într-un relief vălurit de dealuri şi văi: culmea Perilor, dealul Tarniţa, văile Zăvoiului, Grecilor, Borogea, Cucului, Pucioasa, Cerveniţa, Valea Mare.

*-Peri (Hit.Pir-E/1/-metat-Peri)-“ ,,casa (templul, familia, neamul) zeului” continuat în (skr. Pir-E/va/-metat Peri)- ,,locul vechi al ei”, preluat în (zend.Peri)- ,,locul eternităţilor binefăcătoare, de o frumuseţe extraordinară, din mitologia partă (similară zânelor)”-(Dicţ.Op.cit.p.188).Prin derivări, toponimul Peri are o largă răspândire în ţara noastră (jud.AR, BN, CL, DJ, IL, IS, MS, OT, SJ, TL, TM, TR, VL, VS) şi Piria (DJ), respectiv, peri (italia) şi rădăcinile a numeroase toponime, Peri, din continentele: Africa, America, Asia, Australia, Europa.  ,,Există şi toponime care au o etimologie necunoscută, localnicii nu le pot explica originea, singura motivaţie fiind aceea că aşa le-au moştenit. De aceea, toponimul trebuie precizat sub forma cunoscută de localnici“.

*-Vezi în completare şi la ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!

*-Sat de moşneni (ţărani liberi, posesori  al unei proprietăţi de pământ; răzeş, membru al unei obşti săteşti în devălmăşie-cu o parte din moşie a statului şi restul celorlalţi proprietari-stăpânire sau folosire în comun a pământurilor, pădurilor etc, moştenitor din tată în fiu, moşnean), în prezent, aparţinând de comuna Husnicioara în urma noii organizări teritorial-administrative din anul 1968, împreună cu satele şi cătunele (mahalalele) care i-au aparţinut: Peri (centru), Borogea, Sălişte, Bâldani (Biserica), Răpceşti, Valea Petrii (Petricea), Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul).    

*-Fapul că prin desfinţare, comuna Peri şi-a pierdut-pentru prima dată, statutul de comună, şi dată de Husnicioara,  este că în acea perioadă, 1968, au fost descoperite zăcăminte de cărbuni, şi făcându-se demersuri în anul 1981-1982, au început exploatările de cărbune aici la Husnicioara, ceea ce a înclinat balanţa în favoarea acestei localităţi, căreia i s-a  conferit titlul de centru economic şi după aceea cel de comună. Deschiderea minei de aici, a adus totuşi un beneficiu prin amenajarea şoselei Prunişor-Peri-Husnicioara, asigurând comfortul necesar pentru transportul cu autobuzele care circulau pe traseul Husnicioara-Peri-Prunişor-Turnu Severin şi cu care locuitorii din zonă călătoreau pentru probleme personale cât şi pentru cei care lucrau în Severin şi făceau naveta acasă unde ajutau la muncile agricole şi unde îşi aveau gospodăriile, familiile.

*-Cât despre numele de familie care predomină în centrul fostei comune Peri, este de fapt o pestriţătură, amestec a tuturor numelor care derivă din celelate cătune.

Clima, pentru Peri, ca şi pentru întreaga zonă a judeţului Mehedinţi, este temperat continentală cu influienţe submediteraniene, dar şi cu nuanţe locale, având precipitaţiile atmosferice, în medii multianuale cu valori de 700-1.000mm consemnate în Zona Coşuştei.

Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din Peri, a fost şi continuă să fie, Ispasul (Înălţarea Domnului), a cărui zi este Joia, la şase săptămâni de la Joia Mare, din Săptămâna Patimilor şi Învierii Domnului Isus Cristos (Paştele). Jocul (hora) se ţineau în centru, iar serile dansante (balurile) în şcoală, sau după 1964 în noul  Cămin Cultural, construit prin finanţare şi muncă de către localnici.

Delimitare în teren:

*-Satul se află între localităţile Selişteni (2km) pe şoseaua Turnu Severin, Husnicioara (5km). Distanţa pe traseul Peri-Turnu Severin fiind de 23km şi Peri-Prunişor de 6km Localitatea Peri are vecini: la răsărit, Prunişor şi Degerati (Cerveniţa), la apus, fosta comună rurală Valea Petrii, în sud Bădiţeşti, Ciolani (Aluniş) şi Zegaia, iar la nord, Govodarva şi Severineşti. Între fosta comună Peri şi localitatea vecină din răsărit, Cerveniţa (Degeraţi), se află: ogaşul Săliştei, Valea Igrelişte şi pârâul Cerveniţa care îşi are izvorul într-o stâncă aflată în zona Borogei din Faţă.  

Aici la Peri, au fost descoperite monede şi cărămizi romane, (posibil cele găsite pe platoul Pucioasa), care se află la Muzeul Naţional de Antichităţi.

Văile localităţii de care este înconjurată, în mare parte, sunt: Valea Zăvoiului, Valea Petrii (Grecilor), Mare, Cerveniţa, Cucului, Periului; 

Dealurile: Aluniş, Bârscota, Borogea (365m), Tarniţa, culmea Perilor (366m).

Apele: Huşniţa, Valea Mare, Zăvoiul, Valea Cerveniţa (binecuvântată de izvorul cu apă rece, Buroi).

Platouri: Pucioasa, Bădiţeşti, Borogea din Dos, Borogea din Faţă, Săliştea, Valea Petrii. În această localitate, se vorbeşte de un neam masiv de oameni numit Basarabi, având urmaşi- se pare, neamul Gornozinţilor.

Peri, luată ca localitate, cuprinde cătunele (mahalalele): Sălişte; Bâldani,      Centru (înconjurat de familiile care aveau deschise prăvălii); Răpceşti, unde predomina numele de familie Rapcea şi ultimul Valea Petrii. Şoseaua principală a localităţii ţine de la Prunişor, unde se desprinde din Şoseaua Naţională, intră prin punctul ,,Poarta din Sălişte”, trece prin Centru, ţinând până în apropierea de Husnicioara, cap de linie (cătunul Valea Petrii), celelalte cătune (mahalale), fiind ramificaţii din aceasta. Satul Peri este amintit în documentele vremii în sec.XVI, când într-un manuscris  din timpul domnitorului Alexandru al II-lea Mircea (datând din 1.571 ian.09), se face referire la câteva domenii agricole de pe raza satului. Aici au fost descoperite, urme ale existenţei vieţii pe aceste meleaguri încă din epoca romană. În locul ,,Dealul Crucii”, de pe raza localităţii Peri, au fost descoperite unelte de lucrat pământul şi arme purtând pecetea romană.    

Platoul Pucioasa,.

Îşi trage numele, după unele versiuni, de la Pucioasa care se resimţea cândva în atmosferă, platou care se află la ieşirea din Peri de unde se ajungea în Husnicioara şi Severin, pornind în dreapta, precum şi spre satele Bădiţeşti, Alunişul (Ciolani) şi Zegaia, mergând înainte. Sunt legende care vorbesc despre ape termale din  platoul Pucioasa unde în vechime se tratau diferite afecţiuni, datorită pucioasei din subsolul  acestuia. Aici s-au găsit materiale arheologice: monede, fibule (agrafe de metal întrebuinţate în antichitate pentru a încheia un veşmânt), urme de zidărie, ceramică, precum şi ,,Drumul vechi”, din perimetrul localităţii, care atestă existenţa unui fost Vicus roman. Persista şi legenda că pe acest platou, ar fi existat cândva un târg al unei populaţii mitice dispărute. Dar N.D.Spineanu, prin lucrarea domniei-sale, ne informează, că pe platoul Pucioasa, a fost un mic oraş al Gornozinţilor, care fiind nimicit de Împăratul Traian, a lăsat numai ruine. S-au găsit urmele lui, prin zid gros, cu cărămizi mari pătrate, şosele pavate, monede vechi, dar şi urme că Gornozinţii, ar fi fost din masivul neam al Basarabilor.

Ciuşmeaua (,,Fântâna Mireselor”).

A fost şi continuă să fie o sursă sigură de apă pentru multe cătune, de unde în timp călduros şi secetă, oamenii se aprovizionează cu apă de aici, a fost şi este fântâna unde miresele din zona apropiată, vin în ziua nunţii lor însoţite de alaiul stabilit să ia apă (adăparea miresei). Urcând panta scurtă, după câţiva zeci de metri, se ajunge în platoul Pucioasa, unde se ramifică drumul, în dreapta spre Husnicioara şi Turnu Severin. Continuându-se drumul, se ajunge la o altă ramificaţie care duce în stânga spre cimitirul comunal din apropiere, dar coborându-se în lunca Ciulpani, se trece Huşniţa, ca apoi urcând coasta să se ajungă în satele Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul) şi Zegaia.      

*-A se vedea la ,,date cronologice”,  corespunzător  anului 1929!

 -Sunt menţionate izvoare de ape minerale, în Husnicioara şi Cerveniţa (Degeraţi), care -poate în timp, vor lămuri cazurile de moarte prin asfixiere în rândul celor ce forau fântâni. Cazuri de prin anii 1963-1966, când în zona localităţii Peri, s-au construit multe fântâni din beton, cu diametrul mic şi mediu, la mari adâncimi (puţuri americane), mai ales în partea dinspre Husnicioara, în cătunul Valea Petrii, care prin apa lor scoasă din adâncuri, au adus parcă molima morţii, când foarte multe persoane-în general adulţi şi tineri, au trecut la cele veşnice, după ce au fost îngenunchiate de groaznica boală a uremiei. Explicaţia-poate se desprinde, şi din cele scrise  despre cărbunele (lignitul) adus din Husnicioara pentru Termocentrala de la Halânga, care s-a dovedit a fi cel mai radio-activ decât în celelalte bazine, iar nivelul radioactivităţii creşte enorm în cenuşa obţinută din arderea lui. Dar nu în ultimul rând poate se va face lumină în cazul unor legende care vorbesc despre ape termale din  platoul Pucioasa unde în vechime se tratau diferite afecţiuni, datorită pucioasei din subsolul  acestuia şi care au dat acestei zone numele de ,,Pucioasa”.

*-Localitatea Peri se află în valea care se prelungeşte între Prunişor şi Husnicioara, străjuită de dealuri, la nord în imediata apropiere (dealul Borogilor), la sud despărţită de dealul  Bădiţeştiului, de râul Huşniţa, care străbate localitatea în afara perimetrului ei. Circulând pe şoseaua principală care se desprinde din Şoseaua Naţională de la Prunişor, pe traseul Prunişor-Peri-Husnicioara, se lasă în dreapta la imediata curbă o cărăruie care trece prin pădurea de tei dintre Prunişor şi Degeraţi (Cerveniţa), pădure care se continuă cu diferite specii de arbori până în zona Husnicioara.

*-În stânga, între şosea şi Huşniţă, rămâne lunca mare pentru cei din Prunişor şi Peri, o contopire în locul unde se află şi loturile Şcolii şi Bisericii din Peri, primite de la obşte. Acolo există ,,hotarul”de răsărit al Perienilor, (o plantaţie de gutui), hotar care a fost depăşit prin însăşi loturile date Bisericii şi Şcolii, loturi care mai mult par a se afla în lunca Prunişor. Lunca se continuă şi trecând de  locul ,,pliuta lui Florea” se ajunge în cătunul Sălişte. Între sat şi Huşniţă, se continuă lunca lacului, zăvoiului, iar prin partea cuprinsă între zăvoi şi Huşniţă până în zona cimitirului, se trece prin locul cunoscut ,,salca lui Bărboniu”. Continuă lunca Ciulpani dintre drumul cimitirului, Huşniţă, până sub cimitir, apoi lunca de sub Pisc, care ţine până la drumul care duce spre Bădiţeşti-Ciolani-Zegaia.

*-În partea dreapta de înaintare, rămâne coasta Degeraţului, pădurea Larga, coasta Crucerului (între pădurea ,,larga”, hotar, izlazul comunal şi plaţuri);  plaţurile de casă (între cotitură, izlaz, drumul izlazului); lunca ,,coman”(între drumul izlazului din zona hotarului de gutui şi ogaşul gârligiului); coasta gârligiului, care ţine până intrarea în Sălişte (la conacul lui Zgâţă). De la intrare în sat, continuă lanţul coastelor: Sălişte, Cucui, Bâldani, Şcolii, Răpceşti, Valea Petrii, ajungându-se în coasta comună pentru Peri-Husnicioara-Govodarva.    

*-La  Ineşti ( Lăineşti, Laineşti, Lăinesci)-lunca La Ineştilor.

-Din zona hotarului ,,la gutui, se trece râul Huşniţa, pe la ,,locul lui Staicu” şi continuând drumul după două scurte curbe se intră în Valea Laineştiului, vale îngustă, străjuită de două coaste în paralel cu râul Huşniţa, şi care ţine de la Teiş (pădure de tei), din zona Prunişorului, până la Biserica satului Bădiţeşti-Ciolani, (în unele documente lunca La Ineştilor, ar aparţine numai Prunişorului). După cele două curbe se lasă în stânga locul unde, Nicolae Pavel-unul din fierarii satului, avea vie cu soiuri rare de struguri, aduse din renumita-podgorie cu cramă, Corcova (vezi în datele cronologice ale Mehedinţiului) şi unde în tinereţe, a lucrat şi specializat ca vier, iar la câteva sute de metri se află ,,Fântâna La Ineştiului”, cu un volum mare de apă curată şi rece, care a potolit setea, de lungul timpului imemorabil, zecilor şi zecilor de mii de suflete din Peri, Prunişor, Bădiţeşti, care păşteau vitele sau munceau la câmp în acestă vale, care le-a fost comună. Laineşti, este o altă legendă a Periului, zonă, unde bunicul a primit de la obşte, lotul cel mai mare de pământ, în apropierea localităţii Prunişor, după ce se trece Huşniţa din lunca Periului, ar fi existat un cătun cu acelaşi nume, după care locuitorii s-au mutat-din motive necunoscute, pe actuala vatră a localităţii Peri. Una din ultimele mărturii ale bătrânilor de prin anii 1920, arăta că exista un păr secular cu o coroană impresionantă, care era locul de întrunire al gospodarilor de frunte din acel cătun, când se discutau probleme gospodăreşti  Acest păr se afla în mijlocul platoului drept (în pădină) mai jos de unde a existat pe parcurs via bunicului, care avea răzoraş în partea de apus, pe un alt împroprietărit la obşte, Constantin Calomfirescu (militaru), al cărui pământ a continuat să fie muncit de către doi dintre gineri, respectiv Gheorghiţă Ştirbu, soţul Floarei şi Mihai Popescu (Mişa), soţul Mariţei.

*-După cum se spune în satele care au aparţinut de comuna Peri-dar şi în Prunişor, s-ar fi găsit în zona La Ineşti, cărămizi şi bucăţi de beton turnat ceea ce dovedeşte, că au existat aici, în La Ineşti, aşezări omeneşti. 

*-În 1927, s-a reuşit construirea din beton armat, a fântânii din ,,La Ineşti”, cu ajutorul şi dania oamenilor de bine, din Peri, Bădiţeşti, Ciolani şi Prunişor, prin iniţiativa unui Comitet format din:

*-C.I.Brezoi şi soţia Elisabeta,

*-Şt.Şchiopescu şi soţia Floarea,

*-I.I.Pasmangia şi soţia Floarea,

*-D.I.G.Brezoi şi soţia Ioana,

*-I.M.Brezoi şi soţia Maria.

Donatori (contribuabili băneşti) la această Sfântă lucrare au fost: 

*-I. Creangă şi soţia Armanca,

*-I.R.Brezoi,

*-Rucsanda G. Zăvadă,

*-Elisabeta P. Minciună,

*-Ioana V. Ciolan,

*-Gabriela şi Dumitru Cerbulescu, învăţători,

*-T.D.Stănică şi soţia Elisabeta,

*-C.M.Brezoi şi mama Floarea,

*-I.Brezoianu şi soţia Angela,

*-V.G.Popescu şi soţia Ana,

*-I.I.P.Popescu şi soţia Floarea,

*-M.Paşolea şi soţia Catrina,

*-I.C.Grecu şi soţia Maria,

*-I.G.Vlăduţi şi soţia Elena,

*-I.P.Minciună şi soţia Petria,

*-C.I.Grogorescu şi soţia Maria,

*-C.P.Brezoi şi soţia Ioana,

*-G.D.Ologu şi soţia Sava,

*-I.P.Vlăduţi şi soţia Maria,

*-V.Creangă şi soţia Paraschiva,

*-C.I.P.Gheorghe şi soţia Maria,

*-I.D.Păpu…(nume incoplet) soţia Ioana.

*-Tot de la hotarul de gutui, trecând Huşniţa, prin ,,Locul lui Staicu”, pe la ,,ogaşul lui Ologu”, începe a se forma în dreapta, o coamă de deal paralelă cu Huşniţa, care continuă înspre localitatea Bădiţeşti. Pe măsură ce se înaintează, coama are o înălţime tot mai mare, punctul cel mai înalt fiind la ,,măgură”, acolo-unde se pare, că a fost stabilit în vechime, hotarul între moşiile celor din Peri şi Bădiţeşti. Această coamă, este cunoscută sub numele de Culare şi are în stânga- în direcţia de mers descrisă, o vale care porneşte tot de la ogaşul lui Ologu din zona ,,Locul lui Staicu” care se continuă cu valea Tarniţei (între Culare şi culmea împădurită a Tarniţei).

În dreapta cum se merge pe culare, pornind tot de la ,,ogaşul lui Ologu”, din zona ,,locul lui Staicu”, rămân locuri înguste între culare şi Huşniţă, unele pentru culturi, altele pentru păşuni şi chiar pădurice, aşa cum este zona ,,cotul lui Brăila”, ce ţine până la culmea gârligiului care se continuă peste Huşniţă, apoi se continuă zona ,,lac” (din locul unde Huşniţa primeşte ca afluent zăvoiul satului Peri). Se prelungeşte până în zona ,,râpa mare”, din ,,Coasta-naltă” din dreptul măgurei (punctul terminus al cularei) şi punct-hotar între ,,moşia”Peri şi Bădiţeşti.

În dreapta ,,măgurei”-înspre Peri, se formează o coastă foarte abruptă, ,,coasta-înaltă”, care dă în malul Huşniţei, unde s-a format o râpă extrem de periculoasă şi destul de vizibilă din zona satului, din vârful căreia a căzut un bou al familiei Lenuţa şi Nicolae Vlăduţ (Opriţoiu), zdrobindu-se în petrişul din albia Huşniţei.

*-Plecând din centrul Periului, spre Nord, urcând pe la şcoală, se ajunge în cele două cătune ale Borogei. Se mai poate ajunge în Borogea, urcând de la ,,hotar” până în Borogea din dos şi continuând drumul se ajunge în Borogea din faţă, sau urcând  pe poteca Săliştei.

*-Plecând spre Sud, se trece podul de peste Zăvoi, (apa satului care ţine din cătunul Valea Petrii, până la vărsarea în Huşniţă, în lunca Periului), lasând în stânga locul fostei mori a neamţului Adamic, iar în dreapta ciuşmeaua, ,,Fântâna Mireselor”, care se pare că a fost construită odată cu moara, deşi unii susţin că a fost construită prin grija şi dania bătrânului învăţător Cerbulescu (tatăl învăţătorului D.Cerbulescu şi socrul învăţătoarei Gabriela).

*-De consemnat că au fost în zona Mehedinţiului trei fraţi-nemţii Adamic, care au construit  mori de măciniş cu piatră, în localităţile: Peri, Faţa Cremenii, (perimetrul dintre localităţile Prunişor şi Fântâna Domnească, aflată la Şoseaua Naţională.) şi Lumnic.

Huşniţa (Cuşniţa), este notată ca afluent principal în reţeaua hidrografică a judeţului Mehedinţi. Îşi are izvorul (după una din multele informaţii scrise), sub înălţimile vecine cu dealul Coşuştei, dealul Huşniţei, deal mare care porneşte din Culmea Godeanului. Pârâu în al cărei bazin (bazinul Huşniţei-pe raza Comunei Prunişor), s-a descoperit lignit, zăcăminte cuprinse în zona Valea Coşuştei şi Dealul Balota.

-În 1872, documentele vremii, arată că îşi are izvorul în zona satului Gârdaie (Gârdoaia), iar în cele din 1894, în loc de Huşniţa, numele ei este consemnat ca fiind Cuşniţa.Îşi are obârşa în Piemontul Motrului, format din două pâraie: Husnicioara din apropierea satului Priboieşti şi Cernata (Celnata), la N-V de satul cu acelaşi nume. Adună apa de pe o suprafaţă de 313km p şi are o lungime de 44km Fenomenul de secare este determinat de condiţiile Litologice, aici predominând pietrişurile levantine, în care pânza de apă freatică se află la mari adâncimi. O altă cauză este aceea că în zonă s-au făcut şi se continuă defrişările, care au dus la mari eroziuni, mărind în acest fel diferenţa dintre albia minoră  şi pânza de apă freatică. Panta longitudinală, are valori mici, ceea ce face ca viteza de curgere să fie şi ea mică.

 *-În alte documente se arată că, Huşniţa izvorăşte din înălţimile vecine Husnicioarei cu dealul Colibaşului, prin două pâraie (Husnicioara şi Celnata), având o lungime de 30km străbate localităţile Dumbrăviţa-Silişteni-Peri-Prunişor, acumulând apă din toate pâraiele întâlnite în cale şi devine afluent principal al bazinului Motru, aflat în N-E judeţului, având confluenţa în zona Strehaia (localitate aflată la jumătatea distanţei dintre oraşele Craiova şi Drobeta Turnu Severin). Este alimentată din scurgere superficială, având caracter temporar, în ea vărsându-se şi Zăvoiul (apa satului Peri), în lunca din sudul localităţii, în locul numit Coasta Naltă, din zona Culare. La Peri, se formează Valea Huşniţei, luncă largă care inundă aşezări, căi de comunicaţii, terenuri agricole, în special în perioadele de primăvară şi toamnă, precum şi a ploilor torenţiale din timpul verii. S-au făcut amenajări (canalizarea ei) pentru  protejarea şoselei şi căii ferate, la intrarea în localitatea Prunişor. Ajungând la Strehaia, Huşniţa formează una dintre cele mai frumoase şi fertile lunci, iar după ieşirea din Strehaia se varsă în Motru.

*-Oameni de vază din Peri, cunoscuţi, ai ultimelor decenii sec.XIX, până la începutul sec.XXI, care s-au bucurat de mare respect în comună, gospodari de frunte, oameni de la care se putea cere un sfat în mai toate domeniile, ajutor material şi financiar, la nevoie:  

Preoţii:

*-Mihai Erceanu,  Nicolae Panduru şi ceilalţi, care la nivelul sec.XIX-XX- când neştinţa de carte cuprindea mulţi oameni, erau persoanele de la care se cereau sfaturi în toate domeniile, fiind în acea perioadă, cei mai cultivaţi şi atotştiutori oameni ai satelor.  

Gospodari de frunte:

*-Costică Brezoi, tatăl lui Lenuţa, Mariţa şi Costică,

*-Tiberie Erceanu, tatăl lui Gabriela, Tiberică şi Traian,

*-Paşolea Nicolae,

*-Lupulescu Dumitru (pârvacu),

*-Vasile Coricovac (Niţulică), tatăl lui Ion, Anişoara Stelescu şi Marioara Badea,

*-Ghiu Coricovac, tatăl lui Nuţa Popescu,

*-Răfăilă Lupulescu,

*-Alexandru Grigorescu (grefierul), tatăl lui Pompil şi Torica,

*-Carol Grecu (Ioji), tatăl lui Mitu,

*-Alampie Rapcea, tatăl lui Miţa, Lenuţa şi Nelu,

*-Costică Mândruţescu (al Constanţei lu Nae), tatăl lui Lenuţa şi Miţu,

*-Costică Mândruţescu (al Mărghioalei), tatăl lui Nuţi şi Mircea,

*-Istrate Schintee (al Floarii din Borogea), tatăl lui Domnica,

*-Mihai Ţuţuman, tatăl lui Costică, Ioniţă, Vasile (Sâcă) şi Miţu,

*-Ioniţă Vlăduţ (al Floarii), tatăl lui Lenuţa, Vasile şi Măriuţa.

*-Vasile P. Cucu (al lui Petrache), meşter cojocar, din cătunul Sălişte.

Femei care s-au remarcat:

 *-,,Mama Ilinca”, mama Auricăi lu Terente, la acea vreme ,,moaşa satului”, care a asistat la toate naşterile posibile din zona Peri, în perioada care a trăit, respectiv când nu se putea vorbi ca femeile din mediul sătesc să meargă să nască în spital.

 *-Maria Brezoi (Bărboniu), o femeie de o bunătate de neegalat, (mamă şi naşă), pentru aproape întreg cartierul Sălişte, naşa tatălui meu, iar fiica dânsei, Elena (împreună cu soţul Ionel Paşolea), a cununat părinţii mei şi bineînţeles naşa de botez pentru frate-meu şi mine. Datorită bunătăţii, a făcut să fie solicitată nu numai de localnici, pentru a le fi naşi sau moşi (împreună cu soţul Vasile),  fiind naşi chiar şi pentru multe familii de ţigani corturari care au trecut prin Peri. A avut copii, pe Savu şi Măriuţa din prima căsătorie cu dascălul Mihai Grigorescu, pe Lenuţa şi Vasilica (Sâca), cu cel de al doilea bărbat, Vasile Brezoi (Bărboniu).

 *-Mariţa Minciună-Iancu (Tişleru), care s-a remarcat ca un excepţional model, în rândul femeilor din sat, ca femeie, gospodină şi mamă, (mai puţin căsnicia), numărându-se şi printre cele mai iscusite femei ale comunei în mai toate domeniile, dar cunoscută mai ales ca meşteră în ţesutul covoarelor cu modele Olteneşti, mama lui Lenuţa şi Ionel. 

 *-Ana Dunărinţu, (a lui Gheorghe Şchiopu), văduvă săracă, din cartierul Sălişte, rămasă cu  cinci copii, Gheorghe, Istrate, Ion, Mitrică şi Măria, care a reuşit să-şi trimită pe cei patru băieţi la oraş, să înveţe câte o meserie, la nemţi. Amănunte despre aceasta, la cătunul  ,,sălişte”!

 *-Elena (Nuţa) Popescu-Butuşină (a lui Gheorghe a lui Trică Brezoi), din cătunul Sălişte, contemporana noastră, pe care am prezentat-o la început, în ,,introducere” şi pe parcursul lucrării!

În Şcoala din Peri cu clasele I-VII (VIII) şi cele cu clasele I-IV, din satele Borogea şi Bădiţeşti, au activat la catedră şi din fii ai comunei, precum:

*-Soţii Gabriela şi Dumitru Cerbulescu, părinţii lui Sicu şi Nuţi,

*-Ioniţă M. Erceanu (al popii Mihai), tatăl lui Elvira, Sever, Luci şi Nelu,

*-Gheorghiţă M.Erceanu, tatăl lui Sever,

*-Ion I. Popescu (al lui Ioniţă al popii), tatăl lui  Tanţi,

*-Soţii, Floarea (fostă Dumbravă) şi Costică C.Brezoi, părinţii lui Mariana şi Ninel,

*-Doamna Elena Ilie-Dumbravă (a lui dascălu Vasilache),

*-Soţii Luci (fostă Erceanu) şi Mişu Bălăceanu-venit să activeze la Şcoala din Peri, părinţii lui Mihaela,

*-Soţii Lenuţa (fostă Şchiopescu, a lu Mitrică, al lu Ilie) şi Gogu Săftoiu- venit să activeze la Şcoala din Peri, părinţii lui Iulian şi Lelia,

*-Ionel I. Iancu (Tişleru), tatăl lui Sorin,

*-Flori I. Popescu-Sârbu (a lui Ioniţă Tunurică şi Savei lu Traşcă),

*-Soţii Maria şi Constantin Priboi, părinţii lui Georgeta şi Cristian Mihăiţă, care s-au stabilit în Peri, prin cumpărarea gospodăriei impegatului Gogorică Cernita,

*-Sevastian (Tică) Simcelescu, tatăl lui Melania Georgeta şi Mihail Cosmin,

*-Soţii Lucia şi Ion V.Coricovac (Niţulică), părinţii lui Dalia, Ileana şi Simona,

*-Soţii Elena şi Constantin I.Coricovac (Dincă), părinţii lui Casian, Adriana şi Dan,

-Rica N. Paşolea-Cucu, mamă pentru, Anca, Lili, Paula şi Diana,

*-Anişoara G.Dulamă-Păunescu (biliotecară la început de carieră), mamă pentru  Liliana şi Sorin,

*-Nuţa Gh.Popescu-Butuşină (a lu Gheorghe a lui Trică Brezoi),

*-Marioara M.Coricovac-Bărbulescu (a Frusânei), mamă pentru Marius,

Dintre fii  satului, din fosta comună Peri, care prin muncă dar şi învăţătură (studii superioare), au ajuns oameni sus-puşi, făcând cinste şi aducând faima locului sfânt-natal, au fost: 

*-Costea (Titi)Grecu, tatăl lui Dumitru, Victoria Ciolan, Veta Calotă, Maria Anghel, Borontiş Paraschiva.

*-Dumitru Greculescu, fiul lui Costea (Titi) Grecu.

*-Istrate Grigorescu, grefier (soţul ,,Stanchei grefieriţa”), tatăl lui Alexandru, Istrate, Constantin, Ioana Urdă şi Elena Verdea,

*-Constantin Calomfirescu (militaru), tatăl lui Floarea Ştirbu, Mariţa Popescu (a lu Mişa), Victoriţa Balaşi, Lenuţa Brezoi (Iordancu) şi Anica,

*-Alexandru Ist. Grigorescu, grefier, tatăl lui Pompil şi Torica Burileanu (de la ea a avut nepoţi pe Maria şi Ion),

*-Gheorghiţă G. Minciună, tatăl fetelor gemene, Ani şi Paula,

*-Mihai (Miţă) A. Bădeţ,

*-Nuţi  D. Cerbulescu-Trăilă, mama lui Daniela şi Liviu,

*-Vasile I. Vlăduţ (a lui Ioniţă al Floarii), tatăl lui Mihaela Vlăduţ-Roman şi Cristina Vlăduţ-Mocanu,

*-Vasile D.Vlăduţi (din centru), tatăl lui Dumitru şi Victoriţa,

*-Ionel N.Paşolea (naşul meu), tatăl lui Istrate (Titi),

*-Nelu P.Dunărinţu (al lui Pătru cizmarul.),

*-Titu D.Popescu, tată pentru Georgeta T. Popescu-Moga,

*-Vasilică D.Şchiopescu (a lui Mitrică a lui Ilie), ajuns director al Direcţiei Comerciale Suceava, tatăl lui Venera,

*-Costică I.Coricovac (Dincă),

*-Iustică Mândruţescu, căsătorit cu Despina Popescu (a lu Trică Brezoi),

*-Pompil A. Grigorescu (al grefierului), tatăl lui Alexandru şi Iulia,

*-Sever G.Erceanu (al înv.Gheorghiţă al popii), tatăl unei singure fete, Iuliana. Iuliana a decedat la vârsta de 27 de ani, în timp ce dădea naştere unei fetiţe care a supravieţuit.

*-Sever M.Erceanu (Terente), tatăl lui Leonard, 

*-Ion (Nelu) Peptan (al Floarei lui miricu), tatăl lui Marinela,

*-Sever Gh.Brânduşa, tatăl lui Angelica,

*-Ion (Nelu) Gh.Brânduşa, tatăl lui Lizica şi Crinela,

*-Gicu Gh.Brânduşa, tatăl lui Doru,

*-Schintee Gh. Gheorghe (a lu Meiţă tâmplarul.),

*-Stelică P.Peagu,

*-Pasmangia N. Ghiţă,

*-Ionică (Doduţ) Dulamă (a lui Nae Costache), tatăl lui Sebi,

*-Urdă N. Nicolae (Nicu lu croitoru), tatăl lui Nuţa şi Dana,

*-Costel N. Paşolea, tatăl lui Daniela, căsătorită Tuică,

*-Ion V. Coricovac (Niţulică),

*-Ica P. Dunărinţu-Moraru,

*-Tanţi I. Popescu-Băicuş, mama lui Carmen şi Zoica,

*-George N. Panduru (al popii),

*-Clemenţa Gr. Cernita (a lui impegatul Gogorică), mama lui Flavian şi Mădălina,

*-Gelu Gr.Cernita, tatăl lui Olivia, 

*-Duţă Gr. Cernita, tatăl lui Cristina,

*-Nucuţa Gr. Cernita (geamănă cu Tutuţă), mama lui Sorin,

*-Petre (Tutuţă) Gr. Cernita, tatăl lui Claudia şi Cătălin, 

*-Nelu I. Brezoi (Trăilă), tatăl unui copil,

*-Costică I.Brezoi (Trăilă), tatăl lui Cristina,

*-Vasile I.Blioju (a lui Iancu din Bădiţeşti), tatăl lui Marius,

*-Paraschiva (Puica) C. Schintee-Drăguşinoiu, mama lui Diana,

*-Liliana C. Schintee-Puşcaş,

*-Miţu Mândruţescu (al Constanţei), tatăl lui Sorin,

*-Nelu N. Panduru (al popii), tatăl lui Cătălin Viorel,

*-Mişu I. Coricovac (al unguroaicei),

*-Nuţa Ghiu Coricovac, mama lui Virgil şi Silvia Buţu,

*-Anişoara G. Dulamă (a lu Nae),

*-Elisaveta (Vetuţa) Palea-Şunei, mama lui Elena (Nuţa), Dumitru şi Maria,

*-Vasilică I.Creangă, tatăl lui lui Marian şi Cristian,

*-Ana (Nuţa) Gh. Şerban-Cojocaru, mama lui Adriana, Ion (Ionică) Gh.Şerban,

*-Maria (Mimi) Gh. Şerban-Dincă, mama a doi băieţi,

*-Mircea C. Mândruţescu (al Mărghioalei), tatăl lui Marius şi Oana Mihaela,

*-Tanţa N. Popescu (Holeac),

*-Anicuţa C.Coricovac-Olaru (a lui Niţu Stanchii),

*-Vasile (Vasilică) G.Brezoi (Iordancu), tatăl lui Dana,

*-Puiu Ciolan, preot-scriitor,

*-Constantin (Costi) M. Ţuţuman, tatăl lui Claudia Loredana şi Liviu,

*-Ion C.Stanomir (al Păunichii), tatăl lui Andrei şi Oana,

*-Ticuţă V.Tudor (Franţ), tatăl lui, Cristinel şi Mihaela,

*-Nae V.Tudor, tatăl lui Mihaela şi Luciana,

*-Mişu G.Dulamă (Pană), tatăl lui Cristian şi Mihaela,

*-Mihaela M. Bălăceanu,

*-Mihai D.Novăcescu, tatăl lui Cristian şi Milo,

*-Iulian D.Novăcescu, tatăl lui Andrei,

*-George D.Novăcescu, tatăl gemenelor, Iuliana şi Simona,

*-Petrişor D.Novăcescu, tatăl lui Dan,

*-Istrate (Titi) I.Paşolea (năşicul nostru), tatăl lui Bogdan şi Răzvan,

*-Nuţa G.Popescu-Butuşină (a lui Gheorghe a lui Trică Brezoi), ajunsă director al Direcţiei Comerciale Mehedinţi, mama lui Costinel,

*-Gheorghe Butuşină-Popescu, ajuns şef de fermă în cercetare pomicolă Mehedinţi,

*-Cristian-Mihăiţă C. Priboi, ajuns Director General Telecom al Judeţului Mehedinţi, tatăl lui Cristian  Iulian,

*-Georgeta C. Priboi-Roman, mama lui Mircea,

*-Nicu G.Popescu (frate cu Nuţa Popescu-Butuşină), tatăl lui Alexandru,

*-Petrică V.Cucu, tatăl lui Mirela,

*-Vasilică V.Cucu,

*-Mihai V.Cucu, tatăl lui Gabi şi Graţiela,

*-Constantin (Titel) V. Cucu, tatăl lui Elisabeta (Elis),

*-Pompil V.Moangă, tatăl lui Mihai şi Otilia,

*-Tică Grigorescu (al Ioanei),

*-Maria I.Leuştean-Grigorescu,

*-Ionel T.Creţescu, (a lui Tudorică), tatăl lui Oana,

*-Lenuţa T.Creţescu-Firescu, mama lui Denisa şi Neli,

*-Mitică T.Creţescu, tatăl lui Crina,

*-Lenuţa I.Bădeţ  Straianu ( a lui bădeţanu), mama lui Valentin şi Mihaela,

*-Mihai I.Bădeţ, tatăl lui Mircea şi Constantin, 

*-Lenuţa (Nuţi) Ist.Popescu-Mihuţ (a lui Istroi al Ani), mama lui Adi şi Iulia,

*-Nicu D.Ologu (al Vetuţei Iordancu), tatăl lui Stelian,

*-Adriana C.Coricovac-Ebetiuc, mama lui Diana şi Andra,

*-Casian C.Coricovac, tatăl lui Bianca şi Cristinel,

*-Daniel (Dănuţ) C.Coricovac, tatăl lui Laura,

*-Nuţi I. Pavel-Vreju, mama lui Adela,

*-Vasilică Gh.Tudor (al lui Ghiţă),

*-Dalia Marilena I.V.Coricovac (Niţulică),

*-Ileana I.V.Coricovac,

*-Simona I.V.Coricovac,

*-Mitică Leuştean,

*-Mihai I.Pătraşcu, tatăl lui Ciprian şi Mihaela,

*-Costel I.Pătraşcu, tatăl lui Ionuţ, Alexandru şi Cozmin,

*-Marioara I.Pătraşcu-Rădoi, mama lui Mihaela şi Mădălina,     

*-Mariana C.Brezoi-Sorescu, 

*-Ionică G.Iovan (a lu dascălu Ghiu), tatăl fetelor, Edith, Daniela şi Mădălina,

*-Mărioara Gh.Grigorescu-Marin (Bădiţă), mama lui Flavia şi Arabela,

*-Sandu Gh.Grigorescu (bădiţă),

*-Gigi Gh..Grigorescu (bădiţă), tatăl lui Eduard,

*-Vasilică V. Zăvadă, tatăl lui Marinela şi Carmen,

*-Nelu M.Coricovac (al Frusânei), tatăl lui Gilda şi Dana,

*-Puiu M.Coricovac, tatăl lui Simona şi Bebiţă.

*-Melania Georgeta S. Simcelescu,

*-Mihail Cosmin S. Simcelescu,

*-Ionică P.Lupulescu (pârvacu), tatăl lui Raluca Vanessa,

*-Nica C.Lupu-Nicolăescu (a lui Tibiţă din Bădiţeşti), mama lui Mircea,

*-Gigi G.Dulamă (al lui Gicu lu Radu), tatăl lui Roxana şi Cătălin Dan,

*-Adela Gh.Lazăr-Tobă (Pătroi), mama lui Cătălin,

*-Nelu N.Şchiopescu (Ţichiriş), tatăl lui Claudia şi Luminiţa,

*-Angelica M.Brezoi-Nedelea ( a lui Mircea Trăilă),

*-Vali I.Verdea,

*-Monica Adela O. Constantinescu-Roată (a lui inginerul), mama lui Medana  Andreea,

*-Amalia O.Constantinescu,

*-Daniel O.Constantinescu,

În fosta Comună Peri, au activat în diverse meserii şi servicii în beneficiul locuitorilor:  

-Sanitari umani:

*-Gheorghe N.Bărbulescu,  ,,Doctorul”-, tatăl lui Elena, Mihai, Nicolae, Vasile şi Liţa,

*-Miţu Bărbulescu (a lu Dănilă), tatăl lui Costică, Marioara şi Mişu, 

*-Miţu Verdea, venit din Bădiţeşti, stabilit în Peri prin căsătorie cu Lenuţa I. Dunărinţu, a lu fieraru, tatăl lui Victoriţa (Vica) şi Istrate (Icu),

*-Gheorghe V. Lazăr (Pătroi), tatăl lui Alexandru (Bebe), Vasilică şi Adela.  

-Sanitari veterinari:

*-Mihai Ţuţuman,

*-Marioara Bărbulescu-Constantinescu (a lui Miţu, Dănilă), mama lui Paul, Monica, Amalia şi Daniel.

-Croitori:

*-Ioniţă Brezoi (trăilă), tatăl lui  Petrică, Mitu, Costică, Mircea, Nelu şi Vasile,

*-Maria Popescu, mamă pentru Mihai (dascăl bisericesc), Istrate, Lenuţa, Ioniţă (învăţătorul), Nicolae (Holeac), Costică.

*-Istrate Ist. Grigorescu, tatăl lui Sever Nicolae şi Virgil Mihai,

*-Păunica Stanomir (din ogaş), mama lui Costel, Ion, Miha (Ela) şi Dorel,

*-Margareta Erceanu (soţia înv.Gheorghiţă),

*-Aristiţa Vlăduţ (Opriţoaica), mamă pentru Tanţa,

*-Nicolae Urdă (croitoru din Sălişte), tatăl lui Măriuţa, Lena, Nicu şi  Sandu,

*-Vasilică C.Dulamă, fără copii, care a înfiat pe nepoata Doina lui Ionel Popescu.

*-Costică I. Schintee, tatăl lui Paraschiva, Anişoara, Romică şi Liliana (Leli),

*-Dumitru Margine (a lu Alecu), care nu a avut familie,

*-Lenuţa Dulamă-Peagu (plăpumăreasa) fără copii,

*-Mitică Tomescu, care practica şi dulgheria tatăl lui Nelu şi Nicu,

*-Lena Calotă (fiica lui Veta şi Alexandru), care pe lângă croitorie, lucra tot ce se putea vedea cu ochii şi face cu mâinile,

*-Vasile D.Popescu, al Păuni şi Mitrică Popescu din Bâldani,

*-Gicu Gh.Ştirbu, tată lui Lenuţa (Usi) şi Elisabeta (Bechi),

*-Maria D.Popescu-Blioju, mama lui Carmen şi Viorel,

*-Cristina Gh. Ştirbu-Vâlceanu, mama lui Ileana şi Seni,

*-Elena V. Brezoi-Paşolea, mama lui Istrate (Titi),

*-Marioara Gh.Dulamă-Calotă, mama lui Mihai,

*-Gabriela D.Popescu-Roman (a lui Traşcă din Borogea),

*-Ioana (Doina) I. Popescu-Dulamă-Filişanu (a lui Ionel Miai Margine), mama lui  Ion şi Gabriel.

-Fierari, 

-Lucrările lor se rezumau la facerea potcoavelor, potcovirea cailor şi boilor, ascuţirea sau facerea tuturor uneltelor din fier necesare în gospodăriile ţărăneşti, legarea în fier a roţilor din lemn, căruţelor şi carelor făcute de către meşterii rotari şi lemnari:

*-Ion Gh. Dunărinţu din Sălişte, tatăl lui Măriuţa şi Lenuţa,

*-Nicolae Pavel, tatăl lui Mitrică,

*-Ion Răţulescu, care a lucrat mult timp sub îndrumarea mamei lui Luţa, o foarte bună cunoscătoare şi practicantă a acestei meserii, tatăl lui Ionică, Florica şi  Miţu,

*-Gicu Mitroi, muzicantul, împreună cu fii lui, Mitrică şi Vasile, care la început ajutat de fratele lui, 

*-Ion Vlăduţ (al Floarei), tatăl lui Lenuţa, Vasile şi Măriuţa,

*-Nicu Enoiu (Dăogarul).

-Lăcătuşi-Mecanici:

*-Gicu Gomoi, care pe lângă lăutărie, practica lăcătuşeria şi depanarea de aparatură radio), tată lui Giorgică, Lenuţa şi Viorica

*-Gicu Gomoi (Micioc), care pe lângă dulgherie, s-a specializat în confecţii metalice şi zidărie, tatăl lui Valeriu, Violeta, Gigi, Dan, Vivi şi Simona,

*-Ioniţă I. Ghilă, care a avut gater, batoză de treierat, practica toate meseriile înrudite cu mecanica şi lăcătuşeria, lucrând şi ca mecanic la moara lui Adamic, din Peri,

*-Istrate Popescu (Istroi al Ani), tatăl lui Ion (Onel) şi Lenuţa (Nuţi), care a practicat lăcătuşeria generală, mecanic la moară etc, după ce în urma unui accident de tren, nu a mai putut activa ca lăcătuşi de revizie în C.F.R.,

*-Mitu Gh. Ştirbu, specialist în reparaţii de aparate radio-televiziune, care a adus bucurie în casele multor conţărani (consăteni), lucrând în majoritatea cazurilor, fără plată- numai pentru satisfacţia de a vedea pe alţii bucurându-se de serviciile lui, tatăl lui Camelia şi Florin,

*-Alexandru A.Tănasie ( Bebe al lui Mătei), care revenit în sat, nu a practicat numai meseria lui de electrician, ci s-a specializat în lucrări artizanale de tâmplărie metalică, sau care făcea tot ce vedea cu ochii, tatăl lui Virgil şi Claudia.

-Tinichigi:

*-Ionel Popescu (a lu Miai Margine), tată lui Constantin (Costel), Petrică, Ioana (Doina) şi Marioara.   

*-Ionel A. Bădeţ (bădeţanul), tatăl lui Ana (Nuţa), Păuna (Nina), Gheorghe (Gicu) şi Mihai.         

-Tâmplari:

*-Gheorghe Gh.Dunărinţu, tatăl pentru Gabriela, Gheorghiţă şi Nuţa,

*-Schintee Mihai, tatăl lui Gheorghe, Nuţa, Maria şi Sever,

*-Alexandru Calotă, tâmplar şi dulgher, tatăl lui Vasile, Lena şi Icu,

*-Nicolae Iancu (Tişleru) tatăl lui Constăndin şi Ionel,

*-Dumitru (Ticuţă) Şchiopescu, salariat C.F.R, care practica şi tâmplăria, tatăl lui Marioara, Ioniţă, Costică, Vetuţa şi Vasilică,

*-Gheorghe V. Dulamă (al lui Nae), salariat C.F.R, care practica dulgheria şi tâmplăria,

*-Ovidiu I. Dulamă (Vidu lui Radu), tatăl lui Elena (Nuţi) şi Paula,

*-Mitu E. Dulamă (al lui Enache), tatăl lui Maria, Dumitru, Mihai şi Ion (Nelu),

*-Costică D.Popescu, tatăl lui Viorel şi Doru Dumitru,

*-Gheorghiţă Gh.Dunărinţu, tatăl lui Daniela  Simona-Buzdea şi Dan.

-Dulgheri (constructori de case din lemn):

*-Alexandru Vâlceanu (ghică), tatăl lui Nelu şi Sandu,

*-Niţă I.C.Coricovac (Pricolici), tatăl lui Istrate, Nuţa, Ion (Nicu), Mioara, Sever şi Ana,

*-Gheorghe Cenea, tatăl lui Ionică şi Mitu,

*-Mitrică I. Şchiopescu (Câruţ), tatăl lui Victoriţa, Gheorghiţă şi Mitruţ, 

*-Gicu Gh.Vâlceanu (al fiţei),

*-Mitu Vlăduţ (Urzică), tatăl lui Tanţa, Nuţa, Angi şi Mihai,

*-Lupulescu Ion (Pric), tatăl lui Ion, Gabriel, Doru, Cornel şi Viorel,

*-Ion Minciună (Duru), tatăl lui Nina şi Ioana,

*-Petrică Seimeanu, stabilit în Peri prin căsătorie cu Mariţa (Piţa), fata Păunei lu Matei, fără copii,

*-Ion Mândră, tatăl lui Lenuţa, Victoriţa, Tora, Tanţa şi Savu,

*-Petre(Pătruţ) Şerban, din Sălişte, care practica destul de bine şi frizeria,  tatăl băieţilor, Mihai (Miţu), Constantin (Telu), Vasile (Silică),

*-Costică Peagu, căsătorit cu Veta lui Palaghiu din Bâldani, care în afara activităţii pe care o desfăşura în cadrul C.F.R-ului, practica fierăria, tatăl lui Costel, Nuţa, Mircea şi Virgil,

*-Istrate Dunărinţu (dăogarul), fără copii care a înfiat pe nepotul lui Ion Pătraşcu,

*-Alexandru Calotă, -tâmplarul,

*-Costică Iancu (al lui Gogu), tatăl lui Viorel şi Tanţa,

-Z idari:

*-Ion C.Coricovac (al Anuţei), meşter specialist în lucrări funerare (cruci, locuri de veci),

*-Costică Iancu (al lui Gogu), zidar-sobar.

-Dăogari (dogari, butnari):

*-Istrate Gh. Dunărinţu (al lui Şchiopu),

*-Nicu Enoiu (din Prunişor căsătorit cu Nuţa lui Tită, din Sălişte), tatăl lui Augustin (Dan),

*-Gheorghe V. Dulamă (al lui Nae), tată pentru Marioara, Gheorghe şi Anişoara.

*-Pitaru Marian (ginerele lui Milică), tatăl lui Nicuşor şi Liviu,

*-Ionică Constantin, tată a trei copii,

-Rotari:

*-Mitrică Gh.Dunărinţu (al Riţei), tatăl lui Mitruţ şi Leana.

-Cojocari:

-În mare parte, cojocarii din mediul sătesc trebuiau să cunoască a face şi argăseala pieilor.

*-Mihai Popescu (Melache), tatăl lui  Ion, Victoria, Elena şi Mihai,

*-Vasile Cucu (al lui Petrache), 

*-Mihai Melache Popescu, tatăl lui Ionel, Costel şi Mihai,

-Cizmari:

*-Pătru Dunărinţu din Sălişte, tatăl lui Nelu, Nuţa şi Ica,

*-Ion Dumitrescu din Bâldani, tatăl lui Marioara, Chiva şi Tanţa,

*-Mitu Urdă din Valea Petrii, tatăl lui Nelu şi Lenuţa Urdă-Călina. 

-Prăvălieri (boltaşi, băcani), care au avut prăvăli săteşti, din vechime până după cel de-al doilea război mondial, comasate- în cea mai mare parte, în zona de centru a localităţii Peri: 

*-Sevastiţa şi Nicolae Paşolea, părinţii lui Ionel (impegatul, devenit naşul familiei noastre), Costel, Nuţi, Rica şi Nicolae,

*-Maria şi Dumitru Lupulescu (pârvacu), părinţii lui Lena, Anica, Mihai, Pompil şi Costică,

*-Mihai Schintee (perceptorul), tatăl lui Maria, Elena şi Anica Popescu,

*-Aurica şi Mihai Erceanu (Terente), părinţii lui Maria, Sever, Gogu, Tanţa şi Miţu,

*-Vica şi Ion Ciolan,

*-Polina şi Răfăilă Lupulescu, părinţii lui Miţu,

*-Costică Geană, tatăl lui  Dumitru, Anuţa, Măria, Niţă şi Costică,

*-Dora şi Miţu Lupulescu (ai lui Răfăilă), care a continuat după părinţii lui să ţină prăvălia, funcţionând ca vânzători şi după ce prăvălia a fost transformată în Cooperativă (Magazin sătesc). Ei au fost părinţi pentru Anicuţa, Nuţa, Nelu şi Mimi,

*-Gheorghe Şchiopescu (Zgâţă), cel mai mare moşier al satului, tatăl lui Lena, Anica, Gheorghe, care practica munca la dugheană în mod temporar.

*-Ioniţă Dulamă (al lui Radu; primarul)-un caz mai izolat, fiind în Valea Petri, care a avut cooperativă de consum, tatăl lui Miţa, Gicu şi Vidu.

-Boiangii (vopsitor în lână şi ţesături):

*-Soţii Ioana şi Mitrică Vlăduţ, părinţii lui Vasile, Lena şi gemenelor Ioana şi Mariţa.

-Poştaşi.

-Erau salariaţi ai Oficiului Poştal Prunişor, deservind satele comunei Peri, precum şi satele Zegaia, Degeraţi (Cerveniţa):

*-Vasile Panduru, tatăl lui Nicolae (popa), Vasile, Elena, Florica, Maria şi Petre,

*-Ion Coricovac (al unguroaicei), tatăl lui Ion şi Mişu,

*-Brânduşa I. Gheorghe (Brânduşoiu), tatăl lui Sever, Elena,  Mareta, Ana, Gicu şi Nelu,

*-Dumitru M.Novăcescu, tatăl lui Mihai, Iulian, Gigi şi Petrişor,

*-Mihai Coricovac (a lu Grigore a lu Dincă), bunicul meu, tatăl lui Ana (Nicuţa), Ruja, Nelu, Lenuţa, Puiu şi Marioara (pe care n-a apucat s-o vadă, ea născându-se la trei luni după moartea lui),

*-Nicolae I. Popescu (Holeac), tatăl lui Tanţa,

*-Floarea Dunărinţu (a lui Ologu), mama lui Milică, Gheorghe şi Vasilică,

*-Gheorghe Popescu (a lui Trică Brezoi), tatăl lui Nuţa şi Nicu,

*-Măriuţa Popescu, încadrată după decesul soţului ei Gheorghe,

*-Viorica Dulamă (a lui Radu), mamă lui Costel şi Gigi,  

*-Costel I. Bărbulescu (al lui Tibiţă), tatăl lui Alin şi Sorin.

-Bibliotecari.

-Acestă categorie a apărut în schema comunei, după reforma învăţământului din 1948, care la începuturi a fost, când în subordinea  şcolii când a primăriei. Primul bibliotecar-se pare, a fost Pompil D. Lupulescu (pârvacu), care a activat ca  voluntar- fiind la începuturi, ca mai târziu să devină post de angajat cu normă întregă şi ocupat-în mare parte, de absolvenţi de liceu din comună, dintre care:

*-Tanta N. Popescu-Tomescu (Holeac), mama lui Bogdana şi Ileana,

*-Mişulică C.Coricovac (al lui Niţu Stanchii), ajuns impegat, tată pentru Dragoş,

*-Anişoara G.Dulamă (a lui Gheorghe lui Nae), mama lui Liliana (Lili) şi Sorin,

*-Elena Ilie-Dumbravă,

*-Nicuţa M.Coricovac-Zăvadă (a Frâsânei), mamă pentru Valentin-Istrate (Titi-Vali) şi subsemnata, Elena Mihaela (Numy),

*-Nicolae N.Paşolea, tată pentru Gabi şi Loredana,

*-Ionică I.Blioju (al lui Iancu din Bădiţeşti).

-Meşteşuguri diverse.

*-Se practicau în gospodării de către femei şi fete, care, în general, trebuiau a fi cunoscute cam de  toate gospodinele, şi pe care le învăţau încă din timpul fecioriei de la mame, un fel de moştenire de la mamă la fică: 

a)-Cultivarea, muratul în baltă, bătutul, dărăcitul, torsul, depănatul, ţesutul pânzei de diferite calităţi din in şi cânepă, folosită la facerea de cămăşi, izmene, şervete, prosoape, feţe de masă, saci, cergi, dosuri de saltele şi căpătâie, sfori de diferite grosimi şi multe altele. Cânepa şi inul ajunse la maturitate erau recoltate şi legate mănunchi în vederea murării în bălţi stătătoare. După murare se scoteau mănunchii şi se lăsau la uscat după care urma baterea lor în vederea obţinerii firelor. Operaţia se executa la un proţap (lemn despicat şi lărgit la un capăt) prin batere cu bătătorul (unealtă din lemn asemănător cu un satâr mare). Mănunchiul era aşezat deasupra în deschizătura sub formă de ,,V”a proţapului şi se lovea cu bătătorul pe direcţia deschizăturii, forţând firele a ceda prin sfărâmarea părţi lemnoase în mici bucăţi (tohoc). După această operaţie, fibra se delimita de părţile lemnoase, după care urma dărăcirea  la dărac, dispozitiv prevăzut cu dinţi deşi din oţel fixaţi în zig-zag pe o ramă din lemn, care reuşea să îndepărteze  coaja în totalitate, dar şi delimitarea firului fin (fuior) folosit la ţesături; de zgrebeni (fuior ordinar) folosit la  facerea de nojiţe (sfoară subţire folosită la legarea opincilor) şi alte tipuri de funii. Ambele calităţi (fuior şi zgrebeni) se torceau la fel ca lâna, şi se foloseau ca băteală la obţinerea de diverse obiecte în războiul de ţesut ţărănesc sau împletituri.      

b)-Creşetrea oilor de la care se obţinea lâna, care spălată, dărăcită (alegerea celei bune), toarsă, adunarea în motche în vederea vopsirii în diverse culori, care erau folosite la ţesut în războaie ţărăneşti. Se obţineau  stofe pentru obiecte de îmbrăcămine, scoarţe, covoare, cu o faţă şi modele olteneşti, chilimuri cu două feţe, aşternuturi de pus pe pat, pături groase pentru acoperit pe timp friguros, majoritatea având urdeala (urzeala) din bumbac (mai rar in) şi băteala din lână. Se lucrau cu ace de împletit, tot de către gospodine, flanele, fuste femeieşti, pantalonaşi pentru copii, mânuşi, căciuliţe etc. 

-Locuitorii, din satele comunei Peri, ca din mai toate satele, aveau împământenit în conceptul lor ideea că, ar fi o mare ruşine ca noi ţăranii să mergem la oraş să cumpărăm legume şi alte trebuincioase gurii când ni-le putem asigura noi prin muncă, în gospodăriile noastre”, excepţie făcând fructele şi legumele, care apăreau cu 3-5 săptămâni mai din timp pe piaţa severineană, la fel şi aprovizionarea de iarnă cu varză, precum şi unele legume din satele învecinate, care aveau grădini asigurate cu apă, pe care trebuiau a şi-le aproviziona din zona Ercea-Severineşti-Strehaia.

*-Pe lângă ocupaţia de bază, care era agricultura şi creşterea vitelor, se mai practica şi cărăuşia (chirigia). Prin cărăuşie se înţelege transportul de lemne din pădurea primăriei judeţene, (bogată fiind zona, ,,Ogaşul cu apa roşie”dintre Peri şi Degeraţi), şi din zona Peri-Severineşti. Transportul de material lemnos se făcea cu carul  tras de boi sau cai. Se făcea transport de persoane şi bagaje, spre şi dinspre Severin (la oraş), prim şi la gara Prunişor de unde se lua trenul,  transport făcut în mare parte de căruţe cu cai. O mândrie de a avea cai buni (frumoşi şi puternici), era imboldul care făcea ca deţinerea de cai chiar din prăsilă proprie, să fie o tradiţie de familie, printre care pot fi menţionaţi: Fraţii Ioniţă, Gheorghiţă şi Nicolae Iancu (Tişleranii); ginerii lui  C.Calomfirescu (militaru), respectiv Gheorghiţă Ştirbu, Gheorghe Brezoi (Iordancu) şi M. Popescu (Mişa); Costică Geană, învăţătorul D. Cerbulescu, Miluţă Pâlşu, D.Lupulescu (pârvacu), Răfăilă Lupulescu, Ticuţă Şchiopescu. Bunicul Istrate C. Zăvadă a avut şi el cai-doi din prăsilă proprie, crescuţi de unchiul Costică, tanti-moaşa Elena şi tati. În fruntea celor care au putut deţine cai frumoşi a fost însă Ioniţă Dulamă, care avea cai remarcaţi prin robusteţe şi frumuseţe, cu care băieţii lui, Gicu şi Vidu se dădeau în frumoase spectacole în întreceri de viteză.    

Rogojina (aşternutul săracilor).

*-A fost aşternutul săracilor, care se mai folosea şi în perioada de după cel de-al doilea război mondial folosită atât în Peri cât şi în satele din zonă, de către un însemnat număr de familii sărace. Erau împletituri făcute de meşterii din Şimian cu papură adusă din localităţile Blahniţa, Dânciu, Izvoare, şi care înlocuiau salteaua de pe pat, preşurile de aşternut pe jos, cergile folosite în diferite scopuri, rogojinile fiind un fel de aşternuturi cu multe întrebuinţări. 

-Opincile (încăţările săracului).

*-Încălţămintea pentru aproape toate sufletele satelor şi a ţinut până după anul 1955, perioadă când s-a început portul de încălţări cusute de meşteri (pantofi, bocanci, cizme etc) pentru cei ce-au plecat să lucreze la oraş şi bineînţeles că purtau în permanenţă astfel de încălţări. Opincile au devenit ceva din domeniul trecutului, rămânând numai pentru muncile câmpului, dar şi aici fiind înlocuite cu încălţări simple precum tenişi bascheţi, cauciucuri (papuci închişi din cauciuc), adică ceva care a înlocuit în mare parte opincile. Opincile moştenite din moşi-strămoşi, erau făcute din piele de porc, cauciuc subţire, cauciuc gros (cameră de roţi de maşini mici). Pielea obţinută de la tăierea  porcilor, se presăra cu sare, se punea la uscat bine întinsă. După uscare se croia în funcţie de mărimea dorită (la fel şi cele din cauciuc), se tăia, se făceau găuri cu potricala (breduceaua), iar închiderea (însăilarea), facerea propriu zisă a lor era făcută prin trecerea unor şnururi (curele) făcute din piele de porc, cauciuc sau nojiţe (sfori subţiri, răsucite din cânepă) prin găurile făcute. În acest fel se obţineau opincile proprizise, care erau uşoare de purtat mai ales pe timp uscat şi îngheţat, faţă de timpul umed când se înmuiau (cele din piele de porc) şi apărea obligaţia de a avea grijă să fie puse la uscat şi apoi înmuiate cu puţină apă, deoarece prin uscare se întăreau.

-Furcile.

    -În Peri ca şi în alte localităţi din zonă, se practica acest obicei în timp de vară-toamnă, când se organizau, la poarta unui gospodar, cu casa la linia principală (şosea) cu facerea focului, unde se adunau mai multe familii, coceau dovleţi şi porumbi în spuză, femeile lucrau la lucru de mână fiecare pentru ea, iar bărbaţii susţineau întâlnirea cu ştiri, glume, îngrijindu-se de cele trebuincioase ca întâlnirea să fie cât mai plăcută. Pe timp de iarnă se organizau clăci, unde se lucra pentru gazdă, de regulă întrajutorare la tors, unde participau numai cele ce erau datoare sau care se învoia să participe în a ajuta la lucru programat de gazda organizatoare, rămânând ca fiecare prin rotaţie să organizeze o astfel de clacă. Aici bărbaţii participau numai cei care însoţeau femeile şi fetele şi bineînţeles cu îngăduinţa gazdei, care la fel întreţineau atmosfera plăcută a întâlnirilor. Aici se serveau boabe de porumb fierte, ceai, băuturi pe care le avea gazda, întâlniri care ţineau până aproape de vărsarea zorilor. După cel de-al doilea război mondial, furcile şi clăcile, au fost înlocuite cu şezătorile populare, prin care se făcea educaţie pentru femei ca purtătoare şi păstrătoare a regulei vetrei şi intrarea cu temeinicie în viaţă, în special pentru tinerele care urmau a deveni familiste.

-Claca-1.

*-În primul rând poate fi numită, munca agricolă cu cele trei forme principale ale sale, arat, semănat, secerat, la care s-a adăugat treieratul. În sec. al-XVII-lea claca era generală pentru rumâni (iobag, vecin, în epoca feudală a Ţării Româneşti) cât şi pentru cei aşezaţi în învoială pe domeniile mânăstireşti. Numărul zilelor de clacă mai mare era pentru şerb (ţăran legat de pământul moşierului, depinzând cu persoana şi bunurile sale de acesta; sclav, rob, în orânduirea feudală). Pe moşiile curţilor mânăstireşti numărul zilelor era între 3, 6, 12, dar în general se efectuau trei zile. Din 1718 s-a impus clacă de 52 zile pe an (în Oltenia de sub austrieci). Prin Constituţia din 1741 se consfiinţeşte obligaţia oamenilor liberi de a efectua clacă care până atunci avea caracter de învoială. Prin reforma din 1746 se stabileşte un număr de 12 zile, aducând o asimilare completă între foştii rumâni deveniţi clăcaşi şi ţărani cu învoială. Legiuirea din 1780 stabileşte efectuarea zilelor de clacă pe anotimpuri. Se înţelege că numărul zilelor de clacă oscilau în funcţie de obiceiuri zonale stabilite, de hotărârile domneşti, de forţa de muncă şi de învoiala între părţi. În zona Peri, în perioada de vară, se practica din vechime, dar şi după cel de-al doilea război mondial, claca popii, sau a învăţătorilor (don’ văstorilor) din sat, prin munci de sezon, la praşilă, secerat, care în timp, deveniseră un obicei permanent, o obligaţie. În şcoală exista perioada muncilor care ţinea de la începutul primăverii până la sfârşitul toamnei, când elevii grupaţi pe clase mergeau  să facă practică  pe moşiile, în ogrăzile şi grădinile domnilor învăţători (don’văstorilor). Uneori aceste zile deveneau neîntrerupte, ca zile de practică, spre disperarea copiilor-care erau puşi a face munci peste puterile lor, dar şi a părinţilor care de multe ori se revoltau fără putinţa de a face ceva benefic, pentru copii de ai scăpa de aceste corvoade. Clăcile pentru popi la care participau aproape toţi locuitorii, şi la cele pentru învăţători-la care trebuiau să meargă toţi cei ce aveau copii la şcoală, se organizau de obicei în zilele de Duminică sau la anumite sărbători sfinte ale satului, unde se lucra şi care-în conceptul preoţilor, nu se socotea a fi păcat, ca în cazul când  oamenii ar fi lucrat în propriile lor lanuri şi gospodării. 

-Claca-2.

*-Era stabilită la înţelegere, învoială binevolă, de într-ajutorare, prin intermediul căreia se rezolvau multe dintre muncile agricole de sezon, între vecini sau rubedenii, cum era  prăşitul, îngropatul (a doua praşilă la porumb), seceratul, săpatul şi culesul viei, treieratul cu maşini etc, făcându-se cam în sistemul ,,împrumutului” cu caracter de reprocitate (vin la tine, vii la mine). Claca se organiza şi toamna la dejgheorat porumbul, apoi între femei, pe timp de iarnă, cănd se ajutau la tors, culesul fulgilor, sau pregătirea trusoului şi zestrei mireselor, bineînţeles tot în sistemul ,,împrumutului”, de la care nu se putea abate nimeni, deoarece devenise un obicei permanent şi benefic, iar riscul de a-ţi face treburile singur era ceva de ne imaginat.

-Treieratul.

*-Această mare şi însemnată lucrare de vară se făcea-în mare parte, în arii care erau amenajate în curţi mari ale unor gospodari, care deţineau şi animale (cai şi boi) cu care se treiera la stejer şi care aveau gospodăriile la linia principală unde se putea descărca mai uşor grâul, dar cel mai principal era că se ajungea uşor cu vânturătoarea în ograda cu aria. Stejerul, un stâlp mai puternic era îngropat bine în pământ în mijlocul curţii, de care era legată o pereche de cai (mai rar boi) care îndemnaţi (mânaţi)de om, făceau ocolul în jurul stejerului. Legătura (frânghia, lanţul) se scurta sau se lungea în funcţie de înfăşurarea sau desfăşurarea legăturii animal-stejer, asigurând călcarea snopilor de la margine spre interior şi invers, obţinându-se după un timp treieratul (mărunţirea spicelor prin desprinderea boabelor). Paiele erau adunate cu ajutorul furcilor, iar boabele şi pleava (resturi, gozuri, paie mărunţite) erau trecute prin maşină de vânturat acţionată de om prin rotirea unei manivele, prin care făcea ca un sistem de site să aleagă boabele de gozuri şi tocătură.

Mulţi au avut amenajate arii, dar maşină de vânturat nu a avut decât Ioniţă Iancu (tişleru), oamenii- în majoritatea cazurilor, erau obligaţi în acest caz să facă această operaţie, prin lopătare, aruncând în aer cu tohocul (seminţe şi pleavă cu gozuri), iar vântul să îndepărteze pleava uşoară iar boabele fiind grele să cadă jos. Bunicul Istrate Zăvadă a făcut parte din puţinii săteni care avea casa la şoseaua principală cu teren drept şi cai de treierat, având în acest fel în fiecare vară amenajată arie în ograda lui. Când au apărut batozele de treierat, încetul cu încetul oamenii s-au orientat să treiere cu batozele. Se amenajau arii în mai multe locuri la nivelul comunei şi cu ajutorul acestor batoze se asigura în timp mai scurt treieratul pentru bogaţii care aveau mai mult de treierat, după care urmau cei cu mai puţin (stoguri mai mici). Se delimita suprafaţa de treier (aria), cu stoguri pe o parte şi alta de calea de acces prevăzută pentru  înaintarea batozei. Batoza era pusă în mişcare cu ajutorul unui vapor (cazan în care se făcea foc cu paie şi lemne), iar cu ajutorul aburului obţinut se punea în mişcare un sistem de rotire a mecanismului batozei de treierat,  sau cu ajutorul unui tractor. Primul deţinător de batoză de treierat, a fost marele moşier Gh.Şchiopescu (Zgâţă), apoi Gheorghe Dulamă (al lui Nae). Pe parcurs a mai avut şi Ioniţă I. Ghilă, care a avut şi gater de lemne. 

-La nunţi.

*-Aceste sărbători de cununie religioasă, aveau prevăzut în program şi ,,adăparea miresei”, iar miresele din zona apropiată ,,Fântânii Mireselor” (vezi foto de pe copertă), din perimetrul fostei mori a neamţului Adamic din Pucioasa, veneau-şi vin încă, însoţite de alaiul sărbătoresc, să bea şi să ia apă cu o găleată, ajutată de cumnatul ei de mână (cavalerul de onoare al miresei) şi un grup de onoare, dintre fetele satului, invitate în mod special numai de către mireasă. Această  procesiune are loc înainte ca mirele însoţit de cumnatul lui de mână (cavalerul de onoare, cel care se ocupă de întreaga organizare a procesiunii nunţii) şi alaiul lui să sosească la casa miresei s-o ia la Biserică pentru cununia religioasă, propriu zisă.

-Colindele.

*-Începeau în ajun de sărbătoarea Naşterii Domnului (Crăciun), cu colindatul celor mici unde primeau colindeţi şi alte bunătăţi, apoi se continua cu colindele de sărbătoarea Naşterii Domnului şi An Nou (stea, viclei, căpriţa, buhaiul) şi luau sfârşit în dimineaţa zilei de Abul Nou, când se umbla cu sorcova.  

-Colindatul, din ajun.

*-Avea loc în ajunul de Crăciun, fiind marea bucurie a copiilor mici, când se pleca în colindat, organizaţi pe anumite zone şi din locuri stabilite din vremuri, colind care trebuia făcut prin deplasarea pe la casele tuturor gospodarilor din traseu prevăzut, în grup format de copiii de până la 20 ani, ai celor din zona respectivă, care trebuiau să aibă asupra lor un săcui sau trăistuţă, în care să adune darurile primite în timpul colindului, plus o colindă (băţ înflorat cu diferite semne, obţinute prin afumare). Săcuiul era un fel de trăistuţă, din stofă din lână (dimie) ţesută, pe care o foloseau şi copiii-elevi din mediul sătesc, din perioada celor două războaie mondiale. În această colindare copiii trebuiau să-şi anunţe deplasarea lor prin strigăte în cor, un ăhăăăiit, prelungit, cu o tonaţie specifică colindului, care era semnalul că se apropie colindătorii şi gospodinele urmau să iese la poartă pentru a oferi colindeţi (colăcei anume făcuţi pentru seara de colind), care mai de care mai reuşiţi, mai plăcuţi, dar şi alte bunătăţi (nuci, mere, prăjituri, dulciuri, pachete eugenia, şi  biscuiţi), introduse pe parcurs, în măsura în care lumea satului a evoluat, s-a modernizat.

Bucuria copiilor-colindători, era când întorşi acasă, îşi goleau trăistuţele, săcuiele cu darurile primite în colind şi făcând-parcă un inventar, se  mândreau care a adus mai multe daruri, în cazul când în casă se aflau mai mulţi copii care au fost în colindat. După aceea ei intrau în aşteptarea, cu nesaţ, a colindătorilor cu steaua, vicleiul şi alte colinde, la fel şi zorii zilei de Crăciun, când ştiau că vor mânca colindeţi înmuiaţi în zeama în care mamele fierbeau maţele făcute anume pentru Crăciun. Mâncarea din aceste bunătăţi era permisă numai după ce se făceau împărţiturile în casă, prin vecini şi la neamuri, unde se mergea cu coşurile cu împărţituri. Atunci oamenii se bucurau de bunătăţile preparate din porcul pe care fiecare gospodar, cât de sărac, îl tăia de Crăciun şi care era binevenită masa bogată, care urma după un post de şase săptămâni pe care oamenii creştini trebuiau a-l ţine, fără a mânca sub nici-o formă carne, post păstrat cu sfiinţenie de oamenii satelor. Întorşi acasă copiii, şi nu numai ei, aşteptau ca să înceapă grupul de colindători-urători, colindul lor imediat după ce se întuneca până în zorii primei zile de Crăciun, colind reluat şi în seara care urma primei zile şi celei de a doua zi de Crăciun. Colindătorii de Crăciun umblau cu Steaua şi  Vicleiul (Vicleiemul, Irozii), iar de Anul Nou cu sorcova, completat- după cel de-al doilea război mondial, când în zona nostră au fost aduşi refugiaţi din Moldova, cu frumoasele lor colinde, Capra + Buhaiul cu care se mergea atât de Crăciun cât şi de Anul Nou. 

Am reţinut Săliştea, în care tati a colindat în copilărie, zonă care nu ţinea de un anume cătun, ci de terenul stabilit de bătrânii de odinioară, încât copiii nu trebuiau să parcurgă un drum prea lung şi obositor. În Sălişte, colindatul pornea de la locul de adunare ,,Poarta din Sălişte”, iar când cel  mai vârstnic colindător dădea semnalul de plecare se făcea deplasarea în grup în capul satului, de la intrarea  dinspre Prunişor şi începea cu adevărat colindatul.Se parcurgea porţiunea din capul satului, se ajungea până sub coasta din şoseaua principală, la casa Peagu, dincolo de podul de peste ogaşul Săliştei de la Păuna lui Matei, Mişa Popescu şi Costică Iancu (al lui Gogu). Reveneau la pod şi continuau urcarea prin uliţa Săliştei, până la ultimele case din deal a Brezoilor (Bărboniu şi Iordancu), se trecea pe la casa lui Gheorghe al lui Florea şi coborau pe coastă pe la mama Stanca-grefieriţa, Gheorghe Dunărinţu (tâmplaru), Vasile Cucu, Trică Brezoi, iar înainte de a se ajunge în şosea primeau colindeţi de la casa bunicilor şi a familiei Gheorghe Popescu (al lui Trică). De aici se continua pe şosea, până aproape de centru, ultima casă la şosea fiind casa lui Ioji (Carol Grecu), se urca pe la Opran şi Ilinca lui Isac, se intra spre dreapta în Bâldani, la brezoiani, grigororani şi bădeţanu, coborând pe ultima linie care ducea în jurul bisericii la casele popeştilor (Istrate şi Mitrică Popescu), iar aici colindatul lua sfârşit. 

-S t e a u a.

*-Era colindul băieţilor mai mari (16-22 ani), trecuţi de vârsta sorcovarilor, iar ucenicia îi ajuta să spere a merge apoi cu vicleiul, colind al tinerilor maturi şi bărbaţilor (22-30 ani). Steaua era făcută de meşteri tâmplari din lemn subţire şi uşor cu 5-6 braţe (coarne), împodobită cu hârtie multicoloră, care la lumina lumânării din interiorul ei şi de rotirea stelei, dădea acele raze multicolore mişcătoare cu un aspect plăcut care bucura pe gospodarii care primeau Steaua, dar mai ales pe copii. În zona Peri se pregăteau cele 12 ,,stele” (colinde), de către cei 4-5 stelari, care le cântau ori din proprie iniţiativă sau la cererea gazdelor care căutau să afle dacă sau pregătit temeinic stelarii, învăţând toate cele 12 cântări. În general numărul lor era de patru şi prin rotaţie purtau steaua, care implica o mai mare responsabilitate, deoarece stelaru (purtătorul stelei), trebuia să aibă mare grijă să nu o murdăreacsă sau deterioreze, dar mai ales ca în timpul rotirii ei în jurul axei sale să nu stingă lumânarea aprinsă din interior, caz în care mulţi primitori se scandalizau-în conceptul îngust al multora, că stingerea luminii din stea era semn de mare rău care urma a se întâmpla acelui gospodar. Colindatul cu steaua, dura în toate cele trei seri de sărbătoare a Naşterii Domnului, prima fiind în seara de ajun, colind care se termina în zorii celei de a treia zi de Crăciun.

-Cele 12 stelele (cântări):

Cântarea a-I-a-Steaua dinspre răsărit.

     Steaua dinspre răsărit a strălucit,

Steaua Împăratului S-a ivit.

Steaua raze străluceşte,

Sfânta Naştere Mărturiseşte.

     Căci Hristos Cel mai puternic,

Astăzi ni S-a nsăcut ca un Veşnic.

Astăzi iadul tânguieşte,

Pe proroci bine-I vesteşte.

     Irhovnicii dacă’auziră,

Câte trei pe stea călătoriră.

De la stea ei se-nvăţară,

Lui Hristos cu daruri se-nchinară.

     Scumpe daruri ce-au adus,

Înaintea Lui Hristos Le-au pus.

Aur, smirnă şi tămâie,

Şi-a lui Horia mare bucurie.

     Sfânta Naştere a Lui Hristos,

Să vă fie vouă de folos.

Şi de-acum până-nvecie,

Mila Domnului să fie!

Cânatrea a-II-a.Steaua de-astă seară,

     Steaua de-astă seară,

Este o seară mare,

Seara lui Ajun,

Şi cu-a lui Crăciun.

     Fiu’ S-a născut, Fiu fără-nceput,

Şi fără de-o maică, şi făr’ de taică.

De-o maică curată, şi prea luminată

Steaua luminează , şi adeverează.

     Că astăzi curata, prea nevinovata,

Fecioara Maria, Naşte pe Mesia.

În ţara vestită, Betleem numită,

Născând pe Hristos, lumii de folos.

Cântarea a-III-a. Trei crai.

     Trei crai de la Răsăsrit,

Cu Steaua au călătorit.

Şi-au mers după cum citim,

Până la Ierusalim.

     Ş’acolo cum au ajuns,

Steaua-nori li s-a ascuns.

Lor le-a fost a se plimba,

Prin oraş de a întreba.

     Unde S-a Născut zicând,

Un Crai mare de curând?

L-am aflat la Răsărit,

După Dânsul am venit.

     L-am aflat la scăpătat,

După Dânsul am plecat.

Iară Irod împărat,

Auzind s-a supărat.

     Şi grea oaste-a ridicat,

Mulţi copii mici a tăiat.

Şi-a tăiat Irod copii,

Pân’ la paisprezece mii.

     De doi ani şi mai în sus,

Ca Să-L taie pe Isus.

De doi ani şi mai în jos,

Ca Să-L taie pe Hristos.

     Pe Hristos nu l-a tăiat,

Dumnezeu L-a apărat.

Glas din Roma s-auzit,

Ţipete şi tânguit.

     Doamne Iroade-mpărate,

Cum nu ţi-e frică de moarte?

De-ai tăiat atâţia pomi,

Şi-o mulţime de coconi?

     Şi-ai lăsat braţele goale,

Maicilor jeluitoare.

Foc din cer să se aprindă,

Iroade să te cuprindă!

     Foc din cer să se coboare,

Iroade să te omoare!

Ca s-avem şi noi folos,

De Naşterea Lui Hristos.

     De-o naştere fericită,

Ce-a fost lui Irod urâtă.

Şi de-acum până-nvecie,

Mila Domnului să fie!

Cântarea a-IV-a. Veniţi cu toţii împreună.

     Veniţi cu toţii împreună,

Să ne facem voia bună!

Să ne bucurăm cu Domnul,

Şi să-I strigăm ca tot omul!

     Căci mare ne este Domnul,

Şi-mpărat peste tot omul.

Lui din hotarele toate,

I se-nchină ţări şi gloate.

     Iar munţii cu brazi mai ‘nalţi,

De-a Lui mână sunt lucraţi.

Iar munţii cu brazi mărunţi,

De-a Lui mână sunt făcuţi.

     Iar câmpul cu flori mai ‘nalte,

De-a Lui mână sunt lucrate.

Iar câmpul cu flori mărunte,

De-a Lui mână sunt făcute.

     Iar părinţii ce făcură ?, ispitiră la izvor.

Ispitiră, izvorâră, şi’naintea Lui stătură.

Şi de-acum până-nvecie,

Mila Domnului să fie!

Cântarea a-V-a.  O pricină minunată.

     O pricină minunată,

Din’ceput de lumea toată.

Din ’ceput şi din vecie,

Precum la carte ne scrie:

     Cărţile, Scripturile,

Toate-nvăţăturile.

Cu Cuvântul tipărit,

Precum este-adeverit.

     Căci lumea-nşelătoare,

Şi foarte amăgitoare.

Că înşeală şi amăgeşte,

Şi pe toţi îi prilosteşte:

     Aleşi de cei bogaţi, foarte,

De nu mai găndesc la moarte.

Că vorbesc de avuţie,

Şi se ţin în semeţie.

     Ca şi când o să trăiască,

Şi lumea s-o moştenească.

Şi când în cea de pe urmă,

Viaţa dacă li se curmă.

     Mor întocmai ca tot omul,

Şi bogatul ca şi robul.

Că moartea nu vrea să ştie,

De averi, de bogăţie.

     Ea,  moartea când vrea să vie,

Nu-ţi dă ştire  să se ştie.

Nu te-ntreabă gata eşti,

Şi te ia cum te găseşti.

     Din loc verde şi frumos,

Intri în iad întunecos.

Din loc verde şi chitat,

Intri în iad întunecat.

     Pe domni mari şi pe Crai tari,

Şi pe cei ce sunt mai mari.

Că’mpăraţii  şi crai tari,

Fac cetăţile cu ani.

     Şi le isprăvesc cu zile,

Cu ziduri înalte şi late.

Cu porţile ferecate,

Parcă n-ar mai avea moarte.

Cântarea a-VI-a. Făr’ de început, făr’ de sfărşit.

*-După fiecare vers se cântă refrenul, ,,Gana-i Gana”, sau ,,Gana-ganele”.

     Făr’ de început, făr’ de sfârşit,

Sco-Sa Dumnezeu Cuvântul, omului de pe întreg Pământul.

Când vrea nunta a se face,

Precum tuturor le place.

     Precum erau strânşi la masă,

La masă şezând şi bând, băutura ne-ajungând.

Nimenea nu îndrăznea,

Pe Hristos de a-L întreba, fără numai Maică-Sa.

     Maică-Sa a îndrăznit,

Şi Lui Hristos I-a grăit:

,,O Fiul meu cel iubit, vinul ni s-a isprăvit”,

,,O Fiul meu prea dulce, bătura nu se-ajunge”.

     Iar Hristos când poruncea,

Îi cerea lui Maică-Sa.

Ca să umple şase vase, şase vase de-apă rase,

Şi să le-a aducă la masă.

     Şase vase le-a umplut,

Şi la masă le-a adus.

Hristos Le-A blagoslovit,

Apa în vin s-a prefăcut.

     Şi-a zis să-i dea întâi la Nun,

Să guste vinul de-I bun.

Nunul dacă l-a gustat,

Cu glas tare a strigat.

     Cine face mese mari,

S-aducă băuturi tari!

Cine face masă mare,

S-aducă vin din cel tare!

     Cine bea se-nveselea,

Vin din cel mai prost primea.

Cine bea se-nveseleşte,

Vin din cel mai prost primeşte.

     Veniţi toţi cei din Adam,

Şi cu fii lui Avram.

Să cântăm versuri de jale,

De-ale lui Adam greşeale!

     Jalnica din rai grăia,

Şi din gură cuvânta.

Taci, Adame nu mai plânge,

Şi să faci precum ţi-oi zice. 

     Căci te voi blagoslovi, să nască din tine fii.

Să nască, să se-nmulţească, Pământul să-l stăpânească!

Să trăiţi cu Duhul fânt,

Cât veţi fi pe acest Pământ!

Cântarea a-VII-a. Astăzi Cel Prea Lăudat.

     Astăzi Cel Prea lăudat,

Îngerului mare sfat.

Sfătuind Dumnezeirea,

Să-Şi împlinească zidirea.

     El cănd vru să se împlinească,

În cer S-o Blagoslovească.

Tatăl din cer pogorât,

Pe Iuda că L-a văzut.

     Iuda, iubitor de bani,

Grăi către-ai săi duşmani:

Daţi-mi treizeci de arginţi,

Să vi-l dau să-L răstigmniţi!

     Treizeci de arginţi i-au dat,

Pe Hristos L-au luat legat.

La Golgota La-nălţat,

Pe cruce L-au ridicat.

     Sus pe cruce L-au suit,

Piroane în mâini I-au bătut.

Piroane în frunte şi-n talpe,

Să fie ‘mplinite toate.

     Fiere I-au dat de-A mâncat,

Cu oţet L-au adăpat.

Cu suliţa L-au împuns,

Apă şi sânge a curs.

     Cu suliţa L-au înţepat,

Apă şi sânge a picat.

Pământul s-a legânat,

Bisericile au crăpat.

     Soarele s-a-ntunecat,

Luna în sânge sa-mbrăcat.

Când luna se-mbracă-n sânge,

Îngerii începură a plânge.

     Tot ei începură a zice,

Cu cuvinte de ferice.

Doamne, Isuse, Cristoase,

Ce te-arăţi în zări frumoase.

     Ori din cer Te-ai pogorât,

Să faci rază pe Pământ.

Te-ai dat Doamne-n chip de slugă,

Ca să scapi lumea de muncă.

     Te-ai dat Doamne în chip de rob,

Ca să scapi lumea de foc.

Te-ai dat Doamne în chip de-argat,

Ca să scapi lumea de iad.

     Pentru-a noastră Mântuire,

Răbdaşi Doamne răstignire.

Pentru ale noastre păcate,

Răbdaşi Doamne chin şi moarte.

Cântarea a-VIII-a. Iar Adam.

     Iar Adam dac-a greşit, Domnul din Rai L-a gonit.

Din Raiul Edenului, osândit blestemului.

Osândit şi lepădat,

Şi din rai afară dat.   

     Iar Adam dac-a văzut,

Că-n greşeală a căzut.

A şezut jos într-un loc,

Plângând cu lacrimi de foc.

     Cu jale la Rai privind,

Şi către dânsul grăind:

Of, Raiule locaşe  Sfânt,

Mă vezi în ce jale sunt?

     Că sunt cumplit urgisit,

Şi de la tine gonit.

Osândit şi lepădat,

Şi din tine afară dat.

     Amar, Evo ce făcuşi,

Unde vom merge acuşi?

Că de tine ascultai,

Şi din acel pom mâncai.

     Din pomul Edenului,

Osândit blestemului.

Osândit şi lepădat,

Şi din Rai afară dat.

Cântarea a-IX-a.  O!, amar şi grea durere.

     O!, amar şi grea durere,

Jalnic,  fără mângâiere.

Şi-o plângere ne curmată,

Lacrimi, pâraie-nfocată.

     Că azi moartea ne desparte,

Şi ne duce în altă parte.

Pe o cale ne umblată,

Unde n-am fost niciodată.

     Nu ştiu la rău sau la bine,

Unde-o vrea Domnul cu mine.

Vino mamă. Vino tată,

Petreceţi-mă la groapă.

     Veniţi fraţi, veniţi surori,

Petreceţi-mă cu flori.

Veniţi şi voi copilaşi,

Dragii tatii coconaşi.

     Vino, mă rog şi ţie,

Prea iubita mea soţie.

Veniţi fraţi şi surioare,

Veniţi rude doritoare.

     Daţi-mi acum fiecare,

Cea din urmă sărutare.

Udaţi-mi faţa cu vin,

Căci pe la voi nu  mai vin.

     Udaţi-mi faţa cu apă,

Petreceţi-mă la groapă!   

Căci de-acuma înainte,

Nu vom mai grăi cuvinte.

     Şi nu vom mai sta-mpreună,

Cum stăteam întotdeaună.

Când soarele o apune,

Şi trupu-n mormânt mi-or pune.

     Când soarele a apus,

Iată din lume m-am dus.

Când soarele a sfiinţat,

Iată din lume-am plecat.

Cântarea a-X-a. S-auziţi aceste toate.

     S-auziţi aceste toate,

Neamuri, noroade şi gloate.

Să înţelegem cu Cuvântul,

Omul de pe tot Pământul.

     Câ-n veac lumea se sfârşeşte,

Judecata se găteşte.

Se găteşte răilor,

Şi necredincioşilor.

     La vale cu foc se merge,

Arzând pe cei făr’ de lege.

La vale cu foc vor duce,

Arzând pe cei făr’ de cruce.

     Tâlharilor sunt cătate,

Paturi de lame-nfocate.

Curvarilor sunt gătiţi,

Viermii cei neadormiţi.

     Îngerii vor trâmbiţa,

Morţii din gropi se vor scula.

Şi-atunci domnii drepţi vor zice,

Cu cuvinte de ferice.

     Veniţi voi cei drepţi la Mine,

Care mi-aţi făcut mult bine.

Duceţi-vă de la Mine,

Cei ce nu mi-aţi făcut bine!

Cântarea a-XI-a.-Cea fecioară de împărat.

     Cea Fecioară de’mpărat,

Bun gând Dumnezeu ţi-a dat

Ea-npustie mi-a plecat

De lume s-a lepădat.

Ea-npustie locuieşte,

Vrăjmaşul mi-o ispiteşte.

     Căci mie mi s-a urât,

Prin păduri pustietând.

Tot mâncând la rădăcini,

Şi bând apă din tulpini.

     Mâncând mugurel de fag,

Şi bând apă dintr-un lac.

Mâncând mugurel de tei,

Şi bând apă din ştiubei.

     Mâncând mugurel de plop,

Şi bând apă din vârtop.

Mâncând mugur de cătină,

Şi bând apă din tulpină.

     Jeluima-şi şi n-am cui

Jeluima-şi Cerbului.

Cerbul m’este vită mută,

N-are grai ca să-mi răspundă.

     Jeluima-şi munţilor,

De dorul părinţilor.

Jeluima-şi brazilor,

Şi de dorul fraţilor.

     Lăsai taică, lăsai maică,

Plecai în pustietate.

Lăsai fraţi, lăsai surori,

Lăsai grădina cu flori.

     Cine tună, flori adună,

Cine trece, flori culege.

Şi de-acum până-nvecie,

Mila Domnului să fie!  

Cântarea a-XII-a. Un Domn mare şi bogat.

     Un  Domn mare şi bogat,

Vine seara la cinat.

Iar în douzeci şi şase,

Vine seara de cinează.

     Cine actul îl citea,

Pe Constantin-Vodă-l lua.

Cu fii, cu ginerii,

Şi cu toţi credincioşii.

     Boieri mari dacă-auzeau,

Toţi la curte se strângeau.

Lacătele le spărgeau,

Şi peste Doamna intrau.

     Iar Doamna când îi vedea,

Mâinile în cap îşi punea.

Cât putea atât rupea,

Şi din gură aşa striga:

     Vară, vară, primăvară,

Mult mi-eşti dulce şi amară.

Că ne-ai scos turcii din ţară.

Din ţară de la hotară.

     Din ţară şi din domnie,

Şi i-ai dus în grea urgie.

De urgie-mpărătească,

Dumnezeu să ne păzească.

     Şi să ne milostivească,

De sabia cea răpească.

Şi de-acum până-nvecie,

Mila Domnului să fie !                                            

  *- Aceste 12 cântări (stele) s-au cântat şi poate se mai cântă, la sărbătoarea  Naşterii Mântuitorului, în zona fostei comună Peri, cântări pe care- cu mare greutate, au fost găsite în zonă, la domnii, Costică I. Bărbulescu şi Costică C. Bărbulescu (tată şi fiu)- unica posibilitate, care au fost notate, păstrate şi oferite cu amabilitate, cărora le adresăm cuvenitele mulţumiri. 

-Vicleiul (vicleimul).

 *-Grup format din circa cinci irozi, colindau cu lada păpuşilor, un fel de bisericuţă în miniatură (chivot de 1,5m lungime şi 1m înălţime purtat de doi dintre colindători, zişi irozi, confecţionată din scândură subţire apoi împodobită şi zugrăvită cu vederi din Betleem, cu interiorul luminat de lumânări). Păpuşarul în spate căuta să imite, schimonosindu-se, diferite persoane, iar irozii în jurul vicleiului, îşi jucau rolul de ,,actori”, care reprezentau partea religioasă a Naşterii Domnului, în timp ce păpuşarul reprezenta partea comică a moravurilor societăţii. Irozii cântau colinde de stea şi cântări speciale pentru viclei. Irodul păpuşar era îmbrăcat mai deosebit decât ceilalţi, de obicei într-o mantie colorată aparte, cu coif din hârtie, sabie agăţată la brâu, purta păr în plete şi barbă făcute din lână. Vicleiul ca şi steaua aduceau prin cântări vestea Naşterii Domnului, a lui Mesia, a lui Hristos, care avea Să Se jertfească pentru păcatele omenirii. Vicleiul se juca în genul teatrului popular religios, propagandă a creştinismului. Dar suprapusă cu elemente de teatru popular, a fost înţeleasă  de unii, că este din din mediul păgân. Acest teatru al vicleiului a apărut prin sec.IV-V în mediul bisericesc bizantin, iar după toate probabilităţile  a venit din Răsărit cu influienţă grecească, care a fost suprapus de momente autohtone, ajungându-se la un caracter specific românesc. În timp a ajuns un mod de demascare şi satirizare a moravurilor. Vicleiul a devenit o frumoasă amintire, un obicei vechi legat de sărbătorile de iarnă, ale Naşterii Domnului.  

-C a p r a (căpriţa).

 *-Este colindul păstrat în zona Peri, de la moldovenii care au fost aduşi în timpul celui de-al doilea război mondial- în neplăcutul statut de refugiaţi, şi care au influienţat plăcut pe cei din zonă şi cu acest colind.

Era un cap de capră confecţionat din lemn, împodobit, purtat şi manevrat de un colindător, care avea corpul acoperit cu un ţol (pătură) prins de capul căpriţei, acoperind corpul jucătorului. În ritmul cântărilor de colind, cel ce era pe post de capră (căprarul), trebuia să manevreze capul caprei şi să joace, manevă făcută cu o sfoară care reda clănţănitul maxilarului de jos, dând un zgomot cerut de ritualul colindului respectiv. Erau tineri maturi, în grup cu cântări de sărbători ale Naşterii Domnului, cât şi de urare de An Nou, încât colindul cu capra se făcea  atât de Crăciun cât şi de Anul Nou. Cântările erau tot în grup, mai puţin monologurile şi dialogurile cu tentă satiro-umoristică, completat de un rol mai aparte, respectiv rolul ,,ţiganca”, jucat bineînţeles tot de un tânăr colindător. Primul acest nou colind ,,capra” jucat de tinerii din Peri, cărora le-a revenit această ,,sarcină”, a fost după ce refugiaţii moldoveni s-au reîntors acasă. Din primul grup care a colindat cu  capra, timp îndelungat, au făcut parte: Costel N. Paşolea (iniţiatorul şi căpitanul, vătaful căpriţei), cu costum albastru şi galoane; Mihai Popescu (al lui Melache cojocaru), jucătorul caprei (căprarul); Gogu Erceanu (Terente), pe post de jidan, purtător de mustăţi şi căciulă neagră;  Istrate Dunărinţu (Nămaie) pe post de arap, echipat cu coif, măciucă, costum negru; Costică Ist. Zăvadă (unchiul meu), care a reuşit într-un mod deosebit şi cu mult umor, să joace rolul ţigăncii, echipat în costum de ţigancă cu salbă şi gheoc;  Nelu D. Dumbravă, pe post de ţigan, bineînţeles echipat în costum de ţigan şi Mihai Nistor (Niţoi) pe post de cioban purtător de cojoc întors pe dos şi căciulă.  

-B u h a i u l.

 *-Un colind păstrat tot de la refugiaţii moldoveni, cu care se umbla atât de Crăciun cât şi Anul Nou. Buhaiul era un fel de butoiaş cu un capăt liber, iar celălalt avea fundul din piele de porc prinsă la butoiaş, prevăzută cu un orificiu la mijloc pe unde se introducea un smoc din fire lungi din păr de cal, care avea la capăt un nod, nod care rămânea în interiorul buhaiului, iar restul smocului era liber, care era trecut prin mâini de către un colindător. Unul dintre colindători ţinea sub braţ buhaiul iar altul trăgea în ritm de cântări smocul de păr, dând un sunet specific, sunet obţinut de copii-băieţi cu mare îndemânare, prin îmbibarea smocului de păr şi al mâinilor cu leşie care dădea o asprime şi o alunecare, asigurând acel zgomot. Numărul colindătorilor putea să fie de patru pentru a se asigura cântarea colindelor şi să fie schimb la manevrarea buhaiului (realizarea sunetului specific acestui colind).

-S o r c o v a.

*-Arhicunoscută şi în zilele noastre, colind care dăinuie şi la oraşe, fiind însemnul bucuriei de sărbătoare a Noului An, sorcovă pe care orice copil şi-o doreşte în recuzita lui de sărbători. Este un băţ îmbrăcat în hârtie multicoloră, cât mai atractive, apoi sunt împlantate buchete (boboci, flori) confecţionate tot din hârtie colorată, pe suporturi din sârmă şi prinse de băţul suport al sorcovei, cu un buchet mai deosebit ca mărime şi culori împlantat în vărf. Copii în număr de 2-3 mergeau cu uratul de An Nou pe la vecini, neamuri, urat care se desprindea din cântece (colinde), sorcovari fiind cei mici care nu se deplasau pe distanţe mari ca în cazul stelarilor sau vicleiştilor.

-Sărbătorile  comunei, erau ţinute prin organizarea de joc (horă), sau baluri, muzica fiind asigurată în diverse perioade de către:

*-Gicu Mitroi din Borogea, lăutar, care a cântat mulţi ani cu solista vocală Cătălina, solistă care cânta şi la un instrument cu coarde. Apoi şi-a continuat activitatea cu copii lui, Mitrică şi Vasile, iar după moartea lui, rămânând numai cei doi fii.

*-Fanfara lui Ion Mândră, cu Nicolae Istodorescu (pârjol, tatăl), Gheorghiţă Istodorescu (pârjol), Vasile Istodorescu (pârjol, fiul), Mişu Nedelcu, Nicu Istodorescu (pârjol), Savu Mândră,

*-Gicu Gomoi şi Mitică Tomescu, viorişti.

*-Lupu I. Constantin (Tibiţă), lăutar din Bădeţeşti, tatăl lui Tanţa, Nica, Geta şi Sandu;  Mitică Presură;  Gheorghe Lungu (Conteşel);  Ion Leuştean, tatăl lui Ion, Constantin, Nicolae şi Florica;  Gheorghe Leuştean, tatăl lui Ion şi Costică; Ion Manolescu.

*-Sevastian (Tică) Simcelescu, învăţător-de fel din Zegaia şi Mihai D. Novăcescu din Peri, acordionişti.

Date cronologice:

*-În 1558.iul.08, Mircea Ciobanu-voievod, întărea lui Jigmon, Laţa şi altui Jigmon, cu fii lor, ca să le fie ocină (bucată de pământ moştenită; moştenire, proprietate, moşie) în Peri două funii, pentru că le este veche şi dreaptă ocină şi dedină încă din zilele lui Negru-voievod, iar apoi a fost cotropită de boierii Bârseşti.

*-În 1571, Peri, este atestat documentar ca sat de moşneni.

*-În 1571.ian.08, Frăţilă cel Bătrân, era martor într-un proces la Lubnic (Lumnic).

*-În 1727, Peri, împreună cu satul Zegaia, făcea parte din plasa ,,De margine”, plasa ispravnicului Barbu Păianu, de pe moşie megieşască cu: Istrate, pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai; din neamul Sălişteanul avea pe, Avram, Iancu, Dragotă, Mihai şi Ion;  Novac Pereanu;  din neamul Zăgăianul pe Barbu, Curuia şi Dumitru;  Giurgi Husniceanu; Coanda sin Curui Zăgăianul; Neagul vânătoriul;  Pârvu Calofirescu;  Nedelcco Piţiga ş.a. Împreună (Peri şi Zegaia) aveau 45 familii (36 megieşi, 4 birnici, 4 văduve, 1 nevolnic), printre care şi a lui Istrate-pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai.

*-În 1737, începe conflictul între familia Glogovenilor-marilor deţinători de moşii în Prunişor-şi cei din Ghelmegioaia, când s-a stabilit hotarul între ei, conflict care continuă până la 1864, când s-a dat legea rurală-cu moşnenii din Peri, Bădiţeşti, Ciolani, Zegaia.

*-În 1760, este anul în care se vorbea la timpul trecut, de faptul că moşnenii din Peri au cumpărat pământ din moşia Degeraţi.

*-În 1781.nov.08, se inaugurează biserica din lemn construită de locuitori.

*-În 1789.apr.15, Gheorghe Arnăutu şi Nicolae al Cerniţii, erau împreună martori într-un proces.

*-În 1800, moşnenii din Peri se judecau pentru pământul cumpărat din Degeraţi cu urmaşii Constantin Burileanu-polcovnic-(Nistor Burileanu, Barbu Viişoreanu, Sandu Degerăteanu).

*-Între 1802-1831, Peri a aparţinut de Plasa Ocolul de Jos.

*-În 1819, satul Peri din plasa Ocolul de Jos, de pe moşie megieşească, avea 91 de familii, menţionat de Fotino.

*-Între 1816-1831, Iovan şi Barbu Coricovac, sunt numiţi hotarnici la Dâlboşiţa.

*-În 1821, Peri făcea parte din Plasa Ocolul de Jos şi avea stăpâni de moşie megieşească (vecini). Avea 14 lude (denumire a unităţii de contribuabili în Ţara Românească, alcătuită dintr-un număr variabil de birnici), 91 familii din care: 13 fruntaşe, 17 mijlocaşe şi 61 coadă (săraci).

*-În 1825.iun 20, clăcaşii din Satul Peri, şezători pe moşia moşnenilor Pereni, se plâng ispravnicului din Mehedinţi, că sunt obligaţi la zile de clacă ,,pe toate moşiile pe unde le este hrana”, şi cer să aibă numai trei zile de clacă, pe an, ,,după obicei”.

*-În 1826.iun.07, Ion Hoit, Ion Novac şi alţii, cer delimitarea moşiei lor.

*-În 1826.iul.07, ispravnicul Judeţului Mehedinţi, porunceşte logofeţilor Ion şi Barbu Coricovac din Peri, să pună pietrele de hotar dintre părţile de moşie  ale lui Iovan Novac şi răzeşii lor, vecini cu moşiile.

*-În 1832, Peri avea moşneni, iar răspunderea clăcilor şi dijmelor urma a se face prin învoire între dânşi, fiind moşneni fără nici o dare unul la altul.

*-În 1832.iul.15, moşnenii din Peri se plâng ispravnicului judeţului, că hotarul lor de moşie  dinspre Zegaia (663 stânjeni), le-a fost mutat şi că de mai multă vreme, aici se hrănesc 42 de case, având acolo pivniţi, vii, pomi, fântâni şi o mulţime de vite. Şi cu toate că de 13 ani, oamenii din această mahala se hrănesc în acest hotar, nu vor să fie supuşi la clăci, nici să se mute în seliştea lor, cerând în acest fel să se facă dreptate.

*-În 1833, a fost  stabilită în acte, moşia Peri, vorbindu-se de paharnicul Costache Viişoreanu, hotarnic din partea moşnenilor Pereni, când se vorbea de neînţelegerile dintre aceştia şi aga Constantin Glogoveanu, moşierul Prunişorului, stabilindu-se hotarul de răsărit dintre Peri şi Prunişor. Iniţial toate satele din această zonă au fost libere, moşneneşti, dar în timp moşierii au supus ţărănimea săracă la datorii, libertatea dispare şi moşierii iau controlul asupra situaţiei ţăranilor. Se pare că aşa s-a întâmplat şi cu obştea Prunişorilor, aşeazată în acea perioadă (sfârşitul sec.XVI-lea), când se aflau pe alte vetre decât acum (o parte pe lunca Huşniţei, la Teiş şi alta spre Gârniţa, care presaţi de sărăcie, s-au vândut Glogovenilor, fiind nevoiţi a se regrupa). Poate că acest lucru va lămuri într-un fel legenda pe baza căreia în lunca ,,La Ineştilor” (Lăineşti), din apropiere de Teiş ar fi existat un sat-ai căror locuitorii lui s-au mutat în vatra satului Peri. Despre marele neam al Glogovenilor se vorbeşte în documente ca fiind o familie boierească cu ascedenţi din sec. XVI, având moşii în Mehedinţi, Gorj, Craiova, familie care dăinuie până în sec.XX. Lupu căpitan Glogoveanu la 07.06.1706; Staico şi Constandin Glogoveanu la 06.05.1731 şi Ştefan Glogoveanu la 24.02.1733 şi la 28.04.1756.

*-În 1835, în Peri existau 118 familii.

*-În 1835, cei care lucrau în ramura alimentară se aflau pe locul doi, iar pe primul loc se aflau patentarii care lucrau în negoţuri şi meşteşuguri legate de textile şi îmbrăcăminte (cojocari, croitori, boiangii, băcani, dulgheri, cizmari etc.).

*-În 1837, au fost înfiinţate bâlciuri în zonă unde gospodarii din Peri, ca şi cei din satele învecinate, mergeau pentru vânzări-cumpărări de produse, precum la Porceşti şi Prunişor. Cel din Prunişor, a luat fiinţă la cererea comisului Costache Glogoveanu, proprietarul ,,moşiei-bâlci”, care se ţinea în 14 octombrie, ulterior apar la Prunişor şi Gârniţa, schimbându-se şi data de organizare, fiind mutată pe 23 aprilie (ziua de Sfânt Gheorghe).

*-În 1838.nov.15, Ion Popa Istrate, începe cursurile şcolare cu 12 elevi.

*-În 1839, la Cerneţi (reşedinţa Judeţului Mehedinţi), cel mai mare oraş din această parte a ţării, s-a deschis un mare târg al oraşului şi îşi avea programul săptămânal de sâmbăta, pe moşia Sfintei mânăstiri Govora, unde veneau producători dintr-o largă zonă geografică (plăşile Ocolul, Blahniţa, Dumbrava şi Muntenilor). Se înfiinţează bâlciuri pe moşia statului Severin, care se ţineau la 1 aprilie şi 4 mai, iar târgul în fiecare vineri la carantina Severin. La Strehaia (unul dintre cele mai importante centre economice ale judeţului Mehedinţi), s-a redeschis târgul săptămânal de duminica, apoi înlocuit cu bâlci care se ţinea la 14 mai.

*-În 1840, Peri era proprietate megieşească.

*-În 1846, marele proprietar de pământ Costache Glogoveanu începe a-şi extinde hotarele moşiei de la Prunişor, cotropind succesiv, mari suprafeţe de la vecinii lui moşneni din Peri, Bădiţeşti, Ghelmegioaia, Porceşti, Zegaia, dar în condiţiile unei mari împotriviri.

*-În 1848-perioada aceasta, au existat iarăşi procese, cum e cazul marelui proprietar Costache Glogoveanu, care urmărind extinderea hotarelor moşiei de la Prunişor, cotropeşte succesiv mari suprafeţe de pământ, care aparţineau vecinilor săi din Porceşti, Zegaia, Gutu, Peri, Bădeţeşti, Ghelmegioaia, dar aceştia din urmă au avut puternice împotriviri, aşa cum au procedat şi locuitorii din Bădiţeşti, care s-au judecat, pentru ceva asemănător.

*-În 1849.iun.22, Costache Glogoveanu, prin procesul, ,,de prigonire şi încutropire”, cere moşnenilor Pereni, să-l despăgubească de venitul moşiei pe timpul cât o stăpâniseră pe nedrept.

*-În 1851, nesupunerea duce la agresarea judecătorului C. Şoimănescu, venit pentru hotărnicie, care este bătut şi alungat de soţiile moşnenilor din Porceşti.

*-În 1853.ian.14, proprietarul marii moşii de la Prunişor, Constantin Glogoveanu, face plângere la Departamentul Dreptăţii, în care arată că încă din 1804, tatăl său a avut judecăţi cu cei din Peri, Zegaia şi Porceşti (Gutuleni), prin care trebuia să primească de la aceştia (mai bine zis de la reprezentantul lor, paharnicul Costache Viişoreanu) 1.300 stânjeni şi cumpărăturile care s-au făcut în urmă.

*-În 1859-după cum se menţionează în unele documente,  pământul din zona Husnicioara-Peri-Prunişor, este un pământ mare negru şi nisipos.

*-În 1.859-60, se realizează pentru prima dată un recesământ mai profund, găsind în Plasa Ocolulu, 7.024 suflete din care 6.500 bărbaţi şi 524 femei.

*-În 1862.mar.24, Gheorghe Novac din Valea Petrii, se învoieşte cu Ion Boltaşu din Peri, să-l scutească de miliţie pe şapte ani, în schimbul unui dric de pământ şi o casă cu două încăperi pe care i-o va construi.

*-În 1863-1864, s-au cultivat în Plaiul Cloşani, 2.607 pogoane cu grâu, 163 cu secară şi 7.591 cu porumb.

*-În 1864, în Peri existau 213 familii.

*-În 1864, Peri apare cu titlul de comună, titlu pe care-l deţine până în 1968, când este trecută de comuna Husnicioara în urma noii organizări teritorial-administrative. Începând din acest an, s-a înrădăcinat tradiţia de atribuire a numelor locuitorilor şi după numele satului, devenind nume oficiale, completate de porecle date celor veniţi din alte localităţi, după beteşuguri sau pur şi simplu scornite în derâdere. Exemple de astfel de nume se pot cita: Pereanu din Peri, Zăgăianul din Zegaia, Rapcea din Răpceşti, Bădeţ din Bădiţeşti, Ciolan din Ciolani, şchiopul că avea defect la mers, etc.

*-Între 1864-1892, Peri era comună, care cuprindea numai satul Peri.

*-În 1864, la nivel de plasă Ocolulu, s-a însămânţat 233 pog. cu grâu, 145 cu secară, 13.720 cu porumb. În această perioadă numărul moşnenilor din Peri era de 200, dar fiind strâmtoraţi în pământ, se hrăneau de pe moşiile vecine Prunişor şi Degeraţi, unde dădeau dijmă din trei una la cereale. Se găseau număr mare de familii, încât se identificau ca grupări de familii, neam: Calamfiru (Calomfirescu), Ordieştii (Urdă), Cuculeştii (Cucu), Frumuşenii (Frumuşelu), Lupuleştii (Lupulescu).

*-Între 1865-1892, Peri aparţinea de Plasa Ocolul.

*-În 1866, terenurile cultivate la nivel de plasă (Ocolul de care aparţinea şi comuna Peri), erau: 7.150 pog.cu grâu, 13.566 cu porumb. Erau 88 pogoane proprietăreşti  şi 2.824 clăcăşeşti.  Suprafaţa cuprinsă de păduri din calculul plăşilor, era cea mai mare la nivelul celor de munte. Deţinea 58.921 pog.întindere, cu 6.518 de calitate, 15.984 mijlocie şi 36.419 ocupată cu tufişuri. Avea 7.089 case, din care 41 de zid, 6.948 din lemn şi 100 de pământ. Erau în toată plasa 5.485 clăcaşi din care 1.233 fără animale de tracţiune, ei fiind nevoiţi să lucreze numai cu braţele, socotiţi în total  cei de pe moşiile statului şi proprietăţile particulare. În tot Ocolulu erau 27 şcoli, 764 elevi, la cele 5.945 familii.

*-În 1868, Peri aparţinea tot de Plasa Ocolu şi deţinea- împreună cu cătunele, 213 familii, 237 case şi 210 contribuabili, iar plasa în cumul deţinea: 241.163 pogoane de pământ, primită la împărţirea administrativă a pământului din Mehedinţi.

*-În 1872, primarul oraşului Severin, obţine suma de 500 mii lei, într-un proces care l-a avut cu o societate germană, bani cu care a cumpărat moşiile din Peri, Dârvari şi Coşuştea, moşii care au devenit proprietatea comunei. 

*-În 1872, comunele rurale, Peri, Husnicioara, Valea Petrei, Zegaie, făceau parte tot din Plasa Ocolu, care avea în componenţa ei 35 comune şi o populaţie de 37.075 locuitori, iar capitala era la Cerneţi. În acel timp Peri formează comună cu cătunele Borogii (două mahalale) şi împreună aveau 1.250 locuitori.

*-În 1877, militari din Peri, care au apărat podul de la Hărleţ în lupta de la Rahova sub comanda maiorului Merişescu şi decoraţi  cu virtutea militară, au fost: serg. Brezoi Nicolae, serg. Velcu Ion şi sold. Zăvadă Nicolae, ca după aceea,  serg. Brezoi Constantin, din batal. 1 dorobanţi, serg. Luca Mihaiu, din batal. 1 dorobanţi şi sold. Erceanu Mihaiu, din reg. 1 art., au fost declaraţi eroi,  care s-au jertfit în războiul de independenţă.

*-În 1887, comuna Peri era formată din satul Peri şi Borogea, având 199 contribuabili. 

*-Între 1887-1898, satul Peri se află pe moşia oraşului Turnu Severin.

*-În 1888, districtul Mehedinţului era împărţit în şase plăşi şi un plai, împărţire ce dura de secole.

*-În 1891, comuna Peri, din plasa Ocolul de Jos, cu satele Peri, Borugea (Borogea) din Dos, Borugea din Faţă, Biserica şi Seliştea, avea 1578 locuitori, din care 25 elevi şi care posedau: 600 bovine, 20 cai, 691 ovine, 700 porcine, 171 stupi de albine.

*-În anul 1891 şi 1931, este menţionată în documente şi mahalaua (cătunul) Săliştea din satul Peri.

*-Între1892-1908, Peri a aparţinut de Plasa Ocolul de Jos cu reşedinţa la Prunişoru.

*-Între 1892-1925, comuna Peri era formată din satele Borogea (cele două mahalale) şi Peri..

*-În 1894, Peri avea în componenţă, cătunele şi mahalalele: Peri, Borogea (din faţă şi dos), Biserica (Bâldani), Seliştea (Sălişte), avea peste 280 contribuabili, 345 case şi 1578 locuitori, care se ocupau cu creşterea vitelor şi agricultura, având un pământ de calitate mulţumitoare. Întreaga comună avea o biserică, un preot, doi cântăreţi bisericeşti, o şcoală, un învăţător, 25 elevi. Mai deţinea 107 care cu boi, trei căruţe cu cai, 600 vite mari, 20 cai, 691 oi, 700 râmători (porci). 171 stupi de albine.  

*-În 1896, comuna Peri, continua să aibă în componenţă numai satul Peri şi Borogea.

*-În 1898, notările vremii, arată că Peri se află în Gura-Văii, situată din susul satelor, Vallea-Petrii, Sileşteni, Husnicioara.

*-În 1898, la Cujmir s-a pus în scenă piesă de teatru, care a fost prezentată şi în Peri, într-un spectacol organizat.   

*-În 1900, este consemnat că în Peri exista o şcoală de adulţi.     

*-În 1901, moşia Periului a fost împărţită în ,,loturi”, punându-se capăt dijmelor şi clăcilor care erau  de ,,una şi una, şi din trei una”, plus 3 zile de muncă. Dar ,,răul” de căpătenie, este considerat a fi ,,proasta administraţie”.

*-În 1905- perioadă cu aproximaţie, se năştea primul copil al lui Costică Dulamă din centrul Periului. Caz rar la vremea aceea în zonă, ca cineva să fi avut o familie aşa numeroasă cu zece copii (cinci fete şi cinci băieţi), fiind totuşi depăşit de dascălul bisericesc Vasilache Popescu (Vasilache) cu 12 copii. Copiii pe care i-a avut C.Dulamă au fost: Paraschiva, Istrate, Maria, Costică (Costel, Ticuţă), Ioniţă, Vasilică, Mitu, Lenuţa, Vetuţa şi Tudoriţa (ea a fost adusă pe lume după ce sora ei Paraschiva deja devenise mamă, adică ea mătuşă era mai mică decât nepotul ei de soră.).   

*-În 1905, în Peri, Prunişori, Sălişteni (din alte 60 comune), se practica dijmuirea de către moşieri asupra recoltelor obţinute de către ţăranii fără pământ, care le lucrau pământul, cu una din trei, din recolta de grâu, porumb, fân, în timp ce în alte 66 comune din Mehedinţi se practica dijmuirea cu una şi una, sau una din două.

*-În 1906.mart., comuna Peri cu satele şi mahalalele (cătunele) ei, avea 270 familii, iar în chestionarul comunei Peri (tot din martie 1906), se spune că existau 340 familii din care: 15 familii fruntaşe (înstărite), 152 mijlocii, 173 codaşe (sărace), dintre care 25 fără pământ.

*-Între 1908-1912, Peri a aparţinut de Plasa Coşuştea cu reşedinţa la Ciovârnăşani.

*-În 1912, după împărţirea în nouă plăşi, comuna Peri aparţinea de plasa Coşuştea, cu reşedinţa în comuna Ciovârnăşani. În acel an comuna Peri cu satele Peri, Borogea, Valea Petri, avea 1640 locuitori (843 în Peri).

*-În 1914-timpul războiului- printre prizionerii duşi în lagărele din Africa şi Germania, au fost şi soldaţi din Peri: Coricovac Mihai, Grecu Nicolae şi Istodorescu Dumitru.

*-În 1915.mai.12, au încetat din viaţă (prin înec), Ecaterina V. Lupulescu şi Anicuţa I.P.Lupulescu, când trăsura în care se aflau a fost răsturnată de apa învolburată din Huşniţă, trecere riscantă la care s-au angajat, cazul fiind cunoscut la vremea aceea ca fiind ,,Nenorocirea din Uşniţă”.(Huşniţă).

*-În 1921, în baza legii de reformă agrară, din guvernarea Averescu, hotărâtă la alegerile din 1920, care reuşeşte să realizeze cu adevărat reforma, ca şi cea din 1945-care a desfiinţat clasa moşierească, s-au efectuat împroprietăriri şi pentru locuitorii din comuna Peri. Spre exemplu, între 1921-1927, au fost împroprietăriţi 89 de locuitori cu loturi în suprafaţă de 0,5-3 ha, în moşia Prunişor. Printre împroprietăriţi s-a aflat şi bunicul meu Istrate C. Zăvadă, participant în primul război mondial, care a primit un lot mare în lunca ,,La Ineşti” şi restul pe malul Huşniţei, în ,,Locul lui Staicu”. În lunca ,,La Ineşti” a primit lot în vecinătate cu bunicul şi Constantin Calomfirescu (militaru).

*-În 1925, Peri aparţinea de Plasa Ocolul.

*-Între 1925-1950, comuna era formată din satele, Borogea, Valea Petrii, Bădiţeşti, Peri.

*-În 1927, s-a reuşit construirea din beton armat, a fântânii din ,,La Ineşti”.

*-În 1928, dintre veteranii din 1877-1878, la Peri, se mai aflau în viaţă: Vâlcu Ion, Zară N.Constantin, Brezoi Gh.Gheorghe, Calomfirescu Grigore, Ştirbu M. Constantin.

*-În 1929, s-a construit ,,Fântâna mireselor”, în locul fântânii ,,Pucioasa”, prin contribuţia locuitorilor comunei,  Perii (aşa este notat pe tăbliţa de marmură), iniţiativa fiind a învăţătorului Dumitru Cerbulescu-tatăl- (tatăl înv.D.Cerbulescu şi socru pentru învăţătoarea Gabriela Cerbulescu).

*-În 1930, dintre cei 787 locuitori ai satului Peri, din plasa Motru, 46,1 %, erau ştiuitori de carte.

*-În 1936.apr.11.(în zorii zile de Sfânt Paşte), în familia gospodarului Istrate C.Zăvadă, din centrul Periului, s-au născut doi gemeni, fată şi băiat. Mama lor era Elena (a lui Ilie, zis Obadă), cea de a doua soţie, în urma decesului primei soţii Floarea, care l-a lăsat pe tată cu trei fete (una murind de copilă) şi rămânând cu cele două, Mariţa şi Paraschiva. Bucuria naşterii celor doi gemeni, a fost mare pentru mamă, care căpătase o fată pe care şi-o dorea să fie a ei, deoarece mai avea doi băieţi (Mihai şi Costică), iar cele două fete îi erau vitrege. Dar în scurt timp părinţii celor doi gemeni au intrat la grijă, pentru că noi născuţii nu prea dădeau semne încurajatoare de viaţă, fiind prea mici şi parcă lipsiţi de vlagă. În acest caz, cum este de când lumea şi pământul, au apărut ,,sfătuitorii de servciu” şi au îndemnat părinţii, să lase băiatul să moară, el fiind mult prea slab, iar un alt argument care îl defavoariza, era că aveau pe cei doi băieţi. Cu toate acestea părinţii au refuzat sfaturile-oarecum criminale, şi au lăsat pe ,,Cel de Sus” să hotărască soarta micuţilor. De mare ajutor a fost şi vecina Lenca Jianu, mama lui Nelu, care a alimentat la sân pe cei doi gemeni, ajutându-i să se restabilească, fizic. Şi uite aşa, roata vieţii, care se învârte pentru fiecare dintre noi (creaţiuni ale Lui Dumnezeu), a făcut ca cei doi gemeni să se bucure de viaţă în mod normal, iar în anul documentării mele, 2.008, aceşti doi gemeni, Elena (tanti moaşa) şi Vasile (tati meu), să se bucure-la frumoasa vârstă de 72 ani, în continuare de o sănătate destul de mulţumitoare. Am arătat că gemenii, împreună cu cei doi fraţi mai mari, s-au născut într-o casă din centrul localităţii, acolo unde rămăsese bunicul cu cele trei fete după decesul primei soţii Floarea, iar gospodăria, se înţelege, era de drept a surorilor mari, necesitând ca familia să se mute din casa din centru, în noua casă din cătunul mărginaş Sălişte. În pripă, dar şi din motive de sărăcie de la acea vreme, a fost nevoit să-şi construiască o casă cu numai două camere, fără antreu (ogeac). În prima cameră se intra direct din tindă, cameră care ţinea loc de bucătărie, sufragerie, cameră de dormit pentru întreaga familie, iar pe timp geros şi adăpost pentru mieii noi fătaţi unde erau ţinuţi câteva zile pentru prevenirea morţii lor prin îngheţ. În următoarea cameră-socotită universală, ,,camera bună”, se intra din prima şi aici se găseau obiectele de îmbrăcăminte bune, precum şi lada de zestre pe care a avut-o şi bunica mea (cam ultima generaţie care a deţinut aşa ceva), unde erau păstrate obiectele de îmbrăcăminte cu modele naţionale precum şi lucrurule (trusoul)viitoarei mirese. Lipsurile au făcut ca respectiva casă să nu ajungă a fi finalizată prin a se asigura împrejmuirea tindei, situaţie care a durat circa 20 ani (1941-1961). În 1961 a fost anul în care casa a fost renovată în întregime, prin orientarea ei cu faţa spre sud-faţă de prima poziţie care avea orientarea spre răsărit, completându-se şi cu un beci, antreu (ogeac) şi tindă împrejmuită. Acest lucru a fost posibil prin ajutorul financiar-de care a dispus la acea vreme-unchiul Costică, ajutat parţial şi de Tati, la bază fiind munca fizică depusă de fraţii lui tati, Costică şi Leana, ajutaţi şi de bunicul. În prezent (an 2.008), gospodăria respectivă din cătunul Sălişte, unde a crescut tati împreună cu cei trei fraţi buni, se află în proprietatea unchiului Costică, lucru stabilit printr-o înţelegere dintre fraţi, atunci când au căzut de acord ca unchiul să se îngrijească de părinţii bătrâni (bunicii mei), acolo unde şi unchiul Costică şi-a crescut pe cei cinci copii (verişori mei): Mariana, Vali, Nelu, Vică şi Bebe.

*-Prin căsătoria cu prima nevastă Floarea, bunicul Istrate a devenit ginerele vitreg al lui Ioniţă Foleanu (Mărincu măcelarul)-arhicunoscutul casap (măcelar), tăietor de vite, din Turnu Severin. Mărincu Foleanu, a devenit tata-moşul (bunic) şi pentru Tati, când la a treia căsătorie a avut de soţie pe Voichiţa, mama primei soţii Floarea, a bunicului Istrate. Acest Mărincu măcelarul, cu care era cunoscut mai bine decât adevăratul nume de Ioniţă Foleanu, a avut copii din toate cele trei căsătorii. Din prima a avut pe Gore şi Lenuţa, trecuţi în acte cu nume de familie Mărincu în loc de Foleanu. În a doua a avut pe Paetrache şi Vasile cu numele de Foleanu. Din a treia (cu Voichiţa), a avut  pe Tudoriţa (devenită Muntiu), Constantin (Costel), Dumitru (Tilică), Nica şi Virgil (Ţuţu), tot Foleanu. Astfel că urmaşii lui Mărincu cu Voichiţa, au devenit  fraţi vitregi (numai de pe mamă) cu Floarea, prima soţie a bunicului. De menţionat că Mărincu măcelarul,  împreună cu băieţii din cele trei căsătorii, a controlat tot ce a ţinut de comerţul cu carne, ei fiind cunoscuţi şi ca neîntrecuţi sămsari (mijlocitori, traficanţi în afacerele cu animale) ai zonei, de unde se aprovizionau şi din comunele judeţului, multă vreme şi după cel de-al doilea război mondial.

*-În 1940, localitatea Peri, a fost lovită de marele cutremur, care a slăbit structura de rezistenţă la unele din cele mai solide locuinţe, cum a fost casele fraţilor învăţători Gheorghiţă şi Ioniţă Erceanu, a impegatului Gogorică Cernita, a preotului Nicoale Panduru.

*-În 1941, comuna rurală Peri, cu satele şi cătunele, Borogea, Bădiţeşti, Ciolani (Alunişul), Sălişte, Valea Petri, avea 1852 locuitori, din care numai în satul Peri, existau  731 locuitori, 189 gospodării şi 235 clădiri. Locuitorii se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor şi cărăuşia.

*-În 1942, satele au fost arondate la comune, iar Peri a aparţinut de Plasa Turnu Severin.

*-În 1945-1946, a avut loc primul mare sudom (alunecare de teren), care a obligat strămutarea de la linia principală, a familiilor: Constantin Brezoi, Nicolae Pasmangia, Ion Brezoi (trăilă), Floarea Brezoi (a lui Mărin), zonă cuprinsă între Sălişte, centrul Peri şi zăvoi (apa comunei). De atunci locul este cunoscut sub numele de ,,sudoame”.

*-În 1947, Peri deţinea o şcoală cu 5 învăţători, plus o şcoală şi doi învăţători la Bădiţeşti, o cârciumă, 32 cazane de ţuică, o maşină de treierat, două unităţi cooperatiste, o moară de măcinat cu piatră, 235 clădiri, 189 gospodării şi 731 locuitori, care se ocupau cu agricultura, creşterea vitelor, cărăuşia. Avea în subordine cătunele şi mahalalele: Borogea (din faţă şi dos), Săliştea, Valea Petri, Bădiţeşti şi împreună aveau 1.852 locuitori.

*-În 1948.aug.03, a avut loc marea reformă din învăţământ, când vechiul învăţământ primar a fost înlocuit cu cel elementar. Copiii din Peri care trebuiau să-şi continuie noile cursuri elementare urmau să meargă să înveţe la şcoala din Pruniţor sau Fântâna Domnească, aşa cum s-a stabilit cu ocazia acestei noi reforme. Dar un grup de părinţi ai elevilor care urmau a învăţa în calsa a-V-elementară, au adunat semnături şi făcând demersuri la forurile superioare, au obţinut aprobarea ca în Comuna Peri să funcţioneze Şcoala cu şapte clase elementare, devenind astfel comună de centru din punct de vedere al învăţământului elementar. Se merită a se menţiona că din acest grup de iniţiativă, au făcut parte: preotul Nicolae Panduru; învăţătorii-de bază ai acelei perioade, Gheorghiţă Erceanu şi neobositul Ion Ist.Popescu, alături de părinţii viitorilor elevi, printre care: Tiberie Erceanu, Lupulescu Dumitru (pârvacu), Paşolea Nicolae, Ştirbulescu Ion (Miricu) şi alţii. La Şcoala din Peri au învăţat copii din satele Bădiţeşti, Ciolani, dar şi din comunele învecinate, precum  Govodarva, Degeraţi (Cerveniţa) şi chiar Husnicioara, (care astăzi este centru de comună, de care aparţine şi fosta comună Peri cu toate satele ei aparţinătoare). Prima promoţie a ciclului nou elementar (clasele V-VII), a absolvit în vara anului 1951, fiind şi cea mai numeroasă, deoarece în această promoţie, s-au regăsit patru promoţii, adică absolvenţi din anul de învăţământ 1947-1948, ai claselor IV-VII, ciclu primar. Dintre  absolvenţii claselor V-VII, au continuat să înveţe în clasa a-V-elementară numai care au dorit să reia învăţământul nou. Cel mai vârstnic din această promoţie a fost Ştirbulescu I. Mihai, fiind unicul care a reluat clasa a-V-a după absolvirea întregului ciclu primar de şapte clase, dar în clasa a-VI-a, a susţinut examene de diferenţă şi a luat în acelaşi an două clase ale noului ciclu elementar ( a VI-a şi a VII-a).

Tati-meu îşi reaminteşte cu mare bucurie, că a făcut parte din această-  primă şi destul de numeroasă promoţie, a ciclului elementar, având colegi pe: Sâca V. Brezoi-Rapcea (Bărboniu), Angelica Gh.Dulamă-Baloteanu (Pană), Victoria A. Cenea-Pătrânjei, Tiberică T.Erceanu, Sandu Margine (al lui Alecu din Borogea), fraţii Ion şi Mişu I.Coricovac (ai unguroaicei), Miţu C.Mândruţescu (al Constanţei), Rica N.Paşolea, Gheorghiţă P.Şchiopescu (a lu Truţă din Borogea),  Măriuţa I.Vlăduţ-Belcea (a lui Ioniţă al Floarii), Marioara Dulamă-Calotă, Cornelia I.Vâlceanu (a Fiţei), Nelu N.Panduru (al popii), Popescu Gh. Nicolae (Nae a lui Varză), Popescu M.Ion (al Maretei), Popescu G.Ion, Stirbu Ion (nepot de soră al colegului Sandu Margine), Tudor Clement (Mentu), Calotă A.Dumitru (Icu), precum şi grupul celor trei veniţi de la Govodarva: Vasile I.Istrăţescu, Petre M.Perţ, Constantin I.Poganu

*-În 1951.iun.18, declarată ca fiind ,,Noaptea neagră”, au fost deportaţi (strămutaţi) în Bărăgan (Golgota Bărăganului), cei care nu erau simpatizaţi de comunişti, strămutare stabilită prin H.C.M. 326 / 1951 şi care s-a derulat între 18.06.1951 şi 31.06.1956. Printre cei ce au avut parte de acest tratament inuman, din Peri au fost familiile: Iancu Urdă cu familia din cătunul Borogea,  Grigore Coricovac (Dinculan, perceptorul), tată lui Constanţa, Ioana şi Paulina, dar în Bărăgan nu a ajuns decât cu fiica Ioana (familia ginerelui Ghiu Iovan, dascăl bisericesc); Şchiopescu Gh.Gheorghe (Zgâţă).Deportarea în Bărăgan, a fost una din marile drame ale gulagului românesc, deoarece deportaţii au fost obligaţi la ,,bejenie”, oameni pedepsiţi-fără a fi fost judecaţi sau învinuiţi de ceva anume, pentru o perioadă destul de lungă. Atunci bunul gospodar-ţăran din Mehedinţi, a fost rupt de vatra sa şi dus în Bărăganul ars de soare şi plin de ciulini.

*-În 1952, comunei Peri i-a fost ataşat şi satul Ciolani.

*-În 1953, prin Ordinul 1.003, au fost deportaţi alte familii din punct de vedere politic, printre acestea fiind: Preotul Nicolae Panduru, care avea să se deplaseze pentru slujbe bisericeşti, fără familie, în localitatea Argetoaia, judeţul Dolj; familia învăţătorilor Floarea şi Costică Brezoi, care au fost nevoiţi să plece cu familia în fostul Raion Balş, comuna Osica Mare, pentru o perioadă de doi ani. 

*-În 1959-60, Şerban Gheorghe din Valea Petrii, a fost omorât cu patul armei de către pădurarul Tudosie, care activa în zonă.

*-În 1965.decemb.14, a încetat din viaţă Vasilică N.Ologu, fiind găsit mort pe lunca Husnicioarei, după ce ajunsese la cap de linie, în Husnicioara, cu autobuzul pe care era taxator, fiind declarată crimă cu autori nescunoscuţi.

*-În 1966, la recesământ, comuna Peri, deţinea 318 locuinţe şi 24,5% din populaţia comunei Husnicioara la care a fost ataşată în 1968.

*-În 1968.iulie.14, a încetat din viaţă Gheorghe Popescu (al lui Trică Brezoi), poştaş, în urma accidentului pe care l-a avut prin căderea de pe bicicletă când se întorcea din teren, în timp ce cobora panta abruptă de la ieşirea din Bădiţeşti spre Huşniţă. Fiica lui Nuţa, avea să afle despre groaznica dispariţie a tatălui ei, numai după ce a  ajuns acasă cu reuşita examenelor de admiterea în facultate. Aşa dar bucuria reuşitei la facultate, a fiicei, avea să se transforme, pentru ea, familie şi cei dragi, în marea tristeţe pricinuită de tragica moarte a tatălui ei, omul care a ţinut mereu să-şi dezmierde cei doi copii, coborându-se el la nivelul copilăriei lor, făcându-şi mereu timp, chiar pentru a se juca cu ei.   

*-În 1969, a avut loc cel de al doilea mare sudom (alunecare de teren), care a obligat alte familii să părăsească zona din coasta şi subcoasta Săliştei şi să-şi ridice noi gospodării la linia principală, printre ei fiind: Savu Grigorescu, Gheorghe Brezoi (Iordancu), Nicolae I.Popescu (Holeac), Elena Nicolae Ologu, Nică Verdea, Constantin Urdă, Constanţa Dunărinţu (Nămaie), Gheorghiţă Ghilă (al lui Florea).

*-În 1972, a încetat din viaţă Vergina V.Borugă-Bondoc, care a fost omorâtă şi aruncată în groapa cu var din grădina casei din Balota, şi scoasă abia după zece luni. 

*-În 1975, satul este electrificat.

*-În 1976.aug.19, a încetat din viaţă Costel I.Şchiopescu (petec), fiul lui Gabriela şi Ioniţă Şchiopescu, fiind trăznit în postul de santinelă, la Vânju Mare-Mehedinţi, unde îşi satisfăcea serviciul militar. 

*-În 1979.sept.09, s-a stins din viaţă, la numai 27 ani, Mişu M.Bărbulescu (al lui Miţu Dănilă), tatăl lui Marius (verişorul meu primar), murind pe loc într-un accident de maşină, în care se afla şi Mitică Istodorescu,  cel mai bun prieten al său, consătean, coleg de ciclu elementar, coleg de întreprindere. Dar şi Mitică a decedat la puţini ani, datorită sechelelor lăsate de accidentul respectiv. Eu şi Tati, nu am participat la înmormântare, deoarece ne aflam la Bucureşti, la festivitatea de deschidere anului de învăţământ, de la Şcoala Militară de Muzică, unde fratele meu, bădica Titi-Vali, începea cursurile în primul an. 

*-În 1985.mart.09, a încetat din viaţă, Vasilică C.Dulamă (al lui Iulica), fiind omorât pentru jaf, de către autori cunoscuţi.

*-În 1986.aug.30, unicul fiu al familiei Marioara şi Vasile Calotă, a decedat, în urma unui stupid accident care a avut loc în ziua de 23 august, la Întreprinderea de Anvelope din Turnu Severin, unde lucra, accident în urma căruia, timp de o săptămână, a avut parte de cele mai groaznice suferinţe, atât el cât şi cei dragi care au trăit zile de groază în preajma lui.

*-În 1987.oct, în ziua nunţii fiului său, a decedat George Gh.Iancu (Tişleru), al cărui corp a fost descoperit după trei luni.

*-În localitatea Peri, luată  individual, numărul locuitorilor pe anumite perioade a fost: în anul 1912 erau 843 locuitori; în 1930 erau 787 loc.; în 1966 erau 825 loc.;  în 1992 au fost 466 loc. şi 211 familii.

*-În 1994.oct.31, a încetat din viaţă Gheorghiţă G.Dunărinţu (al lui tâmplaru), din Peri,  verişor cu  Tati, după o suferinţă de trei săptămâni, cât a stat în comă profundă, în urma unei lovituri primită în plină stradă, în Severin, lovitură primită în zona creierului cu un corp dur, după ce ieşise din serviciul de zi şi predase autoturismul pe care lucra ca taximetrist.  Atentatorii însă nu au fost descoperiţi. 

*-În 2002, satul Peri avea 440 locuitori.

*-În 2003.mai.09, a încetat din viaţă Mihăiţă Cristinel C.Priboi, fost Director General Telecom Mehedinţi, după o grea suferinţă,  fiind în comă trei luni, timp în care s-a zbătut între viaţă şi moarte, spre disperarea celor care l-au iubit şi au stat în preajmă.

*-În 2003.iul.05, a avut loc la Severin, Nunta (Cununia Religioasă), a verişorului Marius M.Bărbulescu cu Mariana Godja din Onceşti-Maramureş, dar stabiliţi în Timişoara. Vezi foto, unde au pozat împreună cu majoritatea verişorilor mirelui.  

*-În 16.08.2003, a fost inaugurată - după ample lucrări de reamenajare- ,,Fântâna Mireselor” din Pucioasa, care a căpătat o nouă înfăţişare,  iniţiativa şi ajutorul financiar, aparţinându-i unui locuitor din Husnicioara, OM cu simţământ de întrajutorare şi dare de mână, în persoana domnului Avram Ionel.  

*-In 2005. Martie 30, a încetat din viaţă Elena Borontişi din cătunul Borogea din dos, fosta comuna Peri-în prezent aparţinătoare de Comuna Husnicioara, la venerabila vârstă de 104 ani, cu un an mai mult decât consăteanca ei, Păuna Popescu (a lui Mitrică Popescu), din cătunul Bâldani, zona Bisericii, care a trecut la cele veşnice la vârsta de 103 ani. 

*-Borogea.

*-Sat compus din două cătune (mahalale), Borogea din Faţă şi Borogea din Dos, atestat documentar la 1873,  component al fostei comune Peri, în prezent al comunei Husnicioara. Se află la 11km depărtare de reşedinţa comunei Husnicioara şi la 3km de centrul satului Peri. A aparţinut de comuna Peri între anii 1892-1950 şi 1952-1968, iar  între 1951-1952 de comuna Degeraţi.

-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru locuitorii din cele două Borogi, a fost şi continuă să fie, cu a celor din satul Peri, Ispasul (Înălţarea Domnului), jocul având loc în centrui comunei, cu celelalte cătune la un loc.

-Delimitare în teren:

*-Borogea, se află pe dealul Borogea (365m), iar între ea şi localitatea dinspre răsărit, Cerveniţa (Degeraţi), se află o distanţă de 5km  Mahalaua Borogea din Dos aflată imediat cum se urcă din centrul localităţii Peri, pe la Şcoală, spre Nord pe o colină care rămâne în dreapta în direcţia de urcare, unde predomină numele de familie, Istodorescu, Frumuşelu şi Cruceru. Mahalaua Borogea din Faţă, situată pe cealaltă colină, separate de ,,Valea Mare a Borogii” care începe a se forma din cărarea care duce spre respectiva mahala şi se continuă cu Valea Mare, care duce până în localitatea Degeraţi (Cerveniţa). În acestă mahala Borogea din faţă,  predomină numele de familie, Schintee, Bâldea. Borogea din faţă, aflată pe culmea nordică, a avut parte de un dar dumnezeiesc, beneficiind de pârâul Cerveniţa, care se formează din izvorul care iese dintr-o mare stâncă formată în panta care coboară spre valea ,,Cerveniţa”. Izvorul poartă numele de Buroi cu apă extrem de rece, care prin curgerea ei spre localitatea Degeraţi (azi Cerveniţa), asigură oamenilor din zonă apa necesară la udatul vărzăriilor, care ocupă mare parte din locurile de pe malul râului Cerveniţa, râu care în unele perioade este populat cu peşte. Apa pârâului Cerveniţa, trece prin Degeraţi (Cerveniţa) şi se varsă în pârâul Huşniţa, în dreptul satului Ciochiuţa.

*-În 1872, satul Borogi, compus din cele două mahalale (cea din Faţă şi Dos), făcea parte din comuna rurală Peri

*-În 1891, Borogea (ambele cătune), aparţinea de comuna Peri, plasa Ocolul de Jos.

*-În 1912, componentă a comunei Peri, în plasa Coşuştea, avea 350 locuitori.

*-În 1930, cu 334 locuitori, din Plasa Motru, avea 39,3 % ştiutori de carte.

*-Între 1941-1947, componentă a comunei Peri,  avea 332 locuitori şi 88 clădiri.

*-În 1970, componentă a comunei Husnicioara, avea 289 locuitori. 

*-În 1974, satul este electrificat.                                         

*-În cele două Borogi, numărul locuitorilor în anumite perioade a fost:

*-În anul 1912 erau 350 loc.;  în 1930, 334 loc.;  în 1966,  289 loc.; în 1992,  113 loc. şi 56 familii. 

*-Sălişte (Seliştea, Silişte).

*-Oiconimul Sălişte-Silişte, are mai multe sensuri, printre care şi acela de sat dezvoltat pe vatra unei aşezări mai vechi, dispărute.

*-În unele documente apare ca sat atestat abia în 1910. Mahala a satului Peri, în care predomină numele de familie, Dunărinţu, Brezoi. În vechime, intrarea dinspre Prunişor,  se afla la ,,Poarta din Sălişte”, la podeţul de peste micul ogaş (la Păuna lui Matei),care acumulează apele din ploi şi topirea zăpezilor, din partea cătunului Sălişte, aflat în pantă- şi care se varsă în Zăvoiul satului aflat în apropiere.  În locul ,,Poarta din Sălişte”, şoseaua care vine de la Prunişor, se continuă spre centrul localităţii Peri, dar tot aici se ramifică, în dreapta făcându-se cărăruia care duce în cătunul-propriu zis, Sălişte şi de unde se poate urca coasta care duce spre cele două Borogi sau în localitatea vecină Degeraţi (Cerveniţa), iar la stânga poteca care duce spre zăvoi şi lunca lui şi de unde se trece de cimitirul satului, ajungându-se în platoul Pucioasa, loc de unde apar alte ramificaţii. Acest loc este de mult depăşit, extinzându-se în special după sudomul din 1969, când multe familii au coborât din coasta Săliştei, la linia principală unde şi-au ridicat gospodării. ,,Poartă” care imaginar se află acum cu mult deplasată înspre Prunişor, cam în locul cunoscut sub numele de, ,,Conacul lui Zgâţă”, acolo unde a existat până la colectivizare, conacul marelui moşier al Periului din sec.XIX-XX, Gheorghe Şchiopescu. 

*-În acest cătun, a existat o văduvă săracă (a lui Dunărinţu, Şchiopu), model de perseverenţă, despre care s-a vorbit cu mult respect multe decenii, din neamul Dunărinţanilor, văduvă cu cinci copii (patru băieţi şi o fată), care şi-a propus, dar  a şi reuşit cu toate greutăţile prin care a trecut, să-şi trimită pe cei patru băieţi la oraş, la nemţi, să înveţe câte o meserie. Astfel  toţi s-au întors în cătunul lor şi au practicat meseriile învăţate, destul de mult căutate în mediul sătesc: Gheorghe, tâmplar;  Istrate, dăogar (meşterea tot felul de vase din lemn);  Ion, fierar şi Dumitru (căsătorit cu Riţa), rotar (meşter în executarea de roţi din lemn pentru vehicule).

*-Tot aici s-a aflat familia meşterelui cojocar, Vasile Cucu (al lui Petrache), căsătorit cu Lena Schintee, din Borogea, o familie de oameni gospodari, care au trudit cinstit pentru familia numeroasă (doi părinţi şi cei şase băieţi, cu care l-a înzestrat Dumnezeu). A învăţat pe copii, imnul învăţăturii şi al muncii prin muncă, încă de la vârsta când alţii nici că să înveţe la şcoală nu prea aveau poftă, dar nici cine să-i îndemne. Gospodar de frunte, model pentru mulţi săteni, prin felul în care a transmis copiilor, cinstea, dorinţa pentru învăţătură şi muncă, iar rezultatul a fost cel scontat, apucând să trăiască bucuria când toţi copiii, au ajuns oameni de seamă, făcându-i cinste. Omul cu care puteai să discuţi orice problemă de viaţă, omul uns cu toate alifiile pământului-în sensul bun al cuvântului, sincer, dechis la dialoguri majore, înţeleptul care a urmat puţin şcoala. A fost omul căruia i se putea atribui  cu adevărat, numele de gospodar, fiind omul care s-a aplecat cu mare maturitate, seriozitate, responsabilitate, asupra oricărui lucru, cel care prin tot ce a gândit, vorbit, realizat, a dedus că urăşte risipa, lenevia. Acesta a fost Vasile Cucu, care secondat de soţia lui Lena, a crescut pe cei şase băieţi, Petrică, Mihai, Vasilică, Tuţu, Nelu şi Constantin (Titel).

-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din acest cătun, a fost şi continuă să fie, ca pentru cei din Peri, Ispasul (Înălţarea Domnului), jocul având loc în centrul comunei, împreună cu toţi cei ce au acest hram.

*-Biserica (Bâldani).

Fosta aşezare-(sum.KI-BI / r /-RE / u /-SA-metat.- Biserika)- ,,locul casei (templul, familia, neamul) păstorului (preotului) zeului înţelepciunii”, continuat în (skr.B / h / ER-KSA-I / h / A-metat.-Biserika)- ,,Remarcabila casă (templul, familie, neam) de aci”. Au derivat Bisericani (jud. AB, HR, NT,) din ţara nosatră.

*-A se vedea şi la ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!

*-Cătun (mahala), în componenţa comunei rurale Peri din plasa Ocolul de Jos, menţionată în anumite documente de arhivă, doar în anii 1891-1894, cu acest nume distinct de Biserică, unde predomină numele de familie, Brezoi, Şchiopescu, Grigorescu.  Este posibil, să apară sub acest nume, dat fiind locul (coasta Bâldani), unde a fost ridicată cea mai mare biserică, de pe raza fostei comune Peri. Pentru a ajunge la Biserică (prima construită de către locuitori satului, din lemn şi inaugurată la 08.11.1781), trebuie urcată coasta, pornind din şoseaua principală prin două artere.

Cei din Valea Petrii, Răpceşti şi centru (Peri), ajung prin cărăruia care duce din centru şi şoseaua principală, aflată între gospodăriile Gheorghe Calomfirescu, pomojnicu (pomojnic, însemnând funcţionar administrativ care conducea o plasă) şi Constandin Geană. Cei din Sălişte, ajung venind pe şoseaua  principală, până la uliţa care urcă în pantă spre biserică, pe la fostele gospodării, Savu Ologu (Opran), Ilinca lui Isac şi Istroi al Anei lui Popescu, iar cei ce locuiau în coasta Săliştei (înainte de sudomul care i-a obligat să coboare la şoseaua principală), urcau pe poteca din coasta Cucuiului, bunarul din ogaşul Grigoranilor, pe la grefieru şi Istroi al Anii. Creştinii din cele două Borogi ajung, coboarând pe potecile lor, ei aflându-se şi mai sus de cota unde este aşezată Biserica. 

Acest cătun este parte integrantă din Peri, din toate punctele de vedere (situaţie administrativă, sărbători, hram).

*-În perioada ultimelor decenii ale sec.XIX  până în zilele noastre (sec. XXI, anul 2.004), Biserica din Peri a fost  păstorită de către:

Preoţii:

*-Mihai Erceanu, tatăl celor doi apreciaţi şi respectaţi învăţători ai satului, Ion şi Gheorghiţă,

*-Nicolae Panduru, tatăl lui George, Nuţi şi Nelu,

Cântăreţi Bisericeşti (dascăli): 

*-Dascălul Mihai Grigorescu, tatăl lui Savu şi Măriuţa, care a fost căsătorit  cu naşa familiei noastre, Maria, devenită Brezoi, după moartea lui, naş de botez pentru unchiul meu Mihai, fratele cel mare al lui Tati.

*-Dascălul Mihai Ist. Popescu (frate cu inv.Popescu), tatăl lui Anişoara,

*-Dascălul Vasilache Popescu, tată a doisprezece copii, care în majoritatea lor, au trecut la cele veşnice la vârste tinere, excepţie făcând Lenuţa Ilie-Dumbravă, care a murit de bătrâneţe, primul bărbat, fiindu-i înv. Ilie, care a murit în războiul din 1945.

*-Dacălul Ghiu Iovan, tatăl lui Ionică.

În curtea Bisericii din Peri, a fost ridicat un monument, unde sunt dăltuite, pentru eternitate, numele Eroilor din fosta Comună Peri, din perioada primului Război Mondial (1916-1919), apoi şi a celor din al doilea Război Mondial (1941-1945), monument care a fost ridicat din iniţiativa unui grup format din:

*-Dumitru Cerbulescu-învăţător,

*-Nicolae Panduru-preot,

*-Tibere Erceanu,

*-Grigore Coricovac,

*-Stanca Grigorescu,

*-Elisabeta Minciună.

Au fost dăltuite în piatră următoarele:

,,Ridicat de noi comitet, azi 15 aug. 1931, în cinstea eroilor, morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc, între anii 1916-1919.”

,,Du-te la oştire,

Pentru ţară mori.

Şi-ţi va fi mormântul,

Lăcrimat cu flori”.  

Eroii  Războiului  din 1916-1919:

*-Luca Mihai,

*-Brezoi Constantin,

*-Erceanu Mihai,

*-Lică Gh. Ion,

*-Nicolaescu Constantin,

*-Erceanu I.Ion,

*-Ştirbu Gh.Constantin,

*-Minciună P.Petre,

*-Nistor I.C.Vasile,

*-Brezoi I.Marin,

*-Popescu  P.Gheorghe,

*-Schintee N.Gh.Ion,

*-Schintee N.I.Nistor,

*-Mitroi Marin,

*-Bărbulescu D. Alexandru,

*-Dulamă Gh.Vasile,

*-Cenea I.Barbu,

*-Coricovac I.Alexandru,

*-Ciocoiu D.Constantin,

*-Ologu I.Vasile,

*-Cruceru Marian Ion,

*-Crăciun Constantin.

*-Grigorescu Istrate,

*-Ciocoiu Tănase,

*-Gomoi I.Ion,

*-Săndulescu V.Dumitru,

*-Şerban M.Nicolae,

*-Cucu M.Constantin,

*-Lupulescu Barbu,

*-Şerban Gh.Istrate,

*-Schintee N.I.Constantin,

*-Ponea Tănase,

*-Crăciun C.Constantin,

*-Iovan C.Gheorghe,

*-Iordache N.Istrate,

*-Popescu D.Enache,

*-Rapcea D.Ion,

*-Popescu T.Ion,

*-Brişcă Gheorghe,

*-Coricovac N.Mihai,

*-Paşolea N.Ion,

*-Coricovac Gh.Gheorghe,

*-Istodorescu I.Dumitru,

*-Cenea N.Constantin,

*-Albici D.Istrate,

*-Zăvadă C.Nicolae,

*-Covlea I.Andrei.   

*-Vlăduţi C.Ion,

*-Peagu I.Ion,

*-Tudor I.Dumitru,

*-Novac P.Ion,

*-Lupulescu C.Constantin,

*-Popescu I.Mihai,

*-Şunei D.Ion,

*-Lazăr I.Gheorghe,

*-Istodorescu N.Ion,

*-Ţuţuman I.Constantin,

*-Tudor M. Ion,

*-Margine  Ion,

*-Popescu I.R.Constantin,

*-Iancu Gh.I.V.Constantin,

*-Dulamă I.Mihai,

*-Covei N.Ion,

*-Dragotă N.Ion,

*-Tudor M.Constantin,

*-Grecu M.Ion,

*-Grecu M Nicolae,

*-Brezoi D.Ion,

*-Novac N.Vasile,

*-Aldea I.Dumitru,

*-Dulamă R.Dumitru.

Eroii  Războiului din 1941-1945:

*-Cucu P. Petre,

*-Dulamă Gh. Gheorghe,

*-Dulamă V. Gheorghe,

*-Margine A. Vasile,

*-Cruceriu D. Ion,

*-Zară  Er. N. Alexandru,

*-Lazăr I. Mihai,

*-Ţuţuman I. Ion,

*-Schintee V. Ion,

*-Albici I. Ion,

*-Brezoi M. Ion,

*-Ologu Gh. Constantin,

*-Popescu V. Gheorghe,

*-Vâlcu Mihai,

*-Grigorescu C. Ion,

*-Coricovac M. Constantin,

*-Vlăduţ  Constantin,

*-Ţuţuman Gh. Ion,

*-Erceanu I. Ion,

*-Gomoi C. Constantin,

*-Gomoi L. Constantin,

*-Lupulescu Gr. Ion,

*-Palea Nicolae.  

*-Valea Petri (Petriceoa, Petricea).

*-Nume a cărui etimologie înclude doi termeni:

1)-Valea (sum.BA/b/-LA/l/-E-metat.-Balea)- ,,Poarta (hotarul) care susţine poartă) apa”, continuat în (skr. VALLE)- ,,Tăietura”. În limbajul simbolic francmasonic ,,Văile” reprezintă coloanele templelor din al 18-lea grad (Dicţ.op.cit.p. 273). În ţara nostră există peste 350 toponime care include prefixul Valea sau derivate ale acestora, aceleaşi Aforme (nume sau rădăcini) de ,,Valea” existând în multe ţări din: Africa, America, Asia şi Europa.

2)-Petri (sum.P/a/TE/s/I/-R/e/u/-metat.-Petri) - ,,locul marelui preot”. Etimologia este susţinută şi prin existenţa acelei ,,..stânca de piatră care se află în coasta dealuluiGomoilor spre răsărit de valea comunei şi care este  în formă conică, având la poale o poliţă de forma unei blane de piatră” (Arh.nr.7/1923, p. 202) ceea ce vine să confirme că aci era un altar pentru ofrande. Tradiţia a fost continuată şi în epoca sanscrită când termenul PITRI este prezent prin: PITRI- ,,Părinţi”-strămoşii direcţi ai omului cărora li se aduc ofrande pentru morţi. 

*-Vezi în completare şi la ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!

*-Potrivit celor consemnate de T.Antonescu, satul şi-a luat denumirea de la o stâncă de piatră care se află în coasta dealului Gomoilor, spre răsărit de vatra comunei şi care este de formă conică având la poale o poliţă de forma unei ,,blane”(scândură groasă) de piatră.

-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru cei din Valea Petrii (Petricea) şi a celor din cărăruia (coasta) Dulămanilor, a fost şi continuă să fie, ziua de Sfântul Ilie, din 20 iulie.

-Delimitare în teren:

*-Satul se află în Valea Zăvoiului, la 2km de satul Peri, între Valea Coşuştei (4km) şi Govodarva (2km) pe şoseaua Turnu Severin (22km), Roşia (4km), unde încă predomină numele de familie, Bărbulescu, Coricovac şi Dulamă. Pe plan local delimitarea este cunoscută între punctele Valea Zăcătorii, dealurile, Plai, Petroi, Crucii (crucea din copac) şi botul piscului (la Soreşti)

*-Între satele Peri şi Valea Petrii, se află podeţul de peste ogaşul, care se formează şi coboară până la vărsarea în zăvoiul satului, fiind în dreapta, alături de cărarea cu acelaşi nume ,,Dulămanilor”, care se vrea hotar şi care delimitează locul ţinerii sărbătorilor de vară (nedeilor), cei din Valea Petrii şi o parte din uliţa Răpceşti, având ca hram (nedeie cu masă şi joc) la ,,Sfântul Ilie”, pe când cei din Peri, Borogea, Sălişte, şi o parte din Răpceşti au sărbătoarea (nedeia) Ispasului (Înălţarea Domnului).

*-În 1733.nov.21, se inaugura biserica din lemn ,,Întrarea în Biserică”, construită de locuitorii  satului, biserică care se ,,prenoieşte” şi se reinaugurează, la 18.06.1807.

*-În 1839.ian.16, se naşte Constandin fiul lui Stoica Bărbulescu, căsătorit cu Maria fiica lui Ion Văduva, naş fiind Constandin Coricovac şi soţia.

*-În 1840 se vorbeşte a fii proprietate megieşească.

*-În 1844.dec.04, Gheorghe, fiul lui Dumitraşco Bărbulescu-plugar se căsătoreşte cu Dumitra fiica lui popa Dinu din sat, naş fiind Gheorghe, fiul lui Dinu şi Stanca.

*-În 1844.nov.12, Constantin fiul lui Barbu Bărbulescu se căsătoreşte cu Ancuţa, fiica lui Gheorghe Urdă din Valea Petrii, naş fiind Maria şi Dumitru Ulogu (Ologu), iar ceremonia a fost oficiată de popa Gheorghe din sat. 

*-În 1860.ian 10, se naşte Gheorghe Bărbulescu (bunicul lui C.N.Bărbulescu, autorului lucrării ,,Mic dicţionar al Judeţului Mehedinţi), fiul lui Dinu Bărbulescu şi Ancuţa, naş fiind Constantin Călugăru, iar botezul a fost oficiat de popa Gheorghe. La rândul lui, Gheorghe şi soţia lui Dumitrana au devenit părinţii lui Nicolae, care şi el căsătorit cu Ana, au avut copil pe autorul sus menţionat, stabilit în Vârciorova.

*-În 1864, Mihalache Greceanu, Dumitraşcu Boronta şi alţii din comuna Severineşti, se plâng comisiei comunei Valea Petrii, împotriva locuitorilor acelei comune care le păşunează iarba  ce o au în hotarul Cerveniţa-Căzăneşti.

*-În 1864, Dumitraşco Bărbulescu, Dumitru Iovan, Ion Iancu şi alţii se judecau pentru o moşie la Marga.

*-În 1864, Valea-Petrei este una cu Peri, dar cu toate acestea face o comună deosebită, dar strâmtoraţi de nevoia de pământ. Creşteau vite, făceau plugărie, iar grâul îl aveau în amestec cu secara. Ani buni a dus lipsă de pâine, dar au fost ajutaţi de C. Băltianu (Găină)

*-În 1867.oct.15, se naşte fiul lui Constantin Bărbulescu (51 ani) şi Ancuţa (42 ani), martori fiind Ion şi Mihai Dulamă.

*-În 1868, aparţinea-de Plasa Ocolulu, ca şi Peri, Selişteni şi altele. Singură deţinea 100 familii, 107 case şi 110 contribuitori moşneni.  

*-În 1872, era comună în Plasa Ocolu cu 560 locuitori

*-În 1882.ian.18, s-a născut Victor Gomoiu (1882 ian.18-1960 febr.10), care a devenit doctor, fiind primul român preşedinte ale unei societăţi ştiinţifice internaţionale de istorie a medicinei (1929 sept.14). Tatăl lui a fost preotul Gheorghe Gomoi, venit din localitatea Valea Petrii, zona Peri, căsătorit cu Ana şi stabilit în Vânju Mare. Bunicii lui Victor, din partea tatălui, au fost Ioana (1797-1866) şi Gheorghe Gomoi, născuţi, crescuţi, stabiliţi în Valea Petrii.

*-În 1891, comuna Valea Petrii din plasa Ocolul de Jos, constituită dintr-o singură localitate, avea 640 locuitori posesori a: 360 bovine, 8 cai, 314 ovine, 28 caprine, 288 porcine, 49 stupi de albine.

*-În 1894, încă era comună rurală, deţinea 89 contribuabili, 640 locuitori şi 115 case. Deţinea o biserică, un preot, doi căntăreţi bisericeşti, o cârciumă. Mai deţinea 360 vite mari, 314 oi, 28 capre, opt cai, 288 râmători (porci). 

*-În 1912, satul Valea Petrii se află în componenţa comunei Peri din plasa Coşuştea şi avea 447 locuitori.

*-În 1930, dintre cei 418 locuitori ai satului Valea Petrii din plasa Motru, 44 % erau ştiutori de carte.

*-În 1941, satul Valea Petrii component al comunei Peri avea 368 locuitori şi 109 clădiri, 95 gospodării..

*-În 1947 deţinea: 109 clădiri, 95 gospodării şi 368 locuitori.

*-În 1948, satul este dat  de Peri.  

*-În 1973.sept.13, a încetat din viaţă Dulamă I.Ovidiu (Vidu lui Radu), în scandalul iscat între el şi vecinul lui Mitu Dulamă (al lui Enache), lăsând în urma lui cele două fetiţe minore (de13 şi respectiv 9 ani). 

*-Bădiţeşti (Bădiţesci, Bădeţeşti).

*-Sat aflat în componenţa comunei Husnicioara (9km distanţă), în Sud de localitatea Peri (3km), despărţit de râul Huşniţa şi Ciolani (1km). Se află între Valea Seacă şi dealul Tarniţa, sat apărut la jumătatea sec.XIX-lea. Între 1946-1950 şi 1952-1968, satul a aparţinut de comuna Peri. Ca să ajungi aici plecând din Peri, trebuie coborâtă coasta din platoul Pucioasa înspre luncă, sub Pisc, iar după se se trece podul de peste Huşniţă, se urcă coasta care se continuă pe traseul Bădiţeşti-Ciolani-Zegaia. Numele care prerdomină aici sunt: Bădeţ, Blioju, Leuştean, Lupu, Pătraşcu, Ştreangă.

*-Biserica credincioşilor din Bădiţeşti, a fost comună cu a celor din Ciolani, stabilită pe Culmea comună celor două sate, biserică care a ars, fiind trăznită.

-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru  bădeţani, a fost şi continuă să fie Sfânta Marie-Mare de la 15 august, iar jocul se ţinea la Pliuta Mare din şosea.

*-În 1852.sept.19, moşnenii din Bădiţeşti, au adresat plângere domnului Ţării Româneşti, împotriva agăi C.Glogoveanu, care le răpise 357 stânjeni din moşia lor, plângere care a fost semnată de mai mulţi moşneni, printre care: Ion şi Nicolae Bădeţ, Nicolae Blioju, Mihai al Mare, Dumitru Coricovac, Anghel Rapcea, Nicolae Căpăţână, cu toţi cetaşii din mahala.

*-În 1864, apare ca sat cu 405 locuitori- după cum reiese din documente, dar şi că nu ar fost locuit până atunci, este o dovadă că s-a format ca aşezare, cu mult înainte de atestare.

*-În 1868, era cătun şi aparţinea de comuna Zegaia, avea singur 81 familii, iar împreună aveau 162 case şi 194 contribuabili.

*-În 1891, satele Bădeţeşti şi Ciolanu, aparţineau de comuna Zegaia, din plasa Ocolul de Jos, aveau 1870 locuitori (36 elevi) posesori a: 900 bovine, 20 cai, 850 ovine, 619 porcine, 204 stupi de albine, iar în anul 1906-tot împreună, aveau 80 familii dintre care 15 nu posedau pământ.

*-În 1894, situat pe dealul Zăgaia, aparţinea de comuna rurală Zăgaia, din Plasa Ocolul de sus.

*-În 1912, Bădiţeşti, Marmanu şi comuna Zegaia, de care aparţineau, aveau 1908 locuitori dintre care 1051 în Zegaia şi 669 în Bădiţeşti.

*-În 1941, era componentă a comunei Peri şi avea: 421 locuitori, 101 clădiri.

*-In 1947, statisticile arată că aici erau: o şcoală cu doi învăţători, 101 clădiri, 98 gospodării şi 421 locuitori şi aparţinea de comuna Peri. 

*-În 1966, la recesământ, deţinea 123 locuinţe şi 10,2% din populaţia comunei Husnicioara, la care a fost ataşată în 1968.

*-În 1970, componentă a comunei Husnicioara, avea 343 locuitori.   

*-În 1974, satul este electrificat.

*-În localitatea Bădiţeşti, luată individual, numărul locuitorilor în anumite perioade a fost: în anul 1912, 669 locuitori; în 1930, 421 loc.; în 1966, 343 loc.; în 1992, 247 loc.şi 94 familii. 

*-Ciolani (Ciolanu, Alunişul, până în 1970).

*-(Sum.KI-ULU-An-metat.-Kiulanu)-,,locul unde este aclamat (slăvit) zeul Cerului (AN)”, continuat în (skr). CIU-LA/s/-Nu)- ,,Aşzarea care, acum tinde să se extindă”. De la Ciolanu au derivat toponimele Ciolăneşti (jud.Teleorman, Vrancea) din ţara noastră.

*-Vezi ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!

  *-Este atestat în 1873, sat care aparţine de comuna Husnicioara din anul 1968, se află la 8km S-E de reşedinţa de comună, pe dealul cu acelaşi nume, aflat dintre satele Zegaia (2km)şi Bădiţeşti (1 km), unde predomină numele de familie, Ciolan, Leuştean. Între 1965-1968, a aparţinut de comuna Peri. Alunişul este cunoscut mai târziu sub numele de Ciolani, dar din 1970 iul.01. revine la numele vechi de Alunişul.

-Hramul (nedeie cu masă şi joc), pentru locuitorii din Ciolani, a fost şi continuă să fie ca a vecinilor Zegăieni, Sfântul Ilie, din 20 iulie, cu jocul ţinut în centrul cătunului, în şoseaua care duce spre Zegaia.

*-În 1873, este atestat documentar ca sat şi aparţinea de comuna rurală Zegaie.

*-În 1887, aparţine a de comuna Zegaia care împreună aveau 263 contribuabili.

*-În 1891, era component al comunei Zegaia, din plasa Ocolul de Jos.        

*-În 1896, încă aparţinea de comuna Zegaia împreună cu Bădiţesci.      

*-În anul 1912, nu se află în acte (socotit fără locuitori),     

*-În 1930, dintre cei 764 locuitori ai localităţii Ciolani-Bădiţeşti, 49,6 % erau ştiutori de carte.

*-În anul 1930, are 764 locuitori; în 1966, 209 loc.; în 1922, 93 loc. şi 51 familii.

*-În 1947, component la comuna Zegaia, avea 317 locuitori, 72 clădiri, 71 gospodării.

*-În 1966, la recesământ, deţinea 82 locuinţe şi 6,2%, din populaţia com Husnicioara, la care a fost ataşată în 1968. 

*-În 1970.iul.01., îşi schimbă numele din Ciolani în Alunişul, când avea 209 locuitori, o şcoală cu 25 elevi, 90 bovine, 285 ovine, 45 porcine, 25 stupi de albine.

*-În 1974, devine sat electrificat.

*-În 1977, avea 335 locuitori şi în 2.002, avea 63 locuitori.

*-Husnicioara.

  *-(Sum.ARA/d/-USU-NI/n/KI-metat - Usnikiuara)- ,,Locul sclavului (adeptului)  puternicului zeu al înţelepciunii, vrăjilor, meşteşugarilor (v. mina de cărbuni), prieten al oamenilor”, continuat în  (skr.USHA/s/-CIARAN/a/-metat.- Husnaciara)- ,,Locul zeiţei iubite a zorilor şi fiinţelor cereşti, cântăreţi ai faptelor zeilor”. Rădăcina Husn, se regăseşte în toponimia unor ţări din Asia şi Europa )India, Iordania, Norvegia). 

*-A se vedea  ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!

*-Comună stabilită la noua organizare teritorial-administrativ din 1968 şi care până în prezent-2008- cuprinde un număr de 11 sate, deoarece pe lângă cele care le-a deţinut, au fost ataşate şi cele care au aparţinut comunei Peri: Husnicioara, Peri, Borogea, Bădiţeşti, Ciolani (Aluniş), Dumbrăviţa, Celnata, Marman, Oprăneşti, Priboieşti, Selişteni. Ea se află în partea centrală, în zona colinară a Podişului Mehedinţi, cu un relief mai mult deluros, dar şi văi, cu  reţea hidrografică, reprezentată la nivelul judeţului prin pârâul Buroi aflat în zona Borogea din Faţă. Are dealurile Alunişului, Mormanu, Perilor, Tarniţa, şi Văile: Cerveniţa, Cucului, Grecilor, Huşniţa, Pucioasa. Se află între satul Sălişteni (3km), Dealul Hoileşti (355m) şi Dealul din Mijloc (381m), Valea Huşniţei, pârâul Buroi, râul Husnicioara. Distanţa până la Severin este de 15km Prin ea trece şoseaua Turnu Severin-Cerneţi-Petrele Roşii-Husnicioara-Govodarva.  Aici s-au descoprit izvoare de apă minerală în ultimele decenii ale sec.XX.

*-În 1645, este atestat ca sat, cu toate că moşia şi satul Husnicioara nu sunt menţionate în documentele arhivistice medievale, respectiv, despre moşia şi satul localităţii, înainte de anul 1756.

*-În 1756.oct.10, fostul ceauş din Cerneţi, Mihai Ştiucă, a întocmit cartea de alegerea (hotărnicia) moşiei Husnicioara, moşie vecină, -la acea dată- cu moşiile Huşniţa de Sus, Huşniţa de Jos, Govodarva şi Valea Boierească.  Moşia Husnicioara a aparţinut boierilor Miculeşti, Ruxandra şi fiul său Grigore Miculescu, stăpânind-o până spre sfârşitul secolului trecut. Aici s-a descoperit o monedă de bronz de la Gardian III, bătută la Viminacium, care a fost predată la Muzeul din Turnu Severin.

*-În 1832, este atestată (în alte documente), ca un mic sat.

*-În 1832.apr.28, satul Husnicioara, se afla pe moşia sărdarului Ştefan Miculescu.

*-În 1836.apr.23, este finalizată lucrarea bisericii din lemn ,,Sf.Gheorghe”, ridicată de locuitori.

*-În 1838.nov.15, Constandin Ivan Bibire, începea cursurile şcolare cu 15 elevi. 

*-În 1864, satele Husnicioara, Cernata (Celnata) şi Dumbrăviţa, au format comuna Husnicioara, cu 214 familii, 220 case şi 207 contribuabili. Din 1864 şi până în prezent (2.004), nu a fost niciodată desfiinţată.  De comună-pe parcurs au mai aparţinut: Priboieşti, Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti şi Ţiganii lui Opreanu, care se aflau deasupra de Petrele Roşii, iar satele laolaltă deţineau numai 207 contribuitori comunali cu Moşneni şi foşti clăcaşi. Aici se găseau moşneni proprietari mici şi proprietari mari. Pământ sărac (nisipos, argilos) brăzdat de ogaşe şi râpi adânci, dar în mare parte acoperit de pădure.  Pământ mai mult şi mai bun de cultivat se găsea la Miculescu şi Cernătescu. Oamenii transportau lemne la Severin din pădurea lui Cernătescu.

*-Între 1864-1892, aparţine de Plasa Ocolul, la fel şi în perioada 1928-1945.

*-În 1868, satele Husnicioara, Cernata (Celnata) şi Dumbrăviţa, au format  comuna Husnicioara, cu 214 familii (în Husnicioara 106), 220 case, 207 contribuabili.

*-În 1874.apr.11, tribunalul Mehedinţi, confirmă cartea de hotărnicie şi planul moşiei Dumbrăviţa depuse de Gheorghe Petrovici şi alţi moşneni, prin care se aleg părţile acestora de cele ale moşnenilor Husnicioreni, despărţite de culmea Siliştenilor şi alte semne între care şi cele  dinspre Nord şi Vest, marcând partea moşnenilor.

*-În 1891, comuna Husnicioara din plasa Ocolul de Sus cu satele, Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti, Oprăneşti, Priboieşti, avea 1450 locuitori posesori a: 800 bovine, 24 cai, 890 ovine, 600 porcine, 260 stupi de albine. 

*-Între 1892-1908, a aparţinut de Plasa Ocolul de Sus.

*-În 1894, împreună cu satele Cernata (Celnata), Negreşti, Priboieşti, Oprăneşti, deţinea peste 250 contribuabili, 1450 locuitori, 270 case, cu pământ nisipos-argilos, acoperit în mare parte de păduri, brăzdat de dealuri şi văi.

*-În 1896.sept.12, tribunalul Mehedinţi,  admite contestaţia moşnenilor din Negreşti, cătunul Negreşti, comuna Husnicioara, împotriva executării în interiorul hotarului, a hotărniciei moşiei Dumbrăviţa, întocmită în anul 1867 de ing. Florea Bengulescu, la cererea lui Nae Zaharescu. 

*-În 1897.febr.20, tribunalul Mehedinţi, admite contestaţia făcută de moşnenii Gurani din Valea Boierească şi Husnicioara şi anulează executarea  hotărniciei moşiei Dumbrăviţa, făcută în interiorul hotarului, în 1867.  

*-În 1897.iul.02, Tudor şi Vasile I.D.Zaharia din comuna Husnicioara, fac contestaţie împotriva  hotărniciei întocmită de ing. Gheorghe Crăciunescu moşiei Dumbrăviţa aparţinând lui Nae Zaharia şi moşnenilor Zahareşti, care se trag din Dumitraşcu fiul lui Pârvu Zaharia Gureşu, arătând că li s-au luat şase trupuri de moşie de 111 stânjeni lăţime şi lungimea peste hotar.

*-În 1914-timpul războiului- printre prizionerii trimişi în lagărele din Africa şi Germania s-a aflat şi Husnicioreanul Zaharia Ghiţă.

*-În 1921, ca şi în 1864 şi 1945, în baza legilor de reformă agrară, s-au efectuat împropietăriri şi pentru locuitorii din Husnicioara, unde au fost împroprietăriţi 103 locuitori cu loturi de 0,5 ha, în moşiile Căzăneşti, Husnicioara şi Negreşti.

*-În 1930, dintre cei 527 locuitori ai satului Husnicioara, din plasa Ocolul de Sus, 37,1 % erau ştiutori de carte.

*-În 1941, comuna rurală Husnicioara cu satele, Husnicioara, Celnata, Dumbrăviţa, Negreşti, Oprăneşti, Priboieşti, Silişteni, avea 1896 locuitori (546 la Husn.), 524 clădiri, cinci şcoli primare, 40 cazane de ţuică.

*-Între 1945-1950, a aparţinut de Turnu Severin.

*-Între 1951-1968, a aparţinut de Raionul Turnu Severin.

*-În 1961, devine localitate electrificată.

*-În 1968, fostei comune Husnicioara i se ataşează, fosta comună Peri cu satele ei.

*-La 1970.iul.01, comuna Husnicioara cu satele, Husnicioara, Ciolani (Aluniş), Bădiţeşti, Borogea, Celnata, Dumbrăviţa, Marmanu, Oprăneşti, Peri, Priboieşti, Selişteni, ocupa o suprafaţă de 74Km p. Satele sunt cuprinse între 2km de Selişteni şi 11km de Borogea. Legătura între reşedinţa comunei şi a judeţului se face prin Drumul Naţional Turnu Severin-Prunişor şi drumul de interes local Prunişor-Peri, iar ce cel de cale ferată este staţia Prunişor. Densitatea populaţiei la nivel judeţean era de 64,8% locuitori / km p faţă de media pe ţară care era de 85,3 locuitori / km p Cei 3366 locuitori cu 1351 locuinţe, se ocupau cu agricultura pe cele 5.247 ha. din care 2.666 ha, arabil, 2243 ha. păşune şi fâneţe naturale, 338 ha. vii şi livezi, din care numai 6 ha. era asigurată pentru irigaţii. Fondul forestier era ocupat de 1137 ha. Deţineau 1390 bovine, 4.755 ovine, 740 porcine, 418 stupi de albine, mică industrie (două mori, două gatere, 13 cazane de ţuică). Dintre cei 102 salariaţi ai comunei, 25 erau cadre didactice ( opt şcoli cu 445 elevi, două grădiniţe cu 60 elevi), un medic, opt cadre sanitare. Agricultura comunei reprezintă o producţie însemnată de activitate, cu o pondere însemnată de grâu şi porumb, iar pe terenuri reduse legume şi cartofi pentru strictul necesar.

*-În 1971, Husnicioara era înregistrată la nivelul Mehedinţului, ca zonă care avea cărbune în subsol.

*-În 1980-perioada aceasta, comuna Husnicioara, avea funcţie mixtă agroindustrială.

*-În 1981, se înfiinţează Exploatarea Minieră Mehedinţi, cu obiect de activitate, extragerea lignitului din Husnicioara, Zegujani, Pietrele Roşii..

*-În 1984, erau deja deschise noi exploatări de lignit pe teritoriul com Husnicioara.

*-După cel de-al doilea război mondial, comuna Husnicioara avea 1897 de locuitori (276 la Celnata, 71 la Dumbrăviţa, 546 la Husnicioara, 460 la Negreşti, 212 la Oprăneşti, 332 la Priboieşti), 434 de gospodării şi 524 de clădiri.

*-În 2.002, a fost găsită cu o suprafaţă de 79km p, pentru cele 11 sate pe care le deţine şi 1.743 locuitori.

*-Marmanu  (Moimanu, Mormanu).

*-Este sat  atestat documentar la 1547, iar în unele documente apare abia în 1845. Aici se află dealul Marman, la poalele căruia se află zăcămintele de lignit de la Valea Copcii. Aparţine de comuna Husnicioara, aflându-se în S-V acesteia.

*-În 1778, apare la Bauer, ca ,,moşioară cu pădure”.

*-În 1819, avea 18 familii pe moşia serdarului Răducan.

*-În 1835, avea 37 familii.

*-Între 1864-1938, a aparţinut de comuna Dedoviţa

*-În 1868, împreună cu Poroina aparţinea de comuna Dedoviţa. Atât Moimanu (Marmanu) cât şi Dedoviţa se află pe deal.  Singură deţinea 23 familii, iar împreună cu cele din comună aveau 750 locuitori, 165 case şi 127 contribuabili. Localitatea Dedoviţa (centru de comună pentru Moimanu şi Poroina) avea proprietar pe Cornilie Brâdescu şi Grigore Severineanu, iar Moianu era al lui D. Ghiculescu. Centru de comună, Dedoviţa.

*-Între 1912-1952 a fost sat al com Husnicioara.

*-În 1947, deţinea 234 locuitori şi un învăţător. 

*-Între 1952-1968, a aparţinut de Ghelmegioaia.

*-În 1970, iul. 01, devine sat dependent de comuna Husnicioara.

*-În 1974, satul este electrificat.

*-În 2.002 avea 26 locuitori.

*-Bobaiţa.

*-Aparţinătoare de comuna Crăguieşti. S-au găsit urme de ziduri romane, fragmente ceramice şi de la un drum vechi în punctul numit ,,Cetatea”. Aici este posibil să fi existat un turn de legătură şi semnalizare cu castrul Drobeta.

*-În 1890, s-a aflat pe teritoriul localităţii un mormânt roman, în care s-a găsit o monedă de a lui Hadrian.

*-În 1906.mart., chestionarul comunei Bobaiţa, arată că locuitorii sunt moşneni şi se împart în 15 familii fruntaşe (bogate), 160 de mijlocaşi, 51 codaşe (sărace). Refuză a se învoi în scris pentru pământ cu proprietarii. Se cresc din ce în ce mai puţine vite, în timp ce industriile casnice sunt apreciate, ca fiind variate. Când fac învoilei, dijma se dă din trei una.   

*-Oprăneşti,

*-În 1887, este atestat documentar ca sat.

*-Sat aparţinând de com Husnicioara din anul 1945, care se află între Dumbrăviţa şi Marmanu. Numele satului vine de la serdarul Ghiţă Opran şi urmaşii lui, care au fost stăpâni peste Dumbrăviţa.

*-Între 1931-1945, a aprţinut de com.Negreşti.

*-În 1947, aparţinea de comuna Husnicioara şi avea, 212 locuitori, 54 clădiri, o şcoală cu doi învăţători.

*-În 1973, satul este electrificat.

*-Priboieşti.

*-În 1864, este atestat documentar ca sat aparţinător numai de comuna Husnicioara, se află între Gârbovăţu de Sus (2km) şi Celnata (4km), respectiv între văile Căprăreaţa şi Gârbovăţ..

*-Între 1897.dec.31-1898.ian.25, se stabilesc părţile de  moşie dintre Priboieşti şi comuna Husnicioara, deţinute de moşnenii Priboieşti şi proprietarii Lucia Em. Miculescu şi Lt.col. Gheorghe Chivu.

*-În 1947, aparţinea de Husnicioara şi avea 83 clădiri, 74 gospodării şi 332 locuitori.

*-În 1970 iul.01, satul Priboieşti, component al comunei Husnicioara, avea 225 loc. şi 79 locuinţe.

*-În 2.002, avea 103 locuitori.

*-Celnata (Cernata).

*-Sat component al comunei Husnicioara, situat între Negreşti (2km) şi Selişteni (3km), la 3,5km de Husnicioara.

*-Satul este format după 1829 pe moşia lui Istrate Selişteanu.

*-În 1864, este atestat ca sat, şi împreună cu satele Husnicioara şi Dumbrăviţa, au înfiinţat comuna Husnicioara, cu 214 familii, 220 case (38 la Cernata),  şi 207 contribuabili.

*-În 1891, aparţinea de comuna Husnicioara, plasa Ocolul de Sus, avea 300 locuitori, din care se deduce  întemeierea aşezării cu mult timp înaintea atestării.

*-Între  02.05.1897- 07.12.1898, sunt menţionaţi moşnenii Zahareşti.

*-În 1930, din cei 307 locuitori ai satului, 38,4 % erau ştiutori de carte.

*-În 1941, era component al comunei Negreşti, avea 276 locuitori şi 81 clădiri. 

*-În 1947, depindea tot de coumna Negreşti şi avea 276 locuitori, 69 gospodării. 

*-În 1973, satul este electrificat.

*-Dumbrăviţa.

*-În 1656, este atestat documentar, ca sat, în proprietatea Elinei Radu Buzescu.

*-Între 1632.oct.30-1794.febr.02, moşia şi satul, sunt menţionate în actele Mânăstirii Dintrunlemn.

*-În 1692.aug.29, se inaugurează biserica de lemn, construită de Ghiţă Opran-căminar.

*-În 1777. mart.14, se realizează hotărnicia moşiei satului, fiind menţionat Gh. Negrescu şi Zaharia Gureşu.

*-În 1832.apr.18, moşia satului era în stăpânirea lui Ioniţă Izvoranu-logofăt, şi al megieşilor.

*-În 1833, se afla în proprietatea moşnenilor şi a logofătului Ioniţă Izvoranu.

*-În 1833, satul devine proprietatea moşnenilor şi a logofătului Ioniţă Izvoranu.

*-În 1838.noemb.25, Constandin, fiul lui Lăpădat, începe cursurile şcolare  cu şapte elevi.

*-Între  06.02 1853-03.04.1855, este menţionată moşia Cerneţi în hotarul satului Dumbrăviţa.

*-În 1864, împreună cu satele Husnicioara şi Cernata (Celnata), au înfiinţat comuna Husnicioara, cu 214 familii, 220 case (70 la Dumbrăviţa) şi 207 contribuabili.

*-În 1930, din cei 65 locuitori ai satului, componentă de comuna Negreşti, plasa Ocolu, 27,4 %, erau ştiutori de carte.

*-În 1970 iul. 01, componentă a comunei Husnicioara, satul avea 64 locuitori şi 27 locuinţe. 

*-În 1973, satul este electrificat.

*-În 2.002, avea 120 locuitori.

*-Selişteni.

*-În 1775.noemb.26, este menţionat în hotarul moşiei Orgutova  Verde.

*-(Sum.SA-S/u/-TIL-IN/n/I-metat. Săliştini)- ,,Locul din lăuntru unde viaţa este protejată de principiul femenin (soţia?) zeului Cerului” apoi în (skr.SALI/la /-STANA)- ,,Locul pietros (stâncos) al lăcaşului (de cult)”. Au derivat toponimele Seliştiuţa (jud. Mehedinţi) şi Silişteni (AG). Vezi în completare şi la ultimul punct tratat la pagina despre Mehedinţi!  Satul aparţine de comuna Husnicioara din 1912, aflându-se în centrul actual al acesteia. Este înconjurat de dealul Stânelor şi  Buciucumului, aflându-se la 19km de Turnu Severin. Se află peste deal de Valea-Petrei, într-o vale frumoasă care dă în lunca Huşniţei. Localităţi vecine sunt Peri şi Husnicioara, aflate la câte 2km depărtare fiecare.

*-În 1785, (în alte documente, 1699.apr.24)a fost construită biserica din lemn ,,Sfinţii Îngeri” (Sfinţii Voievozo) dar care în 1947 era destul de ruinată.

*-În 1789, este atestat documentar ca sat.

*-În 1819, făcea parte din plasa Ocolul de Jos şi era pe moşia ,,Casei” polcovnicului Istrate Sălişteanu şi megieşească, având 44 familii.

*-În 1835, avea 52 familii.

*-În 1838 nov.13, Ion al Gruii, începea cursurile şcolare din sat cu nouă elevi.

*-În 1840, este prevăzut ca fiind proprietate megieşească.

*-Între 1844-1845, după cum se arată în unele documente, este atestat ca sat.

*-Între 1864-1912, are statut de comună, formată numai din satul respectiv. Erau moşneni puţini, dar cu pământ mult, cultivând grâu, secară şi porumb. Oamenii se ocupau cu vânzare de lemne, pe care le transportau cale de ½ poştă, cumpărând un car cu lemne din pădure cu un sfanţ şi vănzându-l cu trei sfanţi la Severin.

*-În 1894, avea statut de comună tot în Plasa Ocolul de Sus, avea 130 contribuabili, 700 locuitori şi 156 case.

*-În 1906.mart., în Selişteni, erau două familii fruntaşe (bogate), 117 mijlocaşi, 11 codaşe (sărace). Erau în învoială cu dijmă din trei una, plus două zile de muncă pentru un pogon (1/2 ha.). Pentru păşunatul vitelor, se lucrează trei zile de o vită mare şi o zi pentru vitele mici. Numărul vitelor s-a redus, iar industriile casnice sunt în progres.

*-În 1930, dintre cei 490 locuitori ai satului, 44,2 %, erau ştiuitori de carte.

*-În 1947, avea 153 clădiri, 125 gospodării şi 473 locuitori.

*-În 1968, satul este electrificat.

*-În 1970, satul era component al comunei Husnicioara,  avea 421 locuitori şi 145 locuinţe. 

*-În 2.002, avea 224 locuitori.

*-Prunişor (Prunişori).

*-În 1593, este atestat documentar ca sat.

*-Deţine un relief deluros, brăzdat de pâraiele Huşniţa, Cerveniţa, Mijarca, Peşteana, ca bogăţii: cereale, vite, fructe, iar în teritoriu zăcăcminte de cărbune de pământ. Localitate este vecină cu localitatea Peri, aflată la Şoseaua Naţională-care a fost şi este pentru Peri, staţia de Cale Ferată şi Oficiul Poştal, între ele fiind o distanţă de 6-7km, despărţite de o mare luncă care leagă aceste două localităţi.

*-În 1611, Lupu Glogoveanu cu fii săi (se arată în hrisovul de la Radu Mihnea), au moştenit moşia Prunişor, rămasă în familie aproape 300 de ani, până la Nicolae Glogoveanu.

*-În 1819, satul Prunişor apare în documentele lui Fotino.

*-În 1819, Clucerul (boier care se ocupa  cu aprovizionarea de la curtea domnească) N.Glogoveanu, stăpânea peste şase sate locuite de 597 familii de birnici (persoane supuse la bir), printre ele fiind şi localitatea Prunişor.

*-În 1837, la Prunişor şi Porceşti, au fost înfiinţate bâlciuri în zonă unde gospodari din satele învecinate, mergeau pentru vânzări-cumpărări de produse. Bâlciul din Prunişor, a luat fiinţă la cererea comisului Costache Glogoveanu, proprietarul moşiei-bâlci, care se ţinea în 14 octombrie, ulterior apar la Prunişor şi Gârniţa, schimbându-se şi data de organizare, pe 23 aprilie (ziua de Sfânt Gheorghe). 

*-În 1860, se afla pe moşia lui C.Glogoveanu, iar învoielile se practicau cu din trei una în cazul semănăturilor.

*-În 1893,  Prunişor, era una dintre cele opt plase, pe care le deţinea Mehedinţiul.

*-În 1906, exista în zonă proprietar de moşie cu peste 100 ha. în regie proprie.

*-Între 1951-1968, a fost sat al comunei Fântăna Domnească.

*-În 1970, deţinea 3 mori şi un dărac de lână.

*-În 1984, erau deschise- în zona Prunişor, noi exploatări de lignit.

*-Degeraţi (Cerveniţa).

*-Are ca hotar natural, Valea Mare, Igrelişte, Poiana Perenilor. Aici ca şi în Husnicioara s-au descoperit izvoare de apă minerală. Satul se află la 5km de gara Prunişor şi la 30km de Turnu Severin. Deţine culmile: Degeraţilor, dealul Albina, Piscul Morii, Poiana Perenilor, şi văile: Cerveniţa, Valea Mare, Seacă, Lumnicului. Marea pădure a Igreliştei se află în mare parte în zona Degeraţi şi Severineşti.

*-În 1483,-după unele documente, se vorbeşte de atestarea satului Cerveniţa de Sus. 

*-În 1571, este atestat documentar, satul Degeraţi.

*-În 1593, (în alte documente), este atestat sub numele de Degeraţi , nume pe care-l păstrează până în 1964

*-În 1645, se consemnează într-un hrisov ca moşie a lui Iacov din Cernaia.

*-În 1833, sunt atestaţi ca stăpâni băneasa Brâncoveanu şi moşneni. 

*-În 1845, este atestat satul ,,Degeraţii birnici” şi ,,Degeraţii moşneni”, care încă mai existau şi în anul 1857..     

*-În 1864, devine comună, formată din cele două sate Degeraţi şi se păstrează aşa până în anul 1912.

*-În 1925, i se ataşează satele Lumnicu de Sus şi Lumnicul de Jos, fiind împreună până în anul 1950.

*-În 1947, avea 893 locuitori, care se ocupau cu agricultura, tăierea lemnelor şi cărăuşia. Împreună cu Lumnicul (de jos şi de sus), cu care alcătuieşte o singură comună, avea 1367 locuitori. În Degeraţi era o şcoală cu 3 învăţători şi în Lumnic una cu doi învăţători; 16 cazane pentru ţuică şi 4 în Lumnic; două unităţi cooperatiste; teren de 492 ha. Terenul de 492 ha. apare în statistici ca fiind ocupată de marea pădure a Degeraţiului, evidenţiată în lista marilor păduri ale Mehedinţului.

*-În 1952 la satele care compun comuna, se adaugă şi satul Sperleşti, cu care se află până în anul 1964. 

*-În 2.002 avea 385 locuitori.

*-Govodarva.

*-Este atestat ca sat în anul 1645.

*-În 1821, se întemeiază satul Govodarva Adunaţi, în apropiere de Govodarva, din populaţie venită în zonă, sat care-şi pierde identitatea în anul 1864.

*-Între 1.832 apr.28-1.833 aug.09, satul era pe moşie megieşească, şi a fostului ceauş, Istratie Calotescu, iar învoirile legate de clacă şi dijme se făceau prin grai (înţelegere verbală), ele fiind de 12 zile, precum şi zăciuială în toate, iar carul de lemne nu era prevăzut în obligaţii. Prin comună trece şoseaua comunală-vecinală, Severin-Petrele Roşii-Govodarva.

*-În 1838.nov.15, Ion, fiul lui popa Gheorghe, începe cursurile şcolare cu zece elevi.

*-În 1868, era unită cu Valea-Rea, comună cu moşneni şi clăcaşi în număr de 180 contribuitori, 735 locuitori. 180 case, 191 familii (din care 107 Govodarva). Viaţa era destul de grea, pământul brăzdat de dealuri, văi, râpi cu pământ argilo-nisipos, chiar şi petros. Dealurile înalte închid Govodarva ca în carapace de zid. În Vârful-lui-Iacobu s-au găsit urme de zid din cărămidă mare, care arată că acolo a existat o veche cetate Romană. Satul are în aceaată perioadă numai 100 de familii, dar a început cu numai 16 şi care din 20 în 20 de ani numărul acestora se dubla.      

*-În 1891, apare ca fiind comună în plasa Motru de Sus, şi împreună cu satul Valea-Rea, avea 735 locuitori care posedau: 411 bovine, 8 cai, 316 ovine, 206 porcine.

*-În 1896, Govădarva era comună, compusă din Govădarva + Valea Rea.

*-În 1930, dintre cei 464 locuitori ai satului din plasa Motru, 51,5 % erau ştiutori de carte.

*-În 1941, Govodarva împreună cu cătunul Păltinişul, componentă a comunei Căzăneşti, avea 54 loc.  149 clădiri, o şcoală cu doi învăţători.

*-În 1970, deţinea 62 locuinţe şi 3,7 % din populaţia comunei.

*-În 2004, apare ca sat component de comuna Căzăneşti.

*-Zegaia (Zegae, Zâgaia, Zăgaia).

*-În 1571, apare ca sat atestat documentar, când este menţionat Lupu din Zăgaia, nepot al jupânesei Mariana şi al fratelui ei Radu din Ergheviţa.

*-Vecini îi sunt: în răsărit, Prunişor, în sud, Gutu, la apus, comunele Bistriţa şi Dedoviţa şi la nord, comuna Husnicioara. Are un relief frământat (accidentat) şi sărăcăcios (dealul Balota, şi văile Zegaia, Poiana Lungă, Barscota, Prunului, Paului, Gorunişa, Zapu, vârful şi câmpul Marmanu (371m). Se află între Valea Zegaia şi Vârful Marmanului, având mahalalele Zegaia bătrână şi Zegaia tânără.

*-În această localitate la 20km depărtare de Severin-dar şi în apropiere de Peri şi unde se ajunge trecând prin satele Bădiţeşti şi Ciolani, s-au descoperit urme romane şi o reuşită piatră funerară (monument funerar), care relatează despre fiica lui Ulcudius Bedari şi a Suttei Epicadi, ambii de origine dacică, că a fost ucisă de tâlhari, de alţi Geto-Daci, care erau tot într-o stare de primitivi, rămaşi după construirea podului de peste Dunăre, dar care a fost răzbunată (interfecta a latro. et  vindicata). Asasinatul a avut loc în vicus-ul roman de la Zăgaia, unde locuiau părinţii fetei. 

*-Vorbind de Zegaia te duce gândul la Balota- staţia de cale ferată pentru Zăgăieni- şi dealul Balota (368m), la 2km distanţă, unde domină depresiunea estică a Severinului. Gara Balotei renumită pentru că aici se înfrânează garniturile de tren care coboară spre Turnu Severin, care se află la 18km depărtare de oraş. Coborârea pe calea ferată pe traseul Balota-Turnu Severin, este una dintre cele mai dificile, dat fiind serpentina destul de pronunţată, care cere la urcarea ei dinspre Severin suplimentarea cu locomotive pentru tractarea trenurilor, serpentina având şi o pantă destul de înclinată. 

*-Câmpul lui Balotă, sat şi moşie la Balota-Zegaia, sat atestat în 1571, ca posesiune a postelnicului Udrişte, fiul lui Pârvul din Drăgoieşti. Moşnenii baloteni (Zăgăieni) şi moşia Câmpului lui Balotă sunt menţionate în documente din 1835, 1839, 1845.

*-În 1636 este menţionat Dragul din Zăgaia.

*-În 1668 sunt menţionaţi: Ivan  Huza şi fratele său din Zăgaia. 

*-În 1727, Zegaia, împreună cu satul Peri, făcea parte din plasa ,,De margine”, plasa ispravnicului Barbu Păianu, de pe moşie megieşască cu: Istrate pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai;   din neamul Sălişteanul avea pe, Avram, Iancu, Dragotă, Mihai şi Ion;  Novac Pereanu;  din neamul Zăgăianul pe Barbu, Curuia şi Dumitru;  Giurgi Husniceanu;    Coanda sin Curui Zăgăianul;  Neagul vânătoriul;  Pârvu Calofirescu;    Nedelcco Piţiga ş.a.

Împreună (Zegaia şi Peri) aveau 45 familii (36 megieşi, 4 birnici, 4 văduve, 1 nevolnic), printre care şi a lui Istrate-pârcălab, posesor a 36 moşii, 27 vii, 50 bovine, 23 cai.

*-În 1732, satul, apare menţionat într-o carte de hotărnicie a moşiei Trestenicul, semnată de boierul Preda Căpitanul Zegăianu.

*-În 1778, este menţionat de Gen. Bauer, ca ,,locuinţe părăsite cu pădure şi livezi”.

*-În 1789, sunt menţionaţi, Constantin Zăgăianu şi Gheorghe Ciolan cu fiii lor din Zegaia, vânzători ai moşiilor lor din hotarul Marmanului.

*-În 1819, Fotino aminteşte de Zegaia de sus şi Zegaia de Jos.

*-În 1836, apare-în unele documente-ca fiind atesat sub numele de ,,Câmpul Zegăii”.

*-În 1839, a fost menţionat ,,Câmpul Zăgăii”.

*-În 1845, este menţionată moşia Balota a moşnenilor Zăgăieni.

*-În 1857, satul avea un singur învăţător.

*-În 1860, Zâgaia aparţinea unui număr de 180 moşneni şi un proprietar mai mare. Se cultiva grâu, porumb şi puţin orz, iar pământul era destul de slab.

*-În baza legi de reformă agrară din 1864, urmată de cele din 1921 şi 1945, s-au efectuat împropietăriri şi pentru locuitorii din localitatea Zegaia, unde 84 de locuitori au primit între 1-4 ha, în moşiile Băncii Severinului şi cea a lui C. Constantinescu-Prunişor.

*-Între1864-1892, formează com.Zegaia împreună cu satul Bădiţeşti.

*-În 1868, Zâgaia (Zegaia), era comună şi avea în componenţă cătunul Bădiţeşti cu care deţinea 162 case, 194 contribuabili, 201 familii (din care120 familii erau în Zâgaia).

*-Între 1892-1912, este comună cu Bădiţeşti şi Marmanu.

*-În 1894, era comună şi încă avea în subordine satele Bădiţesci şi Ciolani, aveau 263 contribuabili, 1.870 locuitori, 311 case, o biserică, un preot, doi cântăreţi, o şcoală, un învăţător, 37 elevi.  

*-În 1906, exista aici un proprietar de moşie cu peste 100 ha.

*-În 1908-1983, a vieţuit Mihalache (Lache) I. Simcilescu-Zegaia, care a funcţionat ca învăţător atât în satele din com.Zeagaia cât şi altele din judeţ. A fost un mare culegător de folclor literar, din Zegaia şi împrejurimi. Împreună cu folcloristul Iosif N. Dumitrescu, a publicat în 1936 culegerea ,,Ghicitori”. A cules peste 200 cântece populare, a deţinut o colecţie de strigături în joc (vechi şi noi) şi o bogată colecţie de cusături naţionale din Zona Zegaia.  

*-În 1914-în timpul războiului a fost luat prizioner sold. Bădeţi Alexandru, fiu al Zegăii, din regim.17 infanterie Mehedinţi şi dus cu ceilalţi, prin lagărele din Africa şi Germania.

*-Între 1932-1945, este comună cu satele Bădiţeşti, Marmanu, Ciolani.

*-Între 1945-1950, este comună cu satele Marmanu şi Ciolani.

*-În 1947, existau: o moară de măcinat cu pietre, 2 şcoli cu cinci învăţători, 2 unităţi cooperatiste, două cârciumi, 34 cazane de ţuică.

*-Între 1951-1968, satul Zegaia a aparţinut de comuna Ghelmegioaia.

Post-Scriptum:

1)-Cât priveşte numele de PERI, un hâtru al locului, ar fi lansat ideea (să fie oare o legendă sau realitate?), că un drumeţ a ţinut morţiş (a poftit) să mănânce o pară în perioada de vară şi fiindcă n-a găsit măcar una pentru a-şi potoli foamea, setea şi pofta, a murit de dorul perelor, şi uite aşa s-a născut numele de Peri, adică acolo unde poţi să mori de dorul perelor (unde lipsesc perii). Dar hai să recunoaştem că nici în zilele noastre nu se găsesc prea mulţi gospodari care să se fi înghesuit a avea măcar un păr în livada lui, fie numai pentru simbolul care trebuie păstrat, acela de Peri, de numele ,,sfânt” al localităţii natale şi unde se cade, ca fiecare gospodar să aibă aşa ceva pentru ca numele să corespundă realităţii (să fie o localitate cu mulţi peri, unde fiecare gospodar să aibă măcar un păr în livada lui şi unde să se găsească pere din belşug şi din toate soiurile).

2)-Dacă părinţii mei, sunt născuţi şi crescuţi în Peri, având un loc căruia îi pot spune ,,loc natal”, nu acelaşi lucru se poate spune despre mine şi fratele meu mai mare Valentin-Istrate (Titi-Vali), prin simplul fapt că noi nu avem un loc pe care-l putem numi loc natal. Fratele meu a venit pe lume în maternitatea spitalului din Orşova Veche(anul 1965), iar eu tot în Orşova, dar în cea Nouă (anul 1973), spital la care erau arondaţi cei din Topleţ (localitate între Orşova şi Herculane), acolo unde părinţii erau stabiliţi (Tati din 1959 şi Mami din 1963, după căsătorie), cu domiciliul şi serviciu. Mergând în Peri, eram musafiri, unde mergeam ,,de-a neamurile”. În Orşova este doar locul unde am văzut lumina zilei- sau glumind unde au aterizat berzele care ne-au adus şi unde părinţii au primit acel act de naştere. În Topleţ unde noi doi fraţii, am apucat a sta destul de puţin (fratele 11 ani iar eu numai 2,5 ani). Din 1976 am devenit cu toţii (familia) severineni, dar nu-mi pot lega şederea ca de un loc natal, distinct, chiar dacă aici ( în perioada 1976-2002) am crescut, m-am format şi mi-am desăvârşit studiile. În acest fel, fie-mi permis a mă pronunţa-în felul hâtrului-spunând că locul natal pentru mine şi fratele meu, este agăţat undeva, într-un loc nedefinit, unde nici cui nu se poate bate  şi nici agăţa-măcar-acel  act de atestare a venirii noastre pe Terra.   

3)-Fraţii lui Tati:

-Mariţa, (soră de pe tată) căsătorită cu Ion Isac, mamă pentru Măriuţa şi Anuţa,

-Paraschiva, (soră de pe tată) căsătorită cu Gogu Bădeţ din Bădiţeşti, mamă pentru Vasile, Mitu şi Constantin (Chică),

-Miahai, căsătorit cu Dorina Lazăr din Bucureşti, unde s-a stabilit, dar nu au avut copii,

-Costică, căsătorit cu Alina Cârstescu din Prunişor, stabiliţi la casa bunicilor din Peri, tată pentru Mariana, Vasilica (Vali), Nelu, Vică şi Constantin (Bebe), 

-Elena (tanti moaşa), soră geamănă cu Tati, căsătorită cu Ion Ochea  şi ea fără copii.

4)-Fraţii lui Mami:

-Nelu, căsătorit cu Fineta Drică din Arvăteşti (Fântâna Domnească), tată  pentru Gilda şi Dana,

-Ruja,  căsătorită cu Costel Săftoiu din Husnicioara, mamă pentru Nuţi şi Relu,

-Lenuţa căsătorită cu Sandu Iacob din Gârla Mare, apoi cu Victor Stănciulescu din Bârda, dar fără copii,

-Mihai (Puiu), căsătorit cu Nuţa C. Dulamă, tată pentru Simona şi Constantin (Bebiţă),

-Marioara, căsătorită cu Mişu Bărbulescu, mamă pentru Marius, iar după decesul soţului, recăsătorită cu Nicu Lăcătuşu, fără copii. 

5)-Tati se mândreşte cu faptul că a făcut parte din:

*-Prima promoţie care a absolvit ciclul elementar, cu şapte clase din anul şcolar 1950-1951, promoţie în care s-au regăsit 4 promoţii.

*-Prima promoţie cu numai doi ani de Şcoală Profesională (promoţia 1951-1953, de pe lângă Atelierele C.F.R.Turnu Severin), promoţie care a urmat după cea cu trei ani, respectiv cu doi ani şi jumătate.

*-Primul contingent cu stagiul militar de numai doi ani (1956-1958, la pontoneri Brăila), după cei cu patru, trei, şi respectiv doi ani şi jumătate de armată (instrucţie).

*-Prima promoţie de doi ani Şcoală Tehnică de Maiştri (1968-1970), la Grupul Şcolar Electromotor Timişoara- timp în care a şi muncit la Intreprinderea Electromotor - după promoţia de trei ani, când în anul 1970  au absolvit,  două promoţii, cu trei ani, respectiv cu doi ani de şcoală

6)-Tati nu a fost, nu este şi nici nu va fi, de acord cu mine, nesuportând, nici ca om dar mai ales în calitate de creştin Nou Testamental, interpretarea viselor, şi superstiţiile în care eu pun mare bază, cu toate că în cazurile relatate în cele ce urmează - şi în care realitatea este de partea lui -, el a căutat să mă convingă, dar fără reuşită: În 1994, când mi-am propus să urmez cursurile Universităţii din Craiova, la Colegiului Universitar-Tehnic şi Adminstrativ, din Turnu Severin, am mers la sediul Colegiului şi m-am înscris pentru examenul de admitere, fiind notată în ordine la numărul ,,13”. Eu, cea care sunt în stare să servesc superstiţia pe pâine, am luat în calcul că nici de data aceasta nu voi avea sorţi de izbândă la admitere (anul anterior din cauza Istoriei nu am luat medie de admitere la Academia de Poliţie). În timpul pregătirii  consultând broşura cu indicaţiile ce-mi necesitau, am descoperit cu groază că sediul Universităţii din Craiova, unde urma să susţin examenele de admitere, se afla pe Strada Alexandru I.Cuza nr.13. De data aceasta începusem de-a binelea să văd negru în faţa ochilor. Aşa s-au mai scurs zile şi când mai era puţin timp până la examene, am fost vizitaţi de Tanti Puşa Şchiopescu (soţia lui Gheorghiţă, verişorul lui Tati), împreună cu fiul ei Sorin, stabiliţi în Craiova. Din discuţii au aflat şi musafirii că speranţele mele sunt minime, având la bază ideea cu numărul ghinionist 13, care deja îmi apăruse de două ori,  ca în completare, verişorul să-mi ,,întărească” convingerea ţinând să spună pe ton actoricesc, cum că eu locuind la ei la Craiova pe timpul examenelor, voi locui pe strada Pavlov (actualmente Amaradiei) nr.13. Ce să mai spun decât că am plecat la examene numai cu gândul de a-mi face datoria participării, a încercării, şansele fiind în conceptul meu nule. Tot prin ajutorul oferit de tanti Puşa  am aflat- cu mult înainte de afişare,  că am reuşit cu medie destul de bună (medie de bursă), dar numai când au fost afişate la sediul Colegiului din Severin, rezultatele mi-au arătat locul pe care am reuşit, în funcţie de media de admitere. Acolo la afişier a mers Tati, unde nu a urmărit unde este trecut nunele meu, ci numele trecut  în dreptul numărului fatidic ,,13”. După cum a declarat a ţinut să mulţumească Lui Dumnezeu că acel careu cu patru de ,,13” s-a încheiat şi că are toate motivele să mă convingă să nu mai cred în superstiţii, înţelegându-se de la sine că locul ,,13”pe lista reuşiţilor la admitere era ocupat de Zăvadă V.Elena Mihaela (subsemnata). 

   În  ziua de marţi, 13 mai 2008, am fost anunţată că participând la o tragere la sorţi, am câştigat dreptul de a cumpăra materiale pentru amenajarea interioarelor, în valoare de 1000 ron (10 milioane lei vechi). Tragerea a fost organizată şi susţinută financiar de către patronul de la Izometal Timişoara, care patronează şi publicaţia săptămânală Cronica de S-Vest. De remarcat că la tragerea de la finele anului 2006, Tati a câştigat marele premiu de 1.000 euro (33,2 milioane lei vechi), iar la tragerea de la finele anului 2007, şi fratele meu Valentin Istrate, a câştigat 500 de euro (16 milioane lei vechi). Pentru a participa la tragerile la sorţi, trebuia să te abonezi la Cronica de S-Vest, pe 3-6-12 luni, să trimiţi copie după chitanţa de abonament şi datele personale, la Cronica. Şi cum Tati a luat iniţiativa abonării la acest reuşit săptămânal, ne-a convins şi pe noi copiii, şi aşa am reuşit cu toţi să avem parte de câştiguri de loc neglijabile. Şi de data aceasta Tati a arătat, cu degetul spre mine, având dreptate. Aceasta are o explicaţie, legată de ziua de marţi 13.05.2003 (exact cu 5 ani în urmă şi tot zi de marţi 13 mai), când stând la un punct de schimb valutar, mi s-a furat din geantă suma de 260 euro (97 milioane lei vechi). Eu prăpăstioasa superstiţioasă, am făcut imediat legătura dintre ziua de marţi şi  fatidicul 13. Atunci (în 2003), eu am avut dreptate, dar acum Tati a venit să-mi reamintească, cum că  ziua de marţi şi cifra 13, pot aduce necazuri, dar şi bucurii. În acestă direcţie legată de superstiţii, lupta continuă.

7)-În continuare, prezint poeziile şi poeziile-cântări, pe care le-am adus pe diferite scene şcolare, concursuri şi la ,,Serbările Mării”, emisiuni radiodifuzate, cu care am avut-spre satisfacţia mea de copil, mari succese:

Şcolarul şi căţelul.

Măi Lăbuş, te uiţi la mine, câine mic şi minte goală.

Tu nu vezi că-mi pare bine, c-o să merg şi eu la şcoală?

Ce te bucuri fără rost?, că de şcoală n-ai habar.

Tu rămâi un câine prost, fiindcă nu poţi fi şcolar.

Ne-am jucat o vară-ntreagă, suntem doar prieteni vechi.

Dar ce poate să priceapă, capul tău dintre urechi?

Sai în sus şi dai din coadă, toate le-nţelegi pe dos.

Ce vrei, joacă sau vrei sfadă?, stai cuminte nu-i frumos!

Nu pricepi că-nvăţătura, lămureşte orice taină?

Tu doar şti s-apuci cu gura, ba de mână, ba de haină.

Vai de tine că nu şti, nici să faci o socoteală,

Nici ca să citeşti, să scrii, cum se-nvaţă azi la şcoală.

Eu cu mine te-aş lua, dar mi-e teamă că deodată,

Din prostie, vei lătra, şi-o să râdă clasa toată.

Stai, te rog, mai bine-acasă, mintea să ţi-se mai coacă!

Eu voi sta cuminte în clasă,  şi-mpreună doar la joacă.

Gruia lui Novac.

Sus în deal la crâşma Stanii, unde-şi beau drumeţii banii,

Şade Gruia bea vin rece şi cu lăutari petrece.

Mama lui de veste-a prins şi la el aleargă-ntins.

Gruio, Gruio, fătul meu, ce faci pentru Dumnezeu?

Azi de-acasă iar plecaşi, crâşma, crâşma mi-o-nfundaşi,

Spada, vinul, Gruio mamă, capul ţi-or mânca me teamă.

Haide fiul meu iubit, că nu-i timp de chefuit!

Vremea-i de arat acu, haide şi la târg te du!

Vinde calul pe doi boi, armele pe alţii doi,

Mai avem acasă doi, ieşi la plug cu şase boi!

Gruia crâşma părăseşte, repede la târg porneşte,

Vinde calul pe doi boi, armele pe alţii doi.

Vine apoi din târg acasă, numai sabia n-o lasă,

Uite mamă boi pe-ales, la arat cu cine ies?

Mama lui îi răspundea: ,,cu Voichiţa sora ta”!

Ies în ţarină-amândoi, la arat cu şase boi.

Ară, pân’ la-miaz muncesc, de amiază şed prânzesc.

După ce un ceas şezură, iar la muncă s-aşternură.

Dar Voichiţa stă deodată, locului şi-nzare cată.

Alelei, Grui frăţior, vezi colo ce negru nor?

Dă din brazdă boii afară, vine ploaia şi e seară!

Soro, dar copilă eşti, nu e nor cea ce zăreşti.

Nu e nor ci-s turci păgâni, ce au ură pe români.

Vin cu toţii, vin săgeată, chiar pe mine ei mă cată.

Că din trânşii ieri pe plai, sute la pământ culcai.

Bine vorba n-a sfârşit, turcii iată c-au sosit.

Câtă frunză-n codru des, câtă iarbă e pe şes.

Măi plugare, te-am ruga, n-a trecut pe-aici cumva,

N-a trecut pe aicea oare, Gruia lui Novac călare?

Ba, de cum nu turcilor, pe fugarul său în zbor,

A trecut pe aicea-n sus, ca un vânt aşa s-a dus.

Sus în deal la crâşma Stanii, unde-şi beau drumeţii banii.

Acolo, el bea vin rece şi cu lăutari petrece.

Turcii îndată ce-auzeau, într-acolo ei porneau.

Dar un turc micuţ de stat, gros în ceafă le-a strigat:

,,Turcilor nechibzuiţi, unde mergeţi ce fugiţi”?

Ăsta-i Gruia, puneţi fraţi iute mâna şi-l legaţi!

Turcii s-au înapoiat şi pe Gruia l-au legat,

C-o frânghie de mătase, împletită-n cinci şi şase.

Iar din grai cel turculeţ, îi grăia apoi semeţ:

,,Alelei pui de Novac, moartea cum vrei să ţi-o fac”?

Să te tai cu spada-nlung, ori cu lancea să te-npung?

Să te fac în flăcări scrum, ori c-un ştreang să te sugrum?

-Turcilor, stăpânilor, Gruia le vorbeşte lor.

Îmi daţi moartea ce-o vroiţi, doar o mână-mi sloboziţi!

 Să bag mâna-n pălărie, să scot foaie de hârtie,

Şi de-aici de sub pulpană, să scot călimară, pană.

Ca să-i scriu măicuţei carte, ca să ştie de departe,

Căci în mână v-am picat şi că mă dădui legat.

Ca să nu m-aştepte biata, în zadar cu masa gata,

Şi cu pat de odihnit,…..turcii stat-au s-au gândit.

Mâna stângă-i sloboziră, că pe dreapta nu-ndrăzniră.

El văzând se bucura căci de neam stângaci era.

N-a dus mâna-n pălărie, după foaie de hârtie,

Nici n-a scos de sub pulpană, Gruia, călimară, pană.

Şi la şold mâna şi-o duse şi pe sabie şi-o puse,

Scoate sabia scuţită, la tăiş ca otrăvită.

Şi sării la turci cu ea, Doamne e e e e, cum îi mai tăia.

Cum pe şes plugarul vara, taie grâul şi secara.

Până la Apus de soare, n-a rămas turc în picioare.

Ba,  Doar pe unul l-a iertat, de-a dus veste la-mpărat.

Gruia la Voichiţa cată, ia vezi surioară fată,

Dă din brazdă boii-afară, să plecăm c-acum e seară!

Am arat, am semănat şi s-a copt şi-am secerat.

Şi-acum pleacă bucuroşi şi la gât cu brâie roşi.

Iară turcii stau prin gropi, răsturnaţi ca nişte snopi.

*-Poezie învăţată de la Tati, prin anul 1987, care şi el a învăţat-o de la bunica (fără ştiinţă de carte), iar bunica ar fi învăţat-o pe la 1910, de la bunica ei (stră-străbunica mea), care fără dor şi poate era şi ea fără ştiinţă de carte. De remarcat că, atât bunica cât şi înaintaşele, fiind neştiutoare de carte, înseamnă că poezia a ajuns să fie scrisă, poate pentru prima dată de către Tati. Un calcul estimativ arată că s-a păstrat în familie pe cale orală de prin anii anii 1840, prima socotind-o pe stră-străbunica mea.   

Minunatul Judeţ Mehedinţi (Căntecul Judeţului Mehedinţi).

1)-Din întreaga Românie, cu poveşti de ape,

Munte, deal, calmă câmpie, le iubesc pe toate!

R:Un judeţ în toată ţara-mi pare minunat

Cântec cu aripi fierbinţi,

Răsărit în zbor năvalnic, lângă vechi Carpaţi,

E ....judeţul Mehedinţi.

2)-Din Strehaia la Tismana, lanuri unduioase,

Leagă-n inimi şi în casă, fibre de mătase. -Refren.

3)-Şi-n judeţul de lumină- şi de cântec plin,

Străluceşte-n zi senină, Turnu Severin. -Refren.

         * Cântec cu care am obţinut multe rezultate, în concursuri, ca solistă a Casei Pionerilor din Turnu Severin, cântec prezentat şi într-o emisiune a Radiodifuziunii Române, iar  în vara anului 1982, l-am cântat la ,,Serbările Mării”, unde am participat cu Ansamblu Casei Pionerilor. Aici am avut marea satisfacţie, să o cunosc ,,pe viu” şi să cânt pe aceeaşi scenă, cu doamna şi   marea solistă de Muzică Populară, Maria Ciobanu.

Toamna.

      A sosit un zvon de-afară, c-or să-ngheţe şi-or să piară,

Flori şi fluturi tot ce-a fost. Rândunelele de-afară,

Cârduri, cârduri se-nălţară, căutând în altă ţară, caldul adăpost.

Bruma-nmunţi s-aşterne ţoluri, fug ciobanii de la goluri,

Cu întorceri şi ocoluri, toţi cocorii s-au strâns stoluri şi

se duc cântând.

Biciuind frunzişu-n faţă, un vânt rece făr’de viaţă,

Smulge galbenele foi, şi-ntr-o tristă dimineaţă, se trezesc copacii goi.

Iar pe neguri şi pe ceaţă, de la Crivăţul ce-ngheaţă,

Îi vin toamnei peţitori, corbi flămânzi şi ciori.

Câmpu-i sterp, pădurea-i goală, negrii nori din văi se scoală.

Soarele un biet moşneag, abia iese până-nprag.

Vine ghiaţa, cade bruma, hai şi noi copii de-acuma,

Să ne strângem toţi la şcoală, cuibul nostru drag!

De va fi urât de moarte, viscole şi ploi,

Să-ncălzim cu foc din carte, suflete-n noi! 

        *-Poezie învăţată de la Tati, de care nu îşi reaminteşte de unde a învăţat-o, dar pe  care a recitat-o în toamna anului 1950 (început de  an şcolar, clasa a VII-a elementară).

Cerbul cu stea în frunte. (poezie-cântare).

A fost odată într-o pădure, un om bătrân cu baba lui,

Trăiau săraci ca vai de lume, în adâncimea codrului.

Moşneagul nu mai vrea nimic, ci moartea o aştepta,

Dar baba ar fi vrut să aibă, un suflet tânăr lângă ea.

Să fie un copilaş, un căţeluş sau un pisoi,

,,Dar vreau să aud şi eu cum suflă o altă viaţă lângă noi.”

Aşa ofta sărmana babă, dar moşul nu mai vrea nimic.

Ce-mi trebuie o grijă nouă?, sunt prea bătrân şi prea calic.

Dar Domnul s-a-ndurat de babă, ş-un pui de cerb i-a dăruit,

Un pui de cerb c-o stea în frunte, gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul, din rană sângele curgea.

Era frumos şi blând săracul, zburda mereu, în loc el nu şedea.

Dar într-o zi trecu pe-acolo,  feciorul  unui împărat.

C-o ceată de gonaşi şi arcuri, şi cu ogarii de vânat.

-Dă-mi mie cerbul tău bătrâne, îţi dau pe el tot ce doreşti!

Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte, şi-ţi dau şi bani pe cât pofteşti”!

-Nu-mi trebuie averi şi cinste, sunt prea bătrân să le primesc.

Dar dac-ar vrea să vină cerbul, eu bucuros ţi-l dăruiesc.

Atunci minune fără seamăn, întreaga lume ce văzu,

Văzu cum cerbul dă din coarne, de parcă zice: ,,nu vreau, nu”! 

,,Nu vreau să vin la curtea voastră”!, deodată cerbul a vorbit:

Tu mă doreşti ca pe-o podoabă, ei ?, sufletul mi l-au dorit.

Tu, m-ai rănit la vânătoare, ei rănile mi le-au legat,

Şi-n strălucirea curţii tale, eu m-aş simţi încătuşat.

Plecă pe gânduri voevodul, şi se gândi că nu-i de-ajuns,

Să fi bogat, măreţ şi veşnic, de măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai şi suflet, să fi şi blând, mângâitor,

De vrei să fii iubit de oameni şi de podoaba codrilor.

Povestea unui Ciobănaş.(poezie-cântare).

Am să vă spun copii povestea unui ciobănaş-bis.

În fiecare zi mergea cu turma pe imaş

Printre oiţe, mieluşei, drăguţul ciobănaş.

Voios pe câmpul înflorit, cânta din fluieraş.

Şi-i răspundea din lan de fân, cri, cri, un greieraş.

Dar cum mergea cântând voios, spre câmpul înverzit

Un piţigoi din vârf de brad, aşa i-a ciripit:

,,Cirip, cirip, ascultă-aici, cirip băiatule,

Stă lupu-ascuns într-un tufiş, cirip băiatule!

Am să mă duc îndată eu, am să mă duc în zbor,

Să chem aici cu puşca lui, pe mândrul vânător.

Şi vânătorul iscusit, îndată a venit,

El, lupul ascuns într-un tufiş, pe loc l-a nimerit.

V-am spus copii, acum povestea unui ciobănaş

Cânta şi el, dar nu ca voi: cânta din fluieraş. 

Pupăza din tei.

Pu, pu, pu, strici mereu, somnul meu, pupăză din tei,

La-s c-am să te prind moţato, şi te-oi întreba ce vrei?

Cănd ţi-oi smulge coada toată, şi te-oi vinde pe cinci lei.

Pu, pu, pu, uite-acu,  am să-ţi viu de hac!

Şi ajungând la tei căciula, peste cuib capcană-o fac.

Şi-apoi scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac,

Ha, ha, ha, vezi aşa, mi te-am prins, că de mult ţi-o coc.

Şi-ajungând la târg cu dânsa, printre lume îmi fac loc,

Strigând cât mă ţine gura, să se audă-n iarmaroc:

Negustor, pupezi, vând, marfa mea; blândă ca un miel.

Dar un moş cu barba rară, de unde-o fi fost de fel ?,

Îmi croi câteva beţe, luând pupăza cu el.

Ajutor, hoţii măi, hai!, săriţi prad-un negustor,

Însă moşul rupând sfoara,  zvârle pupăza spre nor.

Şi dihania voioasă, o porni spre sat în zbor.

Astăzi iar; pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi,

Poţi să cânţi de-acum spurcato, până-n ceasul de apoi!

Nu mai fac negustorie, cu moţate de-al ca voi!

Date despre cele 9 fotografii ale lucrării:

-Foto 1-aug.2003-Fântâna din lunca ,,La Ineşti”, luncă comună pentru cei din Prunişor, Ciolani, Bădiţeşti şi Peri.

-Foto 2-aug.2003-Satul Peri, la intrarea dinspre Prunişor (la Ţarcul lui Zgâţă), cu cătunul Sălişte până în centrul satului şi Coasta Borogii din Dos. Vedere luată de la Măgura din Coasta ,,Culare’’.

-Foto 3 + 4- aug.2003- Şcoala din Peri, vedere faţă şi spate.

-Foto 5-aug.2003-Biserica Periului, din coasta Bâldani.

-Foto 6-anul 1963-Bunica Frusina cu cei şase copii şi primul ginere. În picioare: Nelu; Ruja; Lenuţa; Marioara; Bunica şi Puiu. Jos în faţă Nicuţa (Mami) alături de Tati, în primele luni de căsnicie. 

-Foto 7-anul 1982-La fosta casă părintească a lui Tati, majoritatea fiind din familia unchiului Costică, stabiliţi aici. De sus şi de la stânga: Vali; unchiul Costică; Tanti Alina; Mariana; Fina Măriuţa Popescu; Mami; Bebe; Vică;  Subsemnata şi Costin, fiul d-nei Nuţa Popescu-Butuşină.

-Foto 8- aug.2003-,,Fântâna Mireselor”, Ciuşmeaua din Pucioasa, la două luni după renovare, prezentată şi pe prima copertă.

-Foto 9-2003, iul.05- fotografie comandată de verişorul meu, mirele Marius M. Bărbulescu, unde pozează cu majoritatea verişorilor lui.

De la stânga: Mihaela (Michi-Mic), fiica fratelui meu Valentin-Istrate (Titi-Vali); fratele Titi-Vali; Subsemnata; Simona M.Coricovac; Marius Sălăgean;  Mireasa Mari; Mirele Marius; Copilul Cătălin Constantinescu; Gilda I. Coricovac; Bebiţă  M. Coricovac; Dana I. Coricovac; Paul şi Daniel O. Constantinescu.

            Foto 1

Foto 2.

Foto 3.

Foto 4

Foto 5.

Foto 6.

Foto 7

Foto 8

Foto 9

Bibliografie   selectivă:

1)-Datina din  08.06.1994 şi 08.08.1994.

2)-Mic dicţionar enciclopedic al Judeţului Mehedinţi-de Dr.Constantin N. Bărbulescu din Vârciorova.

3)-Vârciorova-Izvoarele Istrului- de Dr. Constantin N.Bărbulescu-2.002.

4)-Mehedinţi-Timp şi Istorie-Ediţie 1994, de Ovidiu Vişan.                                                                                             

5)-Mehedinţi-Istorie şi Cultură, Editat/Turnu Severin: vol 1/1978; vol 2/1980; vol 3 /1981, respectiv Cultură şi  Civilizaţie, vol 4 / 1982.

6)- Istoria oraşului Turnu Severin (1833-1933)-de Dumitru T.Giurescu.

7)-Monografia Severinului-de Alexandru Slătinescu-Sever.                                                                                   

8)-Un secol din viaţa satelor Mehedinţene(1800-1907),vol.1-de Nicolae Chipurici.

9)-Monografia Judeţului Mehedinţi din 1981.

10)-Agricultura Mehedinţului-de Ion Ionescu de la Brad-1868.

11)-Dicţionar Geografic al Mehedinţului- de Nicolae D.Spineanu-1894.                                                                                

12)- Oltenia romană-de Dumitru Tudor-Bucureşti 1968.

13)-Bâlciuri şi târguri Mehedinţene (1831-1840), de Mite Măneanu.                                                                                          

14)-Culegere de documente privind contribuţia maselor populare din Mehedinţi-de Nicolae Chipurici.

15)-Cultul Judeţului Mehedinţi-de Petre Gârboviceanu-1931.                                                                                       

16)-Dicţionar istoric şi topografic al Judeţului Mehedinţi-de C. Papacostea-Pajură,  Ediţia 1947 Turnu Severin.                                        

17)-Localităţile jud. Mehedinţi-de Ioan Albuleţu şi D. Mihalache -1970.

18)-Elemente de Geografie-de Alexandru Gorjanu-1874.

19)-Drobeta-Turnu-Severin-de Ioan Nădrag.

20)-Dicţionar Topografic-Statistic al României-Dimitrie Frundescu-1872.

21)-Judeţul Mehedinţi-de Dr.Vasile Cucu-1980.

22)-Gegrafia României-vol.2.de Dr.Vasile Cucu-1984.

23)-Monografia municipiului Drobeta Turnu Severin, Ediţie 1998-de Mihai Butnariu, fost comandant al Batalionului de Grăniceri-lângă Casa Ofiţerilor, Drobeta, între 1987-1997.  .

24)-Reforma agrară-de Dumitru Iancovici-1.888.

25)-Obiectiv mehedinţean / 20.08.2.003.

26)-Şapte cetăţi sub soarele Gloriei-de Sanda Voiculescu, Gh. Săsărman şi Gh.David-1978.  

27)-Înmulţirea greierilor-de Isidor Chicet-1997.

28)-Dicţionar Encilopedic al Judeţului Mehedinţi-apărut sub îngrijirea: Ileana Roman, Tudor Răţoi, Nicolae Chipurici-2003.

CUPRINS :

Pagina               Titlul

    -3                   -Introducere 

  -13                   -Mehedinţi

  -40                   -Istoria oraşului Drobeta-Turnu Severin

  -44                   -Noul Ada-Kaleh

  -49                   -Apele obţinute la Halânga

  -53                   -Peri

  -97                   -Borogea

  -98                   -Sălişte 

-100                   -Bâldani.

-103                   -Valea Petri

-105                   -Bădiţeşti

-106                   -Ciolani

-107                   -Husnicioara

-110                   -Marmanu, Bobaiţa şi Oprăneşti, Priboieşti şi Celnata.   

-112                   -Dumbrăviţa şi Selişteni

-113                   -Prunişor

-114                   -Degeraţi şi Govodarva

-115                   -Zegaia.

-117                   -Post-Scriptum

-125                   -Date despre cele 9 fotografii din lucrare, şi fotografiile.

-129                   -Bibliografie selectivă.

 

Elena Mihaela V.Ist.Zăvadă-Peri

                                                  

Domiciliată în Timişoara                                                              

  E-mail:                                                                   

-zivem@yahoo.com 

Date personale:

     -Sunt fiica lui Vasile Ist. C. Zăvadă, din Peri-Mehedinţi şi Ana (Nicuţa, Michi) M. Coricovac Zăvadă, din aceeaşi localitate.M-am  născut la data de 08.11.1973, în spitalul din Orşova Nouă (fratele, Bădica Titi-Vali, fiind născut în 1965, la spitalul din Orşova Veche), judeţul Mehedinţi, maternitatea cea mai apropiată de localitatea Topleţ, judeţul Caraş Severin, unde părinţii erau stabiliţi cu domiciliul şi serviciul.

 Studii:

   -Între 1980-1984, am urmat ciclul primar (clasele 1-4), la Şcoala nr.2 din Turnu Severin.

   -Între 1984-1988, în urma unui concurs de aptitudini muzicale, am continuat cursurile claselor 5-8, la Şcoala de Arte ,,Ion Şt. Paulian” din Turnu Severin, unde am studiat pianul şi flautul, iar în particular acordeonul şi chitara.

   -Între 1988-1993, am urmat cursurile Liceului Economic din Turnu Severin, profilul Finanţe-Contabilitate.

   -Între 1994-1997, mi-am continuat studiile la Colegiul Universitar ,,Tehnic, Economic, de Informatică şi Administraţie”, profilul Administraţie Locală-Secretariat, din Turnu Severin, licenţa 1997.

   -Între 1999-2001, am continuat studiile, prin examene de diferenţă şi studii, la Universitatea ,,Banatul” Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Juridice, licenţa 2001.

Experientă:

-Între sept. 1997-febr.1998, profesor de Limba Engleză la Şcoala Generală cu clasele I-VIII, din oraşul Orşova, judeţul Mehedinţi.

-Între febr.1998-august 2002, contabil la S.C.Severconf S.A.Turnu Severin.

-Între noiem.2002-31.03.2006, contabil la S.C.Marks Company  Timişoara.

-Din 01.04.2006, agent în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş.

Aptitudini:

Munca organizată şi eficientă

Cunoaştere operare calculator

Cunoscătoare de limbi străine

Hobby-uri

Muzică solo şi instrumente (acordeon, chitară, flaut),

Filme,

Volei,

Dans.

Sub aceeaşi semnătură au mai apărut:

-Minimonografia fostei comune Peri-ediţia I-a / 2004,

-Enciclopedicie şi Gnomice-ediţie 2005,

-Satiro Umoristice-Volumul 1-ediţie 2006,

-Satiro Umoristice Volumul 2-ediţie 2007,